In istorie exista momente pe care cunoscutul scriitor Stefan Zweig le numea, pe buna dreptate, „astrale”, momente cand soarta omenirii pare jucata la zaruri. O singura clipa si istoria ar putea lua o alta turnura. Oare ce s-ar fi intamplat, bunaoara, daca Alexandru Macedon n-ar fi murit, in floarea varstei? Daca Ioana d'Arc n-ar fi fost crezuta, atunci cand spunea ca este un mesager divin, daca glontul lui Gavril Princip l-ar fi ratat, la Sarajevo, pe arhiducele Franz Ferdinand? Cu siguranta istoria ar fi luat un curs cu totul diferit. Dupa cum probabil ororile celui de-al doilea razboi mondial n-ar mai fi existat daca un soldat englez l-ar fi ucis pe caporalul, pe atunci, Adolf Hitler, ce-i iesise in bataia pustii… Despre aceasta uimitoare poveste, cititi in randurile ce urmeaza.
Peripetiile bravului soldat Tandey
Henry Tandey s-a nascut la 30 august 1891, la Leamington, comitatul Warwickshire, ca fiu al unui fost militar, James Tandey. Dupa o copilarie dificila, din care o parte a trait-o la orfelinat, el a fost angajat la un hotel din orasul natal, ca fochist, dar nu dupa multa vreme, atras de mirajul unei cariere spectaculoase in armata, s-a alaturat regimentului Green Howards, in august 1910. A servit in Africa de Sud pana in 1914, cand, la izbucnirea primului razboi mondial, a fost transferat in Europa.
Tandey a luptat in prima batalie de la Ypres, in octombrie 1914 si doi ani mai tarziu va fi ranit in timpul luptei de la Somme. Dupa convalescenta petrecuta intr-un spital militar din Anglia, revine pe front, fiind transferat la Batalionul 9, in Flandra. Aici este ranit iarasi, la Passchendaele, in noiembrie 1917 si va fi din nou internat in spital. In iulie 1918 este trimis sa faca parte din regimentul 5 al ducelui de Wellington, unde pentru vitejia aratata in lupta i se acorda mai multe medalii, inclusiv Crucea Victoria, pentru „bravura deosebita” in batalia de la Marcoing, din 28 septembrie 1918. Dupa incheierea razboiului, a servit pe rand in trupele britanice stationate in Gibraltar, Turcia si Egipt si a fost lasat la vatra pe 5 ianuarie 1926, cu gradul de sergent.
Istoricii considera ca Tandey s-a numarat printre cei mai decorati soldati ai primului razboi mondial si sustin ca, daca ar fi facut parte din corpul ofiterilor superiori ar fi fost chiar innobilat. Numele sau a fost trecut de cinci ori in ordinul de zi pe armata, cea mai glorioasa fapta a sa constituind-o anihilarea, de unul singur langa satul Marcoing, a unui cuib de mitraliera inamic, ce tinea in sah un intreg regiment britanic. Dupa ce i-a impuscat pe servantii mitralierei, a urmat un asalt general al camarazilor sai asupra pozitiilor germane. In iuresul luptei, la un moment dat in bataia pustii lui Tandey, la doar cateva zeci de metri, a aparut un soldat inamic, ce parea a fi ranit.
Tandey a ridicat pusca, a tintit si a pus degetul pe tragaci. Neamtul se oprise in loc si astepta deznodamantul fatal, impacat probabil cu soarta sa. Dar Tandey nu a tras. „L-am luat in catarea armei, dar n-am putut trage intr-un om ranit, asa ca l-am lasat sa plece”, va marturisi el mai tarziu. Omul pe care soldatul englez il iertase se numea Adolf Hitler…
Tabloul lui Matania
Tandey avea sa uite curand acea intalnire, mai ales ca imediat dupa distrugerea cuibului de mitraliera i s-a decernat Crucea Victoria si a fost decorat de insusi regele George al V-lea, la palatul Buckingham. Pentru a aminti insa curajul si omenia acestui militar, ziarele epocii au publicat un desen in care Tandey era infatisat carand in spate un soldat ranit, dupa batalia de la Ypres, o imagine dramatica menita sa simbolizeze un razboi despre care se credea pe atunci ca va pune capat tuturor razboaielor.
Mai tarziu, pictorul italian Fortunino Matania va reproduce pe panza aceeasi scena. Retras la Leamington, dupa ce a parasit haina militara, Tandey se va casatori, se va angaja la firma Standard Motor Company si va duce o viata linistita pana la capatul zilelor sale, in anul 1977. Desi toata lumea il privea ca pe un erou, lui Tandey nu-i placea sa vorbeasca despre faptele sale glorioase, considerand razboiul o amintire traumatizanta.
„Providenta mi-a salvat viata”
In anul 1938, premierul britanic Neville Chamberlain, a intreprins o vizita oficiala in Germania, intr-un ultim efort de a evita razboiul, efort ce a generat nefastul „acord de la München”. In timpul acestei vizite, Hitler l-a invitat pe Chamberlain la resedinta sa de la Berchtesgaden, in Bavaria, de la a carei inaltime, de peste 2000 de metri, se zarea o splendida panorama. La un moment dat, pe unul dintre holuri oaspetele a zarit reproducerea tabloului lui Matania si, mirat, l-a intrebat pe Hitler ce cauta acea imagine acolo.
„Omul acela era cat pe-aci sa ma ucida, dar Providenta mi-a salvat viata, dandu-mi de inteles ca am o misiune de indeplinit, pentru poporul german”, a raspuns dictatorul nazist. Mai mult decat atat, Hitler l-a rugat pe Chamberlain sa-l felicite pe Tandey, ceea ce premierul a promis ca va face, imediat ce se va intoarce la Londra. Tandey, ce nu stiuse pana atunci ca omul pe care nu voise sa-l ucida era chiar Adolf Hitler, a trait un soc la auzul acestei vesti si a inceput sa fie macinat de sentimente de vinovatie.
Tandey a vrut sa-si „repare” greseala!
Unii istorici apreciaza ca toata aceasta poveste ar fi inventata, de dragul publicitatii, dar exista indicii categorice ce vorbesc despre veridicitatea ei. Discutia dintre cei doi conducatori, in privinta tabloului lui Matania, este certificata de martori, iar faptul ca Tandey a salvat intr-adevar un soldat german pe care-l putea ucide de asemenea e recunoscut ca real. Se stie chiar ca dictatorul nazist l-a insarcinat pe adjutantul sau, capitanul Weidmann, cu procurarea unei copii dupa tablou.
Or, un nationalist fanatic precum Hitler n-ar fi avut motive sa expuna pe peretii resedintei sale un tablou infatisand eroismul unui soldat britanic daca acea secventa n-ar fi avut vreo semnificatie deosebita pentru el. Familia lui Tandey isi aminteste perfect de telefonul de felicitare primit de la Chamberlain, nepotul fostului militar, William Whateley, acordand chiar interviuri ziarelor britanice pe aceasta tema. Mai mult decat atat, desi nu exista evidenta certa a faptului ca Hitler s-a aflat in regiunea Marcoing la data respectiva, arhivele militare demonstreaza fara echivoc ca regimentul sau era dislocat acolo.
Din nefericire, documentele care ar fi putut indica unde se afla Adolf Hitler in ziua de 28 septembrie 1918, au ars, distruse in bombardamentele aliate asupra Berlinului, de la finele celui de-al doilea razboi mondial. In privinta lui Hitler, trebuie sa recunoastem ca acesta s-a comportat vitejeste pe fronturile primului razboi mondial, salvand vietile a numerosi camarazi. A fost de doua ori ranit, odata fiind chiar la un pas de moarte dupa ce a inhalat gaze toxice, suferind o orbire temporara. Faptul ca de fiecare data a fost salvat de la moarte in mod aproape miraculos l-a facut sa creada ca este ocrotit de forta destinului, sentiment intarit si mai tarziu, cand va scapa cu viata din atentatul din iulie 1944.
Interesant e faptul ca Tandey, chinuit de remuscari, a incercat sa se inroleze iarasi ca voluntar, in armata britanica, la 49 de ani, „pentru a fi sigur ca de asta data nu va mai rata tinta”, dar a fost respins la vizita medicala, din cauza ranilor capatate in batalia de pe Somme. Ultima sa dorinta a fost sa fie incinerat iar cenusa sa-i fie depusa in cimitirul britanic din Marcoing, alaturi de camarazii sai morti in timpul razboiului… Medaliile primite au fost vandute de vaduva lui pentru suma record de 27.000 lire sterline si au fost oferite apoi in 1997 fostului sau regiment, Green Howards, in cadrul unei ceremonii speciale desfasurate in Turnul Londrei. Astazi, ele se afla expuse la muzeul regimentului.
GABRIEL TUDOR
Comentarii