Nu doar asasinatele comise in public constituie mijloace prin care organizatii sau servicii secrete incearca sa se debaraseze de personalitatile considerate „incomode”, ci si crimele desfasurate in cel mai deplin secret, urmate adesea de disparitia fara urma a victimei. Asemenea cazuri s-au petrecut de numeroase ori in cursul secolului trecut, cel mai faimos, ce a declansat de altfel o adevarata isterie colectiva in America, fiind cel al lui Jimmy Hoffa, liderul sindical disparut fara urma intr-o zi de iulie a anului 1975 si declarat oficial mort abia in 1982, desi trupul nu i-a mai fost gasit niciodata. Nu se stie nici astazi cine l-a ucis pe Hoffa si in ce circumstante, dupa cum la fel de misterioase raman conditiile in care a disparut un alt personaj controversat, politicianul marocan Mehdi Ben Barka.
Un personaj carismatic
Nascut in 1920 la Rabat, in familia unui functionar civil, Ben Barka a fost un elev eminent si, primit ca bursier al statului francez, a fost primul musulman marocan care va obtine licenta in matematica a unei universitati franceze, in 1950. El a devenit inca din tinerete un membru important al opozitiei marocane din partidul islamic Istiqlal, dar a parasit randurile acestuia in 1959, din cauza unor conflicte ideologice cu membrii conservatori ai partidului, spre a-si intemeia, in 1959, propria formatiune politica, Uniunea Nationala a Fortelor Populare (UNFP). Initial, in calitatea sa de tutore al viitorului rege Hassan II, Ben Barka a fost un adept al monarhiei constitutionale si va primi importante functii si misiuni din partea fostului sau elev, de indata ce acesta va ajunge pe tron – inclusiv pe cea de presedinte al Adunarii consultative – parlamentul tarii.
Dar, pe masura ce guvernarea lui Hasan II se transforma intr-o tiranie, Ben Barka se distanta tot mai mult de fostul sau elev. Curand, el a ajuns singura figura marcanta a opozitiei marocane, personalitatea sa carismatica facandu-i pe multi sa vada in el un contracandidat viabil la dictatura, cu atat mai mult cu cat convingerile sale socialiste il recomandau ca pe un aparator al maselor, tot mai asuprite de rege. In cele din urma, conflictul a devenit fatis si, temandu-se ca ar putea fi asasinat de politia secreta a suveranului, Ben Barka a fugit din tara, refugiindu-se la Paris. De aici, a continuat sa puna la cale rasturnarea lui Hassan, apeland si la masuri teroriste. In doua randuri, el a fost chiar pe punctul de a reusi sa-l asasineze pe rege, prin atentate cu bomba. Ca atare, a fost judecat in contumacie si condamnat la moarte. Viata lui atarna, de acum inainte, de un fir de par.
Capcana mercenarilor
Atata timp insa cat se afla la vila-fortareata in care se instalase, la Geneva, in Elvetia, Ben Barka se putea considera in siguranta. Toate incercarile marocanilor de a-l scoate din „carapace” au esuat si atunci serviciile secrete de la Rabat au fost nevoite sa ceara sprijinul israelienilor. Paradoxal, la acea data Marocul era singura tara araba aflata in relatii bune cu Israelul, din cauza ca regele se temea de presedintele egiptean Nasser, un inversunat adversar al monarhiilor, care-si propusese sa faca un front comun al tarilor arabe din nordul Africii. Agentii Mossad n-au fost deloc surprinsi cand li s-a cerut sa se implice in eliminarea lui Ben Barka, doar ca au cerut ca aceasta implicare sa vizeze doar fazele preliminare. Un agent Mossad nascut in Maroc s-a infiltrat in cercul de cunoscuti ai disidentului si a lansat ideea ca se afla in legatura cu un milionar francez care, din motive personale, l-ar vrea inlaturat pe Hassan II de pe tron.
In mod inexplicabil, atat de prudentul Ben Barka a muscat momeala si a plecat la Paris, spre a se intalni cu milionarul. Dar, cand in dupa amiaza de 29 octombrie 1965 el a ajuns la restaurantul din cartierul St Genevieve, a asteptat zadarnic sosirea acestuia, timp de o ora. La iesire, doi agenti ai serviciilor secrete franceze, SDECE, de asemenea implicate in complot, l-au imobilizat, fortindu-l sa urce intr-o camioneta fara numere de inmatriculare si au pornit spre cartierul Fontenay-le-Vicomte, unde SDECE isi interoga suspectii. Toata noaptea, Ben Barka a fost anchetat si torturat cumplit iar in zori, cand era evident ca acesta nu va dezvalui planurile atentatelor contra regelui, a fost executat. Insusi ministrul de Interne al Marocului, Muhammad Oufkir, a asistat la interogatoriu si a fotografiat cadavrul lui Ben Barka, pentru a oferi lui Hassan II dovada ca temutul sau adversar pierise.
De Gaulle tuna si fulgera
Cand s-a aflat despre disparitia lui Ben Barka, in Franta a izbucnit un imens scandal. Presedintele de Gaulle, care nu stia absolut nimic, a ordonat o ancheta in urma careia au cazut multe capete. Doi ofiteri ai SDECE au fost condamnati la inchisoare si au urmat demiteri masive in acest serviciu. Desi apropiatii sai au incercat sa-l convinga ca Mossad nu fusese implicat, batranul general nu s-a lasat pacalit: „Numai israelienii, sustinea el, pot da dovada de atata lipsa de respect fata de legile internationale”. De Gaulle a ordonat oprirea imediata a transporturilor de arme catre Israel si incetarea cooperarii intre serviciile secrete ale celor doua state. Dar dedesubturile acestei afaceri tenebroase nu aveau sa fie cunoscute niciodata pe deplin.
In 2001, un fost membru al serviciilor secrete marocane, Ahmed Boukhari, a declarat ca Ben Barka fusese ucis intr-adevar la Paris dar apoi transportat la Maroc, unde corpul i-ar fi fost dizolvat intr-o baie de acid sulfuric. El a mai precizat ca planurile acestui dispozitiv fusesera date de un agent CIA, „colonelul Martin”, care se mai ocupase cu aceasta macabra metoda si in anii 50, cand actionase impotriva opozantilor sahului iranian. Dizidentul marocan Ali Bourequat pretindea insa ca, in perioada cat fusese inchis intr-o temnita de langa Rabat, in 1973, un agent secret marocan, Dubail, cazut in dizgratie, i-a vorbit despre implicarea sa in asasinarea lui Ben Barka.
O ecuatie cu prea multe necunoscute
Fostul agent, care facuse parte din detasamentul trimis la Paris pentru lichidarea lui Ben Barka, isi amintea ca Oufkir si doi subordonati ai sai avusesera o discutie aprinsa cu acesta. „In numele cui actionati?”, i-a intrebat dizidentul. „Suntem aici in numele stapanului nostru si pentru binele Marocului. Sa terminam aceasta comedie. Ai fost condamnat la moarte in Maroc. Acum sentinta va fi dusa la indeplinire!” Dupa care toti trei au inceput sa traga cu pistoalele, de la mica distanta, in Ben Barka. Trupul acestuia ar fi fost incapsulat in ciment si ingropat in afara Parisului, dar capul i-ar fi fost retezat si adus de Oufkir in Maroc, intr-o valiza, fiind inhumat ulterior chiar in inchisoarea unde se afla el inchis. In urma anchetei ordonate de de Gaulle, 13 persoane au fost acuzate de crima, in cazul Ben Barka. Oufkir a primit in contumacie pedeapsa cu inchisoare pe viata, dar nu a mai calcat niciodata in Franta.
Alti indivizi implicati n-au avut o soarta la fel de favorabila: se apreciaza ca in ultimele decenii nu mai putin de 37 de oameni care au avut legatura cu acest caz au disparut in conditii neelucidate sau au avut parte de o moarte violenta. Inclusiv Oufkir s-a „sinucis”, dupa implicarea sa intr-un puci esuat, in 1972, contra regelui Hassan II. In 1976, guvernul american a recunoscut ca CIA dispune de circa 1800 de documente privindu-l pe Ben Barka, dar aceste documente nu au fost niciodata facute publice.
GABRIEL TUDOR
Comentarii