În 1932, un somer german decidea sa plece într-o calatorie cu caiacul sau pliant. O calatorie care, în cele din urma, avea sa dureze sapte ani, rastimp în care el va parcurge peste 40.000 km. Dupa Primul Razboi Mondial, Germania era o tara în pragul colapsului. Cei mai tineri germani cazusera pe front, restul se chinuiau sa supravietuiasca. Spre deosebire de compatriotii lui, care-si îndreptau acum sperantele spre demagogul Adolf Hitler, unul dintre milioanele de someri germani, un tanar electrician în varsta de 25 de ani pe nume Oskar Speck, a decis sa actioneze altfel. De ani de zile, el era un avid canotor.
Într-o zi, el si-a împachetat caiacul demontabil – denumit „Raza de soare” – în rucsac si a luat trenul spre cel mai apropiat oras de Dunare. Pe 13 mai 1932, a început sa vasleasca pe marele fluviu european. Gandul lui era sa ajunga în Cipru si sa gaseasca de lucru la una dintre minele de cupru de acolo.
Dar auspiciile nu erau favorabile: dupa mai putin de 300 km, nu mai avea niciun ban si, ca sa poata continua, si-a vandut binoclul. A vaslit apoi pe raul Vardar, în Balcani, pana cand acesta a înghetat. În acea iarna, Speck a muncit cu ziua pe la localnici sau a cersit bani, prin posta, fratelui si surorii sale, ramasi în Germania. Cand a venit primavara, si-a continuat drumul pe ape si în vara lui 1933 a atins tinta calatoriei sale, ajungand, din insula în insula, pana în Cipru. Sora lui, Grete, îl ruga insistent sa se întoarca în Germania, unde lucrurile, spunea ea, se îmbunatatisera considerabil. Dar Speck era deja atins de microbul aventurii, asa ca, instalandu-si o panza la caiac, a plecat din Cipru spre Turcia.
Traversand Marea Egee, el a ajuns pe coasta levantina, în Siria. Aici a fost jefuit de un grup de talhari locali, care, dupa ce l-au batut zdravan, i-au furat caiacul. Cu ultimii bani, germanul a mituit autoritatile locale si, în cele din urma, a reusit sa-si recapete barca. Dar, atunci cand a ajuns la fluviul Eufrat, caiacul sau era grav avariat, asa ca Speck a comandat altul din Germania.
În timp ce astepta sa-i soseasca noua ambarcatiune demontabila, s-a îmbolnavit de malarie. Abia în septembrie 1934 a pornit mai departe, de-a lungul coastelor Iranului si Arabiei, catre India.
În noiembrie 1934, cand a atins coastele Indiei, însusi administratorul britanic, Sir Norman Carter, a venit sa-l întampine si sa-l felicite: fara stirea lui, presa europeana îl facuse deja un erou, relatandu-i peregrinarile cu caiacul. În mai 1935, a ajuns în Sri Lanka, dar a trebuit sa astepte trecerea sezonului musonilor.
Ajuns în Timor, în septembrie 1937, a fost batut iar, de localnicii de aici de asta data, si internat, cu ajutorul autoritatilor locale olandeze, într-un spital din Surabaya. I-a trebuit aproape un an sa-si revina. În octombrie 1938, si-a reluat vaslitul, spre Noua Guinee, apoi mai departe, spre coasta nordica a Australiei. Cand a ajuns aici, pe 20 septembrie 1939, a fost întampinat de politisti care, dupa ce l-au felicitat pentru extraordinara lui performanta, l-au informat: „Întrucat suntem deja în razboi cu Germania, avem neplacuta misiune de a va aresta.” Speck avea sa petreaca restul razboiului într-un lagar australian, iar dupa eliberare, în 1946, se va stabili la Sydney, devenind, cum visase mereu, mai întai miner în minele de opal, apoi comerciant de opal. El a murit în 1995, revenind în Germania natala o singura data, în 1970.
GABRIEL TUDOR
Comentarii