In epoca medievala, Italia a fost faramitata intr-o sumedenie de state si statulete rivale, fiecare luptand pentru suprematie, in dauna celorlalte si implicandu-se, adesea, in jocul marilor puteri ale vremii – Franta, Spania sau Imperiul Habsburgic, cu consecinte defavorabile pentru peninsula, transformata astfel intr-un permanent camp de lupta. Milanul a fost unul dintre aceste state, reusind sa dobandeasca o efemera suprematie in conflictele fratricide din peninsula, gratie puternicei familii Sforza si mai ales celui mai ilustru reprezentant al acesteia, Lodovico Sforza.
Cine are carte, are parte
Nascut la Vigevano, in Lombardia, pe 27 iulie 1452, Lodovico a fost al doilea fiu al lui Franceso Sforza, ducele Milanului. Inca de mic, din cauza tenului sau inchis la culoare si al parului negru ca abanonsul a fost poreclit „Il Moro”. Unii istorici au sugerat ca de fapt porecla provine de la murul existent pe blazonul familiei, ceea ce este indoielnic, intrucat numele acestui arbore, in italiana, este femininul mora si nu masculinul moro. De asemenea, trebuie mentionat ca in italiana moro, ca si bruno, este echivalentul masculin pentru „bruneta”. Sub obladuirea umanistului Francesco Filelfo, micul Lodovico a fost initiat in tainele artei si literelor dar si in mestesugul diplomatiei si al purtarii razboaielor.
Probabil ca Lodovico n-ar fi ajuns niciodata la putere daca fratele sau mai mare, Galeazzo, n-ar fi fost asasinat in 1476, de mai multi nobili locali, indignati de tirania lui. Ducelui ucis i-a urmat fiul sau minor, Gian-Galeazzo, de doar sapte ani, dar de fapt cel ce a preluat fraiele guvernarii a fost Lodovico, in calitate de tutore al copilului, aflat intr-un conflict fatis cu mama micutului, Bona de Savoia. Spre a cimenta apropierea de puternica familie d’Este, ce stapanea de asemenea teritorii intinse in nordul Italiei, abilul Lodovico a initiat o dubla alianta matrimoniala: in ianuarie 1491, el s-a casatorit cu Beatrice, fiica ducelui Ercole I d’Este, in vreme ce fratele acesteia, Alfonso, s-a insurat cu sora lui Gian Galeazzo, Anna.
Ca o curiozitate, maestru de ceremonii la aceste nunti princiare a fost Leonardo da Vinci, care i-a uimit pe invitati prin artificiile sale tehnice. La doar 14 ani, Beatrice, desi nu stralucea prin frumusete, era inteligenta, cultivata si vesela, aducand un aer de prospetime la curte. Inconjurata de artisti, filosofi si savanti, el a facut din castelul Sforza un lacas al festivalurilor si balurilor somptuoase.
Cine sapa groapa altuia
Faptul ca abia jurase credinta vesnica, in fata preotilor, Beatricei, nu l-a impiedicat pe venalul si desfranatul Lodovico sa intretina un veritabil harem de amante, dintre care cele mai faimoase au fost Lucrezia Crivelli si Cecilia Gallerani; aceasta din urma i-a daruit un fiu, Cesare, chiar in anul cand el se casatorea cu reprezentanta familiei d’Este. In paralel, in 1493, Beatrice a nascut si ea un baiat, al carui viitor era insa incert, in conditiile in care tatal sau era doar regent. Si intr-adevar, planurile de marire ale „Maurului” erau impiedicate de prezenta stanjenitoare a tanarului sau nepot.
Ca un paianjen ce-si intinde panza, Lodovico a initiat negocieri secrete cu Maximilian, pe cale de a deveni imparat al Sfantului Imperiu German, cerandu-i titlul de duce al Milanului. Maximiliam a acceptat, luand-o in casatorie pe nepoata „Maurului”, Bianca. In 1494, noul rege de Neapole, Alfonso, s-a aliat cu Papa Alexandru VI si ameninta Milanul. Disperat, Lodovico a facut greseala de a cere sprijin Frantei, rivala lui Alfonso. Armatele franceze au trecut prin Milano, atacand Neapole dar curand se va dovedi ca ambitia regelui francez Carol VIII nu se rezuma la cucerirea sudului Italiei.
Desi regent, Lodovico nu avea puterea suprema in ducat, asa cum dorea; Gian Galeazzo va pieri la timp, in 1495, pentru ca visul unchiului sau sa se implineasca. Personaj realist, Lodovico a inteles printre primii importanta inovatiilor in agricultura si industrie, fiind primul patron al lui Da Vinci, caruia i-a acordat totalul sau sprijin. A investit bani in agricultura, in cresterea vitelor si cailor, dar si in industria metalurgica. Nu mai putin de 20.000 de lucratori au fost angajati in manufacturile de matase. Artisti si mestesugari depuneau eforturi intense spre a face curtea Milanului cea mai splendida din Europa. Sub patronajul generos al „Maurului”, Universitatile din Padova si Milano au inflorit. Dar toate acestea s-au facut cu pretul unor taxe impovaratoare si al oprimarii taranilor si orasenilor, care nu de putine ori s-au razvratit.
Cine semana vant
Dornic sa se implice in marea politica europeana, ducele i-a incurajat constant pe regele Frantei, Carol VIII si pe imparatul german Maximilian I, sa intervina in Italia. El spera ca-i va putea manipula pe cei doi si culege singur roadele. De fapt, nu a facut altceva decat sa declanseze asa-numitele „razboaie italice”, care timp de decenii intregi au pustiit bogatele plaiuri ale peninsulei. Proiectele nu i-au mers asa cum isi dorise, fiindca suveranul francez a inteles ca Lodovico voia sa scoata castanele din foc cu mana lui si a declarat razboi Milanului.
La inceput, sortii i-au fost favorabili ducelui si in 1495 el a reusit sa-i invinga pe francezi in lupta de la Fornovo, beneficiind de 80 de tunuri fabricate din bronzul alocat initial lui da Vinci, pentru turnarea unei statui. Dar in 1499, noul rege Francez, Ludovic XII, plamadit dintr-un alt aluat decat predecesorul sau, va alunga familia Sforza din Milano. Pentru Lodovico, a fost o perioada dificila pe toate planurile: in urma cu doi ani, exuberanta Beatrice murise, ca urmare a unei nasteri dificile, lasandu-i neconsolati pe toti cei ce o iubeau. Nici un alt stat italian nu a dorit sa ii vina in ajutor omului care-i adusese pe francezi in peninsula.
Devenit un fugar, Lodovico se va trezi asediat de francezi la Novara, unde se refugiase. Ceea ce l-a salvat de la o moarte sigura a fost faptul ca in ambele tabere existau mercenari elvetieni, care n-au vrut sa lupte unii contra altora – in cele din urma cei din armata franceza au dezertat si asediul a luat sfarsit. Revenit la Milano, ducele a instaurat o adevarata teroare, hotarat sa se razbune pe cei care trecusera de partea francezilor. Dar atitudinea sa tiranica i-a atras si mai multi inamici si, dupa doar doua luni, in aprilie 1500, a fost predat de proprii soldati francezilor, care l-au dus in Franta, inchizandu-l in temnita castelului de la Loches, unde a murit, pe 17 mai 1508. Diplomat subtil si intrigant lipsit de scrupule, Lodovico Sforza a dorit sa-si impuna dominatia asupra unei Italii divizate. Ca si Cesare Borgia, el a visat, desigur, la unificarea tarii, dar nu prin mijloace proprii, precum aventurosul fiu al Papei Alexandru VI, ci folosindu-se de armatele puterilor epocii, intelegand prea tarziu ca, atunci cand te joci cu focul, risti sa te arzi…
GABRIEL TUDOR
Comentarii