Sa nu credem ca fapturile pamantesti fara aparente de oameni nu se bucura si ele, in felul lor! A reusi sa duca o viata lipsita de pericole, a-si asigura hrana zilnica, a putea sa-si lase urmasi pentru perpetuarea speciei – toate acestea (si, foarte probabil, inca ceva ce noi nu pricepem) apropie intre ele animalele, oamenii, plantele. Miracolul vietii pare atat de simplu, insa noi il facem atat de complicat…
Lumini de Craciun. De fapt, nu poate fi vorba despre ceea ce la noi sunt sarbatori calendaristice sau legate oricum de un eveniment repetat periodic. Anumite nevoi de adaptare la mediu transforma insa procese naturale in adevarate feerii. De pilda, unele vizuale. Lumea oceanica, mai greu accesibila omului, e cea mai propice unor „focuri bengale” comparabile cu spectacolele de artificii, omniprezente si in lumea noastra mondena.
Din acest punct de vedere, un recif coralier poate sa se aprinda in violet, apoi sa treaca in rosu sau in albastru-pal sau de la azuriu la verde, oprindu-se la culoarea smaraldului ori sa se stinga. Stiinta a dovedit ca superioritatea aceasta, detinuta de natura „salbatica” fata de om, se refera la asa-numita bioluminiscenta – energie luminoasa produsa de animale, prin reactii intracelulare proprii – cel mai ridicat randament energetic cunoscut (98% din energia chimica se poate transforma intr-una luminoasa!); performanta neatinsa de vreo masina tehnica. Pesti abisali, cefalopode, creveti, dar si licurici sau pirofori sunt artizanii inegalabili ai unor spectacole naturale fascinante, de lumina (fara sunet).
O masa (si o casa) imbelsugata. Chiar daca uneori spunem ca n-ar trebui sa traim pentru a ne umple stomacul, cel putin doua contexte se opun ideii. Perpetuarea oricarei specii si sanatatea implica automat hranirea; si apoi, de sarbatori, aproape tot omul isi doreste sa aiba ceva pe masa. Intre necuvantatoare, exista surprinzator de multe „agricultoare” si „zootehniste” preocupate, evident, de asigurarea viitorului comunitatii.
Si nu numai. In Papua (Noua Guinee), pasarea Amblyornis isi construieste in pereche necesarul cuib, in arbori, dar si mici „chioscuri”, in jurul carora amenajeaza parcuri in miniatura, unde au loc dansurile nuptiale. Chioscul e cladit in jurul unui copacel, are un covor de muschi bine batatorit si acoperis in forma de bolta, inalt de circa o jumatate de metru, larg de un metru si dotat cu o „usa” pentru a se putea intra si iesi in voie. Mai mult, peluza din jur e bine curatata, apoi presarata cu flori si fructe culese din padure si improspatate imediat ce s-au ofilit.
Un falanster pentru linistea lor. Dupa o petrecere pe cinste, se impune o odihna pe masura. In zonele tropicale din sudul Africii, asa-numitele pasari-republicani (Philetarius socius) traiesc – ar fi exagerat sa spunem ca petrec – in colectivitati extrem de interesante, cu 800-1000 de indivizi. „Casele” lor comune au diametrul de 3-5 metri si sunt construite in forma de celule, astfel concepute incat pe sub vastul acoperis de paie sa nu poata patrunde inauntru nici un mamifer carnivor sau nici un sarpe.
Si atunci, cum au acces aici proprietarii cu pene? Data fiind si talia redusa a acestora, e vorba despre mici orificii ce reprezinta de obicei intrarea pentru mai multe cuiburi diferite. O schema geometrica a unui asemenea cuib colectiv ar releva surprinzatoare asemanari cu solutii arhitecturale contemporane. Ceea ce demonstreaza ca, desi le lipseste apetitul pentru… placeri lumesti, animalele sunt capabile sa ne concureze, efectiv, in multe domenii.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii