In istoria SUA, un conflict cu totul special este cel denumit "Razboiul Barbarilor", fiind vorba despre luptele navale duse de americani impotriva a ceea ce ei numeau "pirati barbari" sau "piratii Coastelor Barbare". Acele "Coaste Barbare" erau tarmurile Africii de nord unde existau state quasi-independente de Imperiul Otoman, precum Algeria, Tripoli, Tunis sau Sultanatul Marocului. Piratii aflati in slujba liderilor respectivi atacau vasele comerciale ale SUA pentru a le prada, a lua prizonieri pentru rascumparari fabuloase si, in consecinta, a cere taxe de protectie guvernului SUA. De rascumpararea prizonierilor se ocupase, pana in 1783, Ordinul Trinitarian din Franta, insa incetarea legaturilor cu Franta a condus la accentuarea actelor de piraterie.
Thomas Jefferson, un presedinte energic
Stat tanar abia iesit din Razboiul de Independenta, SUA se refacea cu greu dupa uriasele cheltuieli de razboi contra britanicilor. Atacurile incredibil de costisitoare ale "piratilor barbarilor" ajunsesera sa coste guvernul SUA mai mult de o zecime din veniturile anuale. Pe cand era diplomat in Franta, Thomas Jefferson a reusit sa faca o intelegere cu marocanii (1786), insa din partea pasei Yusuf Karamanli, SUA avea sa primeasca o lovitura de gratie: in anul 1801, acesta declara razboi SUA atunci cand afla ca proaspat alesul presedinte, Jefferson, refuza tributul pe piraterie (660.000 de dolari anual). Politica lui Jefferson fata de "barbari" fusese foarte clara: SUA are nevoie de o flota de razboi pentru a scapa de atacurile piratilor din Coasta Barbara. Si cand SUA au dispus de navele necesare, au refuzat taxele de protectie… Asa a debutat Primul Razboi contra Barbarilor, la 10 mai 1801, prin declaratia expresa a pasei Karamanli, care a dispus arderea steagului SUA de la consulatul din Tripoli. Algerul si Tunisul nu s-au aliat cu Tripoli.
Acest razboi eminamente naval, terminat in iunie 1805, a fost finalizat cu un Tratat de pace intre SUA si Tripoli, la cererea aceluiasi pasa Karamanli. Blocadele extenuante si raidurile ucigatoare ale flotei SUA asupra capitalei Tripoli l-au speriat pe liderul acesteia, al carui frate abia astepta sa fie scos din scena. Cu prilejul acestor conflicte navale, mai multi ofiteri americani s-au remarcat prin acte de eroism individual. Unul dintre eroii remarcati de insusi amiralul britanic Horatio Nelson a fost locotenentul Stephen Decatur care a reusit sa scoata din lupta doua nave inamice in portul Tripoli. Mai trebuie mentionat si faptul ca elanul luptatorilor americani era alimentat si de modul incalificabil cu care piratii barbari se purtau cu prizonierii. Acestia erau folositi ca sclavi si umiliti, cu toate ca pe timpul prizonieratului (care putea dura si zece ani) aveau sansa sa acumuleze bani pentru a se rascumpara singuri. Un caz special il reprezinta James Cathcart (1767-1843), care, luat prizonier in Alger, a fost tinut 11 ani, dupa care a devenit functionar si apoi diplomat de meserie, in serviciul mai multor presedinti ai SUA.
Dupa incheierea intelegerii cu Tripoli, presedintele Jefferson a fost de acord sa plateasca o rascumparare de 60.000 de dolari pentru prizonierii de razboi, fapt care a starnit nemultumiri in randul politicienilor americani. Guvernul SUA nu ar fi trebuit sa plateasca nimic inamicului, spunea opozitia. Si din acest motiv, in 1815 a izbucnit Al Doilea Razboi al Barbarilor, care a opus SUA si mai multe state otomane din nordul Africii. Presedinte era James Madison, iar victoria SUA a condus la decaderea puterii pirateresti a Imperiului Otoman.
PAUL IOAN
Comentarii