Donatia lui Constantin – în latina Donatio Constantini sau Constitutum Constantini – a fost poate cel mai cunoscut si mai important fals din Evul Mediu. Documentul consemna presupusa acordare de catre împaratul roman Constantin cel Mare a unui vast teritoriu si a puterii spirituale – temporale papei Silvestru I (care a domnit între 314-335) si succesorilor sai.
Bazata pe legende care dateaza din secolul al V-lea, Donatia a fost compusa de un autor necunoscut în secolul al VIII-lea. Desi a avut un impact limitat în momentul compilarii sale, documentul va avea o mare influenta asupra afacerilor politice si religioase din Europa medievala.
Originile Donatiei lui Constantin sunt legate de transformarile politice care au avut loc în peninsula italiana la mijlocul secolului al VIII-lea, chiar daca data exacta a compunerii sale ramâne incerta (estimarile variaza între 750 si 800).
Documentul a fost asociat cu încoronarea lui Pippin în 754 si a lui Carol cel Mare în 800, precum si cu eforturile papale de a-si asigura independenta fata de Imperiul Bizantin sau de a submina pretentiile teritoriale bizantine în Italia. Parerea unanima este ca Donatia a fost scrisa în anii 750 sau 760 de catre un cleric de la Lateran din Roma, posibil cu stiinta papei Stefan al II-lea (752-757).
Donatia s-a bazat pe Legenda S. Silvestri (în latina: „Legenda Sfântului Silvestru”), o relatare din secolul al V-lea despre relatia dintre Papa Silvestru I si împaratul Constantin. Aceasta începe cu povestea convertirii lui Constantin la crestinism dupa ce Silvestru I l-ar fi vindecat în mod miraculos de lepra – un fapt cu totul fals.
Constantin declara apoi importanta Romei pentru biserica, deoarece este orasul apostolilor Petru si Pavel. A doua sectiune a falsului contine donatia reala: Constantin, pregatindu-se sa plece în noua sa capitala, Constantinopol, îi acorda papei suprematia asupra scaunelor Antiohiei, Alexandriei, Constantinopolului si Ierusalimului si asupra tuturor bisericilor din lume.
El acorda drepturi administrative lui Silvestru si succesorilor sai asupra domeniilor acordate bisericilor din întregul imperiu. Cel mai important, Constantin îi acorda papei controlul asupra palatului imperial din Roma si asupra tuturor regiunilor din Imperiul de Vest; acest lucru transmite efectiv ideea ca papa are dreptul de a numi conducatori seculari în Occident.
Cel mai vechi manuscris existent al Donatiei, din secolul al IX-lea, a fost inserat în colectia cunoscuta sub numele de False Decrete. În ciuda valorii evidente a documentului pentru papalitate, nu s-a facut nicio mentiune despre el în secolele al IX-lea sau al X-lea, nici macar în timpul controverselor cu Constantinopolul în spinoasa problema a primatului religios.
Leon al IX-lea (1049-54) a fost primul papa care l-a citat ca autoritate într-un act oficial, iar papii care au urmat l-au folosit în luptele lor cu împaratii Sfântului Imperiu Roman si cu alti lideri. Diferiti ecleziastici au inclus Donatia în codurile lor de drept canonic si chiar adversarii Romei i-au pus rareori la îndoiala autenticitatea.
Cu toate acestea, îndoielile cu privire la document au fost exprimate înca din jurul anului 1000 de catre împaratul Sfântului Imperiu Roman, Otto al III-lea si sustinatorii acestuia, dar abia în 1440 eruditul italian Lorenzo Valla a aratat fara dubiu ca latina folosita în document nu era cea din secolul al IV-lea si ca atare Donatia era un fals.
GABRIEL TUDOR
Comentarii