Razboaiele husite au reprezentat un capitol extrem de sangeros in istoria Europei. Declansate ca reactie la abuzurile Bisericii si ale nobilimii, de catre taranii cehi, ele au zguduit centrul Europei ani la rand. Desi pretextul initial a fost unul de natura religioasa – Jan Hus, primul conducator al rascoalei, era adept al reformatorului religios John Wycliff – curand, revendicarile au devenit politice si sociale. Moartea pe rug a lui Hus nu a dus la innabusirea razmeritei, asa cum sperau clasele superioare, ci dimpotriva, l-au transformat pe acesta intr-un martir. Rasculatii au inceput sa se numeasca „husiti” si l-au ales conducator pe Jan Ziska, unul dintre cei mai talentati razboinici din Evul Mediu.
„Defenestrarea de la Praga”
Jan Ziska s-a nascut la Trocnov, in Boemia, pe la 1370, in sanul unei familii de boiernasi de provincie, fiind atras inca de mic de cariera armelor. De altfel, intr-o tara vesnic devastata de razboaie, deprinderea meseriei de soldat era o necesitate stringenta pentru supravietuire. In tinerete, a luptat ca mercenar, in slujba oricarui feudal care se oferea sa-l plateasca. Astfel, a capatat curand reputatia unui bun razboinic, ajungand sa-si organizeze el propria ceata de lefegii. S-a situat de partea polonezilor, luptand la Tannenburg, din 1410, unde puterea Cavalerilor Teutoni a fost distrusa.
In timpul domniei lui Wenceslaus al IV-lea, imparat al Sfantului Imperiu German, Ziska a luat parte la razboaiele civile din Boemia, remarcandu-se prin curajul sau neobisnuit. La Grunwald, o alta batalie crancena, ochiul stang i-a fost zdrobit de o lovitura de sabie, ceea ce ii va aduce porecla „Jan Chiorul”. Numele lui a inceput sa fie cunoscut o data cu debutul miscarii husite. In 1419, dupa ce edilii orasului Praga s-au opus manifestarilor husitilor, Ziska a fost cel care a dat ordinul ca toti consilierii praghezi sa fie aruncati pe geamurile primariei. Acest episod bizar, ramas in istorie sub denumirea „defenestrarea de la Praga” va atrage dupa sine un conflict cu regele Sigismund regele Ungariei, fratele mai mic al lui Wenceslaus.
Nu exista nici o indoiala ca marele razboi popular, care zguduia acum centrul Europei, se aprinsese din rugul lui Hus. Cavalerii inzauati din armata nobiliara se asteptau sa-i invinga usor pe taranii rasculati si prost inarmati, dar ei nu puteau banui ca geniul lui Ziska le va veni de hac. Husitii s-au pregatit de lupta, stiind ca riposta va fi pe masura. Ziska a organizat cetele de tarani dupa model militar, si a devenit unul dintre cei patru „capitani ai poporului” (hejtman) din fruntea ei. Intr-adevar, foarte curand Sigismund a invadat Boemia, pretinzand ca vine in calitate de mostenitor al fratelui sau, Wenceslaus. In fata acestei amenintari, cetatenii praghezi au cerut ajutorul lui Ziska, care nu a ezitat sa vina in ajutorul capitalei.
Dar nu a facut greseala sa se baricadeze dincolo de zidurile cetatii, ci a ridicat tabara, dupa modelul husit (inconjurata de care), pe Vitkov, un deal din apropiere. La sfarsitul lui iunie 1420, Sigismund a inceput sa asedieze tabara husita si pe 14 iulie, armatele lui au dat asaltul general. Gratie in primul rand eroismului de care a dat dovada Ziska, atacul a fost respins si trupele regale au fugit, in dezordine. Astazi, pe locul unde s-a dat batalia se inalta statuia lui Ziska, stand pe cal, cu buzduganul in mana dreapta, aceasta fiind cea mai mare statuie ecvestra din lume (peste 9 metri inaltime).
Jan Ziska al Sfantului Potir
Sigismund a fost obligat sa abandoneze Boemia si Moravia, si unii dintre husiti au cerut chemarea, pe tronul acestor provincii, a regelui polon. Majoritatea rasculatilor s-a opus insa si, la Caslav, pe 1 iunie 1421, au decis formarea unui guvern provizoriu, format din douazeci de membri, printre care se numara si Ziska, reprezentat al Taborului. Dar, desi nu mai erau amenintati de forte din exterior, husitii au fost nevoiti sa faca fata unei primejdii venite din chiar propriile lor randuri – satul de tulburarile provocate de o factiune numita a „adamitilor”, Ziska a reprimat cu duritate tentativa acesteia de a pune mana pe putere.
In acelasi timp, si-a continuat campania impotriva adeptilor lui Sigismund, reusind sa cucereasca micul castel de langa Litomerice, singura „prada de razboi” pe care acest conducator viteaz si total dezinteresat de avantajele materiale, a acceptat-o, din partea capitanilor sai. Potrivit obiceiului husit, el a schimbat denumirea castelului, spunandu-i „Sfantul Potir” si a adoptat el insusi titulatura de Jan Ziska al Sfantului Potir. Sigismund a trecut la contraofensiva si in 1421, pe cand asedia castelul Rabi, o lovitura de obuz il va rani grav pe Ziska, lasandu-l complet orb.
Chiar si asa, a continuat sa ii conduca pe husiti. Desi nu participa la batalia propriu-zisa, din cauza ca era lipsit de vedere, el le cerea insotitorilor sa-i spuna ce se petrece si in functie de situatia de pe campul de lupta, dadea ordinele potrivite. Niciodata nu a dat gres si pana la sfarsitul vietii nu va pierde vreo batalie majora. La finele lui 1421, Sigismund a cucerit importantul oras Kutna Hora. Ziska nu a participat la lupta si, atunci cand praghezii i-au cerut sa se implice, el a preferat sa se retraga la Kolin, asteptand intariri. Imediat ce le-a primit, s-a napustit asupra armatei lui Sigismund, cantonata langa satul Nebovidy si, in dimineata zilei de 6 ianuarie 1422, pe o pacla deasa, a luat cu asalt tabara regala. 12.000 de soldati au fost ucisi si Sigismund insusi si-a gasit scaparea prin fuga.
Si-a chemat trupele la atac si dupa moarte
Neintelegerile din tabara husita erau insa tot mai accentuate, semn ca tulburarile produse de adamiti nu fu-sesera doar un foc de paie. Curand, husitii se vor dezbina in mai multe factiuni: cea condusa de Ziska, cea pragheza si cea a moderata, numita si Utraquista. Ziska a invins cele doua grupari la Horice, pe 20 aprilie, dar vestea ca o noua cruciada se pregatea impotriva Boemiei i-a determinat pe husiti sa se uneasca iar, incheind un armistitiu la Konopiste, pe 24 iunie 1425. Dar, cum armatele cruciate s-au risipit, inainte de a patrunde in Boemia, disensiunile dintre husiti au aparut iarasi.
Chemat sa domneasca peste Boemia, printul polon Sigismund Korybutovic l-a numit guver-nator al orasului Hradec Kralove pe Borek, conte de Miletinek, ce apartinea factiunii moderate a husitilor. Dupa plecarea printului, insa, edilii orasului au refuzat sa-l recunoasca drept stapan pe Borek si au facut apel la Ziska. Dornic sa-i uneasca iarasi pe husiti sub o singura vointa, acesta a acceptat cererea de ajutor si l-a invins pe Borek la Strachov, nu departe de zidurile orasului Hradec Kralove, pe 4 august 1423. Abilul conducator a facut insa greseala de a crede ca reusise sa slabeasca fortele lui Sigismund indeajuns de mult incat sa-l atace pe acesta in propriul fief, Ungaria.
Totusi, chiar si in conditiile in care a suferit cateva infrangeri minore, geniul militar a lui Ziska a permis ostilor sale sa se retraga aproape intacte dintr-o tara total ostila. In 1424, razboiul civil a izbucnit iarasi in Boemia, dar Ziska i-a invins pe Utraquisti si pe praghezi. Gratie interventiei arhiepiscopului de Praga, Jan de Rokycany, taberele invrajbite au facut iarasi pace, fiind de acord sa atace impreuna Moravia, singura regiune a Cehiei aflata inca sub dominatie straina. Dar, inainte de a ajunge la granita morava, Ziska a murit, rapus de ciuma, langa Pribyslav, pe 11 octombrie 1425.
Ultima lui dorinta a fost una de-a dreptul bizara: el le-a cerut capitanilor sai sa jure ca dupa moarte ii vor jupui pielea si vor acoperi cu ea tobele ce dadeau semnalul bataliei, in asa fel incat el sa-si conduca soldatii si dupa ce nu va mai fi printre cei vii…
GABRIEL TUDOR
Comentarii