În vederea marilor confruntari aeriene inevitabile ale Primului Razboi Mondial, ingineri de elita din marile puteri combatante au modernizat cu rapiditate aparatele apte sa surprinda cu performante noi si sa produca cât mai multe daune inamicului. Au fost îmbunatatiri aparute de-a lungul celor patru ani de lupte aeriene, din 1914 si pâna în 1918.
Zeppeline si bombardiere
Istoria bombardamentelor aeriene a cunoscut o accelerata cursa a modernizarii, simultan cu o accelerare a mijloacelor de aparare si contracarare anti-aeriana. Cronologic, primul bombardament tactic s-a produs în Libia, la 1 noiembrie 1911, când pilotul italian Giulio Gavotti a aruncat cu mâna bombe asupra pozitiilor turcesti – era razboiul italo-turc din 1911-1912. Acelasi „bombardament aerian manual” s-a produs si în cazul primei Batalii de pe râul Marna (lânga Paris), septembrie 1914, când un pilot german aflat în zbor de recunoastere deasupra Parisului a aruncat dintr-un aparat „Taube” (Porumbita) bombe asupra catedralei Notre Dame.
Bombardamentele aeriene strategice ale Imperiului German contra aliatilor, si în special împotriva unor tinte militaro-economice din Anglia au început în forta. Kaiserul Wilhelm al II-lea a ordonat raidurile cu zeppeline, care au debutat la 9 ianuarie 1915. Dar liderul german a interzis bombardarea Londrei, deoarece era ruda cu familia regala britanica. Însa interdictia a fost ridicata în mai 1915, când englezii au atacat orase germane. Dar eficienta zeppelinelor a fost redusa, ca si precizia bombelor aruncate în zone populate.
Au fost 51 de astfel de raiduri, cu 84 de aparate, din care 30 doborâte (1916). Nemtii au abandonat zepelinele si au decis folosirea aparetelor moderne, adica a avioanelor de tip bombardiere grele „Gotha” (raiduri de noapte din 1917) si bombardiere gigant tip „R”, multimotor. Avantajul acestora fata de zeppeline era covârsitor, astfel ca ele au produs pagube de miliarde de lire sterline, dar per total acest efort a fost mai putin eficient decât sperau germanii. Serviciul Aerian al Marinei Regale britanice a ripostat cu bombardamente asupra zonelor industriale germane. De asemenea, „teroarea aeriana” a condus la dezvoltarea rapida a artileriei antiaeriene si la modernizarea aparatelor rapide numite „interceptoare”, care vânau în mare viteza bombardiere grele, care nu puteau face manevre de aparare cu usurinta si erau obligate sa zboare la mare altitudine. Britanicii au folosit si avioane amfibii sau hidroavioane. Totodata, britanicii au folosit prima oara un port-avion pentru a lansa un raid contra pozitiilor inamice, la 18 aprilie 1918.
Modernizarea continua
Aceasta afirmatia apartine maresalului viconte Hugh Trenchard, poreclit „Parintele fortelor aeriene regale” (UK) si care a fost un adept convins al bombardamentelor aeriene strategice, ca sprijin de distrugere materiala si morala a inamicului.
În realitate, toate puterile principale implicate în Primul Razboi Mondial au avut în dotare bombardiere usoare si grele, pe care în perioada interbelica le-au modernizat în special în privinta preciziei si frecventei de tragere. Vor aparea si bazele aeriene mobile, port-avioanele, dar se vor dezvolta si radarele si artileria antiaeriana.
PAUL IOAN
Comentarii