Ambitia lui William, Duce al Normandiei, de a deveni si rege al Angliei a fost favorizata de luptele pentru tron din sânul Casei de Wessex. În acest scop, William (caruia i se mai spunea si „Bastardul”) s-a casatorit cu Matilda de Flandra, pentru a avea un aliat sigur împotriva anglo-saxonilor. În acelasi timp, regele Angliei Edward Confesorul (1042-1066) avea mari probleme cu mentinerea puterii, întrucât cel mai periculos pretendent, Harold Godwinson, avea un sprijin nobiliar foarte puternic. Cu toate ca si Edward Confesorul era catolic, papa Alexander al II-lea si-a dat consimtamântul invaziei Angliei, astfel ca moralul trupelor lui Wiliam era exceptional.
Domnie agitata, final dramatic
În interiorul Angliei se dadeau lupte grele între Edward Confesorul si rivalul sau, Harald. Acesta câstiga disputele, dar situatia se complica atunci când fratele sau, Tostig, aliat cu regele Norvegiei, Hardrada, îl ataca decisiv. Numai ca Harald este învingator în batalia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066) si-l va avea de înfruntat pe William.
Acesta îsi pregatise o flota puternica si se pozitionase în estul Angliei. Îl astepta pe Harald la Hastings, dar acesta întârzia, voind sa-l surprinda. Dar istetul normand trimite iscoade spre Londra, unde poposise Harald, si-i afla intentiile. În aceste circumstante, Batalia de la Hastings are loc abia la 14 octombrie 1066. Au fost mai multe valuri de atacuri respinse, de încercuiri si retrageri. Desfasurarea exacta a luptelor din acea zi nu este cunoscuta. Dar o cronica arata ca Harald a fost atacat de patru cavaleri normanzi si unul dintre acestia i-a trimis o sageata în ochi. Trupul masacrat al lui Harald a fost în cele din urma identificat. Vestea a ajuns la mama lui Harald, care imediat a strâns o cantitate enorma de aur (greutatea fiului sau) si i-a oferit-o lui William pentru a-si îngropa fiul. Dar William, desi crestin, a refuzat-o si a preferat sa arunce cadavrul lui Harald în mare.
Era anul 1066, William devenea noul rege al Angliei (primea porecla „Cuceritorul”), dar acel gest s-a razbunat si peste douazeci si unu de ani. În 1087 el moare în mod stupid, ranindu-se singur într-un colt al seii calului sau. Avea 59 de ani. A zacut în agonie la o manastire, fara sa poata fi dezinfectat…
De altfel, nefericirea acestui mare luptator a început o data cu urcarea pe tron, întrucât el nu a putut sa-si domine propria familie. A murit profund deprimat pentru ca Normandia si Anglia urmau sa se desparta: Normandia va reveni fiului Robert, iar Anglia lui William junior. Mai mult, întreaga sa domnie a fost bulversata de rebeliuni atât în Anglia, cât si pe continent.
Urmasul la tron a fost fiul William al II-lea Rufus… Dincolo de neajunsurile politico-familiale, William Cuceritorul s-a remarcat printr-o politica sustinuta de construire de fortarete, printre care si Turnul Londrei.
PAUL IOAN
Comentarii