In zilele noastre, majoritatea statelor civilizate din Europa au abolit pedeapsa capitala, atat pe principii etice, considerand ca nimeni, in afara lui Dumnezeu, nu are drept de viata si de moarte asupra oamenilor, cat si pentru a preintampina eventualele erori juridice. De altfel, in decursul istoriei, mii de oameni au fost judecati, condamnati si executati, pentru a se demonstra ulterior ca fusesera nevinovati… Nu la fel de umanitare sunt jurisdictiile unor state de pe alte continente, care prevad pedeapsa capitala chiar si pentru delicte considerate, in legislatiile altor tari „minore”. Carcotasii sustin insa ca probabil pedepsele aplicate, precum injectia letala sunt prea „blande” si „umane” si insuficient de terifiante spre a baga groaza in posibilii criminali. Trecutul ar putea constitui, din acest punct de vedere, o sursa de inspiratie pentru calaii moderni…
Bestiarii
Ca mijloc de pedeapsa capitala, uciderea de catre fiarele salbatice, in Roma antica, era practicata in cazul dusmanilor statului. Acestia erau trimisi in arena complet goi si chiar daca reuseau sa ucida un animal, asupra lor erau asmutite tot mai multe fiare, pana cand bestiarii erau ucisi. Sursele antice spun ca rareori insa era nevoie de mai mult de doua animale pentru a ucide un om. Dimpotriva, o salbaticiune putea sfasia frecvent mai multi condamnati – Cicero mentioneaza faptul ca un singur leu a ucis 200 de oameni!
Zdrobirea
O metoda de executie care are o istorie indelungata, tehnicile folosite variind de-a lungul secolelor. In Asia, inca de acum 4000 de ani, condamnatii erau zdrobiti de elefanti. Cel mai faimos caz din lumea occidentala este cel al martirei catolice Sf. Margaret Clitherow, care a fost zdrobita sub bolovani uriasi de piatra pe 25 martie 1586, dupa ce refuzase sa-si abjure credinta. Ea a murit in mai putin de un sfert de ora, sub greutatea celor peste 700 kg puse deasupra. Singurul executat in acest fel pe teritoriul Americii a fost Giles Corey, ucis sub pietre pe 19 septembrie 1692, in timpul procesului vrajitoarelor din Salem.
Groapa cu serpi
Des folosita in Europa, la inceputul evului mediu, aruncarea intr-o groapa cu serpi veninosi era o pedeapsa groaznica. Ei i-a cazut victima si renumita capetenie vikinga Ragnar Lodbrok, in 865, dupa ce a fost invins in lupta de regele Aelle II al Northumbriei. O pedeapsa similara apare in China, in timpul dinastiei Han, doar ca aici prizonierul era aruncat intr-un bazin cu apa plin de serpi veninosi, pentru ca moartea lui sa fie mai lenta.
Aruncarea in prapastii
Inca o metoda practicata din vremuri imemoriale, folosita insa nu doar impotriva condamnatilor. In Sardinia pre-romana de pilda, batranii neputiniciosi, care nu mai erau capabili sa-si poarte singuri de grija, erau ucisi ritual, astfel. Ei erau mai intai drogati cu o planta numita „iarba sardonica” si apoi aruncati de pe o stanca inalta. In Roma antica, acuzatii de tradare erau aruncati de pe stanca Tarpeiana. In Iran pedeapsa mai este inca aplicata celor acuzati de sodomie. Un recent raport al Amnesty International releva ca doi tineri acuzati ca ar fi violat doi studenti de la o universitate din Teheran au fost aruncati de la cativa zeci de metri inaltime, sub privirile a sute de spectactori.
Ingropati de vii
Tot romanii, cu neostoita lor imaginatie in materie de pedepse, au inventat „ingroparea de viu”, ca mijloc de a le pedepsi pe Vestalele Virgine care-si incalcau juramantul de celibat. Acestea erau inchise intr-o grota, avand alaturi putina paine si apa si se credea ca doar zeita Vesta le mai putea salva, daca erau nevinovate – ceea ce nu se intampla. In secolul XVII-XVIII, metoda, numita „gropnita”, era indreptata impotriva femeilor care-si ucideau sotii. Ultima executie de acest gen a fost consemnata in 1740. In cel de-al doilea razboi mondial, soldatii japonezi au ingropat de vii civili chinezi, mai ales in cadrul „masacrului de la Nanjing”.
Mazzatello
Pana si in Statele Papale, aflate sub suzeranitatea cucernicului Suveran Pontif, ce ar fi trebuit sa fie primul care sa dea exemplu de mizericordie si sa-i ierte pe condamnati de o moarte terifianta, s-a inventat o metoda de executie de o cruzime iesita din comun. Este vorba despre un precursor al ghilotinei, numit „mazzatello”, care a fost folosit pana in 1870! Condamnatul era urcat pe esafod, in piata centrala din Roma, insotit de un preot, calaul si sicriul in care trupul lui urma sa fie pus. Un ciocan imens era ridicat, printr-un sistem de scripeti, la inaltime si apoi i se dadea drumul, direct in capul condamnatului, care era zdrobit. Rareori se intampla insa ca detinutul sa moara pe loc si, atunci cand el inca agoniza, calaul se apleca si-i taia beregata cu un cutit.
Vulturul de sange
Iata o modalitate de executie intalnita la vikingi. Condamnatii erau intinsi cu fata in jos pe o masa si calaul le taia cu un cutit pielea si muschii, dupa conturul coastelor. Apoi, printr-o miscare brusca, le tragea coastele in sus, pentru a crea imaginea unor aripi. Plamanii erau smulsi din pieptul victimei inca vie si pe rani se presara sare. Printre cei care au fost executati astfel se numara regii Edmund din East Anglia si Ella din Northumbria.
Pestera trandafirilor
Desprinsa parca din imaginatia diabolica a unui regizor de filme de groaza, metoda numita „pestera trandafirilor” a fost folosita in Suedia pana in 1772, fiind des utilizata pe timpul vikingilor. Cei vinovati de crima sau cei suspectati ca ar fi comis o omucidere erau inchisi intr-o grota intunecoasa, plina de creaturi veninoase. Daca dupa o saptamana, ei mai erau gasiti in viata, erau considerati nevinovati si eliberati. Dar asemenea situatii erau rarisime, fiindca de obicei era doar o chestiune de timp pana ce condamnatii dadeau din greseala peste vreo insecta veninoasa, a caror muscatura le era fatala…
„Moartea printr-o mie de taieturi”
In timpul dinastiei Song (secolul X i.Hr.) in China a aparut una dintre cele mai socante metode de executie cunoscute. Numita Ling Chi, ceea ce in limba chineza inseamna „degradant si incet”, ea mai era cunoscuta drept „moartea printr-o mie de taieturi”. Ling Chi implica legarea criminalului de un stalp si aplicarea, de catre rudele victimelor, a unor taieturi fine, cu briciul. Moartea se producea foarte lent, in cateva zile, atunci cand tot sangele se scurgea din corpul condamnatului. Metoda mai cunostea o varianta, practicata in China pana in anul 1905: intr-o caciula erau puse biletele de hirtie pe care erau scrise denumirile diverselor componente ale corpului uman, de la degete la urechi sau nas. Calaul extragea din caciula un biletel si reteza organul desemnat. Pentru a scuti victimele acestei cumplite executii de chinuri, de multe ori rudele celor condamnati mituiau calaul sa extraga din caciula direct biletul pe care scria „cap”, iar acesta proceda la decapitare.
GABRIEL TUDOR
Comentarii