Anul 1917 a reprezentat un moment crucial in evolutia Primului Razboi Mondial. Pe de o parte, cucerirea puterii de catre bolsevici, in Rusia, a zguduit puternic siguranta taberei Antantei, permitand Puterilor Centrale sa poata lupta doar pe un singur front si sa aiba spatele asigurat, in Rasarit. In aceste conditii, ar fi fost posibil ca Germania, Austro-Ungaria si aliatii lor sa triumfe. Dar intrarea in razboi a Statelor Unite nu doar ca a compensat lipsa Rusiei ci a contribuit decisiv la victoria finala a Antantei. Se vorbeste foarte mult despre scufundarea navei comerciale Lusitania de catre germani, ca fiind factorul crucial in decizia americana. Dar acest incident tragic s-a petrecut in 1915 si, desi a creat in opinia publica din SUA un puternic curent de simpatie pentru Antanta, nu a avut repercusiuni imediate. Adevaratul factor declansator a fost o telegrama trimisa de ministrul de externe al Reichului ambasadorului german la Washington.
O propunere ispititoare…
Pe 16 ianuarie 1917, ambasadorul german la Washington, Johan von Bernstorff, primea o telegrama cifrata de la Berlin, din partea ministrului de Externe, Arthur Zimmermann, cu instructiunea de a o trimite mai departe ambasadorului german in Mexic, Heinrich von Eckardt. Ce spunea micul petic de hartie care avea sa decida, intr-un fel, soarta razboiului? „Pe data de 1 februarie intentionam sa declansam razboiul submarin fara restrictii. Dar intentia noastra este ca Statele Unite sa-si mentina neutralitatea. Daca acest lucru nu va fi posibil, sugeram o alianta cu Mexicul, cu urmatoarele propuneri: declaratii de razboi comune la adresa Statelor Unite si interdictia de a incheia pace separata. Vom oferi sprijin financiar total Mexicului, incurajand aceasta tara sa-si recupereze teritoriile pierdute in trecut in favoarea americanilor: New Mexico, Texas, Arizona etc. Va solicitam sa-l informati pe presedintele Mexicului de aceste intentii de indata ce razboiul cu SUA va izbucni si sa-i sugerati posibilitatea medierii unei aliante tripartite cu Japonia. Va rugam sa aduceti la cunostinta presedintelui Mexicului ca angajarea unui razboi submarin total promite sa oblige Anglia sa ceara pacea in cateva luni.”
…si un refuz bine calculat
Presedintele mexican Venustiano Carranza a studiat documentul cu toata seriozitatea si a solicitat chiar militarilor sa analizeze daca proiectul propus de german este fezabil. Analiza realizata de generalii mexicani a dus la concluzia ca nu era nici posibil si nici de dorit un conflict cu SUA, din urmatoarele motive: incercarea de recuperare a fostelor teritorii mexicane ar fi dus la un razboi devastator cu vecinul de la nord, mult mai puternic; oricat de „generos” ar fi fost sprijinul financiar german, el nu ar fi avut nici o finalitate, pentru ca singurul stat american de unde Mexicul putea procura arme sau munitii ramanea SUA. In plus, in conditiile in care flota britanica domina rutele navale din Atlantic, Germania nu putea trimite Mexicului cantitati suficiente de armament. Si chiar daca Mexicul ar fi avut mijloacele militare pentru a recuceri teritoriile pierdute in urma cu mai bine de jumatate de secol, pacificarea unei populatii vorbitoare de limba engleza ar fi fost un element dificil. Generalii atrageau atentia si asupra unui posibil conflict cu grupul ABC (Argentina, Brazilia, Chile), care in cele din urma va declara razboi germanilor. Intelegand ca propunerea este total dezavantajoasa pentru tara lui, Carranza a declinat-o.
Germanii au pierdut pe mana lor
La acel moment insa, telegrama fusese deja decriptata partial de Aliati, publicarea ei declansand consternare in randul opiniei publice americane. Telegrama fusese transmisa prin radio dar si prin doua rute de telegraf, sub acoperirea mesajelor diplomatice, prin mijlocirea a doua tari neutre, Suedia si SUA. Germanii nu aveau acces telegrafic direct la emisfera vestica, deoarece britanicii distrusesera cablurile germane si inchisesera statiile germane din tarile neutre. Ca atare, germanii erau fortati sa utilizeze cablurile britanice si americane, cu riscul de a fi interceptati. Telegrama lui Zimmermann a fost transmisa chiar prin Marea Britanie iar ofiterii spionajului britanic – asa-numita „Camera 40” au reusit sa decripteze principalele ei puncte, suficient cat sa inteleaga mesajul.
Cand guvernul britanic a aflat ce continea telegrama, a fost cuprins de o euforie generala: misiva oferea o splendida oportunitate pentru ca Statele Unite sa intre in sfarsit in razboi, de partea Antantei. Sentimentele anti-germane in SUA erau deja puternice, din cauza razboiului submarin declansat de nemti, care facuse multe victime americane. Dar britanicii trebuiau sa actioneze cu prudenta: daca germanii ar fi aflat ca le fusese descifrat codul, l-ar fi schimbat si viitoarele interceptari ar fi fost mult mai dificile. Atunci s-a recurs la o stratagema, pretinzandu-se ca mesajul telegramei fusese dezvaluit Aliatilor de catre un functionar de la ambasada Germaniei din Ciudad de Mexico. Germanii au muscat momeala si guvernul de la Berlin i-a cerut expres lui von Eckardt sa afle cine fusese „tradatorul”.
Cronica unui deznodamant anuntat
Publicarea telegramei in presa americana s-a facut cu acceptul presedintelui Wilson; multi au crezut ca e vorba despre un fals, pus la cale de britanici pentru a forta mana americanilor. Imperiul mediatic condus de magnatul Hearst (modelul din care s-a inspirat Orson Welles cand a creat „Cetateanul Kane”) a pornit chiar o campanie de presa, sustinand ca britanicii vor sa scoata din foc castanele tot mai incinse ale razboiului european cu mana Americii. Sentimentele care au cuprins opinia publica americana au fost contradictorii. Dar, pe 3 martie 1917, Zimmermann insusi a recunoscut autenticitatea telegramei. Wilson a cerut Congresului sa permita inarmarea vaselor americane, pentru a se putea apara impotriva atacurilor submarinelor germane.
Cateva zile mai tarziu, pe 2 aprilie, el a trimis un alt mesaj senatorilor, solicitandu-le acceptul pentru a declara razboi Germaniei. Rugamintea a fost indeplinita iar pe 6 aprilie 1917 Congresul SUA a avizat intrarea tarii in razboi. Vestea a fost primita cu entuziasm in Statele Unite, caci militarii solicitau de mult o asemenea interventie, in conditiile in care submarinele germane scufundasera pana atunci si vase americane, fara a fi pedepsite – de pilda SS Housatonic, in februarie 1917, in Golful Biscaya si SS California, in largul coastelor irlandeze. In acelasi timp, propunerea facuta de germani Mexicului a aprins si mai tare sentimentele anti-mexicane manifestate de o buna parte a populatiei SUA – generalul John J. Pershing avusese mult de furca din cauza raidurilor pradalnice intreprinse de revolutionarul mexican Pancho Villa, considerat in America un bandit de cea mai joasa speta. Din fericire pentru Mexic, atitudinea rezervata a presedintelui Carranza, care a stiut sa se opuna propunerii germane, a salvat, cu siguranta, tara lui de la un dezastru.
GABRIEL TUDOR
Comentarii