Atacurile sinucigase organizate de Marina Imperiala Japoneza in anii 1944-1945 au reprezentat ultima incercare disperata de a opri fortele aliate sa distruga rezistenta japoneza din Pacific. Motivatiile acestui mod de agresiune sunt de natura strategica dar si spirituala, fiind considerate acte de eroism suprem pentru patrie, in spiritul religiei shintoiste. Fiecare pilot-kamikaze citea un poem al mortii conform Codului Onoarei Samurailor, "Bushido", care cerea o moarte demna.
Sacrificii cu eficienta redusa
Termenul de "kamikaze" are conotatii optimiste, caci inseamna "vant favorabil" si a aparut dupa ce taifunul a oprit flota mongola a lui Kublai Han sa invadeze Japonia (1274 si 1281). Dar in ultimii doi ani ai razboiului, fortele japoneze s-au vazut depasite la toate capitolele de catre Marina si Aviatia americane. Si asta pentru ca progresele industrial-militare din SUA erau net superioare celor din Imperiul Nipon. Prima propunere de folosire a kamikazelor a facut-o capitanul-pilot Motoharu Okamura, in 1944, care spunea ca albina moare dupa ce inteapa si de aceea "vom crea un roi de albine". In 1945, Okamura s-a sinucis constatand sacrificiile inutile ale tinerilor japonezi.
"Roiul de albine" gandit de Okamura a fost alcatuit, in mai multe valuri (1944 si 1945) din peste 2.800 de kamikaze. }intele principale erau portavioanele SUA, flota britanica, submarinele si torpilele, dar si navele comerciale aliate. Chiar si astazi continua evaluarea acestor atacuri, impotriva carora fortele aliate au stiut sa desfasoare baraje tactice eficiente. "Japonologii" cei mai numerosi estimeaza ca numai 14 la suta dintre avioanele sinucigase au trecut de radare si de tirurile aliate. In total, japonezii au distrus 34 de nave, au avariat 368, producand 4.900 de decese. Doar 8,5 la suta din tintele atinse au fost scoase din lupta, ceea ce demonstreaza ca masurile de autoaparare (prin blindaje speciale) au functionat. Pe de alta parte, chiar si liderii niponi au recunoscut ca pregatirea valurilor de voluntari pentru misiuni kamikaze era inferioara pilotilor americani si britanici. Entuziasmul recrutilor n-a fost suficient. Foarte multi au fost doborati in zbor, surprinsi de radarele zburatoare si tehnica de lupta a bombardierelor tip "B 29" (foarte suple in manevre, in pofida greutatii).
Cel mai mare val de kamikaze a fost cel din aprilie-iunie 1945, Batalia pentru Okinawa. Atunci, 1.465 de kamikaze au produs cele mai mari daune fortelor navale aliate. Dar "roiul de albine ucigase" ataca in disperare si nici o tinta majora (portavion, crucisator sau distrugator) nu a fost distrusa la Okinawa. Au fost si cazuri exceptionale, cand piloti sinucigasi au blocat torpile care se indreptau spre nave japoneze. In culisele acestor atacuri haotice era o regula stricta: daca un kamikaze se intorcea la baza de noua ori, era impuscat de superiori. Sarmanii voluntari stiau ca mor si pentru binele familiilor lor. Ei erau infasurati cu steagul tarii si aveau medaliile de eroi la piept. Codul samurailor si patria erau mai pre-sus decat viata.
Adio Muntelui Fuji
Pilotii kamikaze obisnuiau sa treaca pe langa Muntele (sacru) Fuji (Insula Honshu) ca sa-si ia adio. Ei aveau un antrenament fizic foarte dur, dar si o pregatire sprirituala adecvata mortii pentru patrie. Imparatii Japoniei transformasera cultul Shinto intr-un cult patriotic care amintea sa samuraii isi faceau seppuku (harakiri) ca sa nu se predea. Loialitatea fata de imparat era uluitoare. Dar razboiul a aratat ca asta nu e suficient. Insusi imparatul Hirohito (1901-1989) a regretat ca nu a oprit kamikazele. Multi analisti japonezi au criticat si ei, dupa decenii, actiunile sinucigase.
PAUL IOAN
Comentarii