Oficial, ordinul s-a numit „Brüder vom Deutschen Haus St. Mariens in Jerusalem” (Fratii Casei Germane a Sfintei Maria din Ierusalim) si fusese intemeiat la 1190 de catre mai multi negustori si preoti din orasele Bremen si Lubeck. Acestia isi propusesera initial intemeierea in Palestina a unei bolnite, unde pelerinii germani raniti sau suferinzi sa fie ingrijiti. In 1198, conducatorul teutonilor devine „Hochmeister” (Mare Maestru) si primeste din partea Papei, asemenea celorlalte ordine cavaleresti crestine, misiunea de aparare a locurilor sfinte ale crestinatatii, de atacurile musulmanilor. In perioada cand in fruntea ordinului vine Hermann von Salza (1209-1239), teutonii inceteaza de a mai fi o fratie ospitaliera si caritabila, devenind o grupare militara prin excelenta, respectand insa o ierarhie monahala, si luand ca simbol flamura alba cu o cruce neagra in interior.
In Tara Sfanta, teutonii isi vor construi, in doar cativa ani, o serie de fortarete redutabile, precum Starkenberg (Monfort), ce strajuia drumul dintre Ierusalim si Mediterana, dar si un castel langa Tars, in Armenia Minor. Gratie relatiilor politice pe care cavalerii reusesc sa si le faca, ei vor primi importante donatii funciare din partea suveranului Sfantului Imperiu German, in Germania si Italia, dar si a altor suverani europeni, in Peninsula Balcanica si Palestina. Prietenia apropiata cu imparatul Frederic al II-lea ii va aduce lui Herman von Salza titlul de „print al Imperiului” si calitatea de egal al celor mai de seama nobili germani. Drept rasplata, atunci cand Frederic va fi incoronat rege al Ierusalimului, escorta sa va fi formata doar din cavaleri teutoni.
Arsi in armuri, „ca niste nuci prajite”
Dar cavalerii nu vor rezista multa vreme asalturilor intreprinse de musulmani si, invinsi de acestia, vor fi nevoiti sa se retraga in Europa. In 1211, regele Andrei al II-lea al Ungariei accepta ca teutonii sa intre in serviciul sau si le ofera districtul Burzenland, in Transilvania. Scopul lor era de a proteja granitele sudice ale regatului de cumani, cu care teutonii se vor razboi adesea. In acelasi scop, regele aduce colonisti germani – sasii si svabii – pentru a popula regiunile aparate de Ordin. Dar faptul ca in 1224, teutonii au trimis o petitie Papei, cerandu-i scoaterea de sub vasalitatea regelui maghiar, precum si comportamentul lor arogant si hraparet il vor determina pe Andrei, sa-i alunge de aici peste un an, permitand insa colonistilor sa ramana in Transilvania.
Cavalerii ajung astfel in Prusia, unde Frederic al II-lea le permite organizarea unui stat independent, pe principii monastice, cu conditia sa subjuge triburile baltice si sa le converteasca la crestinism. Dar si aici dorinta lor de expansiune se va manifesta curand si teutonii vor reusi sa acapareze un teritoriu imens, punandu-se insa, nominal, sub suzeranitatea Papei. In acelasi timp, imparatul, prin Bula de Aur de la Rimini, le acorda in stapanire deplina Prusia, incurajandu-i sa aduca in sanul crestinatatii populatiile „barbare”. Ceea ce teutonii fac, de cele mai multe ori prin forta, iar atunci cand nu reusesc sa-i converteasca pe pagani la credinta catolica, ii masacreaza fara mila. In acest conflict sangeros cad insa victime si multi teutoni, pe care balticii ii ard de vii in armurile lor, „ca pe niste nuci prajite”, cum consemnau ingroziti insisi cronicarii Ordinului.
„Drang nach Osten”
Pentru a inlocui populatia nativa, exterminata de ei, teutonii au incurajat colonizarea teritoriilor asimilate cu tarani si mestesugari germani, flamanzi si mazurieni, generand o germanizare masiva. Spre a-si consolida pozitiile, au inceput sa construiasca o serie de castele (Marienburg – sediul Capitaniei Ordinului) si sa intemeieze orase, precum Konigsberg, Allenstein, Elbing, si Memel. 
In conditiile expansiunii lor masive, nu e de mirare ca teuonii intra in conflict cu regatul Poloniei si cu Lituania, fiind de multe ori agresori, in ciuda numarului lor, redus fata de armatele acestor state. Cum o mare parte a Lituaniei nu era crestinata inca, teutonii iau initiativa organizarii unor cruciade, la care vor participa multi nobili occidentali, dornici de a li se ierta pacatele.
Astfel, ei se aleg cu gloria de a lupta pentru cauza Crucii, iar mult mai mercantilii teutoni, cu noi pamanturi si cu brate de munca gratuite. Fiindca religia le interzicea sa ia oameni in sclavie, ei ii vor pune la munci pe paganii luati prizonieri, indiferent ca erau femei, batrani sau copii! Va mai intrebati de unde s-a inspirat Hitler?… Suveranitatea ordinului se va extinde acum si asupra Livoniei si Estoniei si pentru prima oara teutonii vor ajunge sa se confrunte cu rusii. De aceasta data, agresivitatea lor va fi incurajata de suveranii occidentali si de catre Suveranul Pontif, intrucat rusii erau de religie ortodoxa si Vaticanul era interesat in convertirea lor la catolicism. Invaziile repetate ale trufasilor cavaleri aveau insa sa fie stopate de printul Alexandr Nevski, care ii va zdrobi in batalia de la lacul Peipus, in 1242. Atrasi pe apa inghetata a lacului, teutonii, cu armurile lor grele, s-au scufundat sub platosa de gheata, sute de cavaleri gasindu-si sfarsitul aici, o data cu exaltata idee a „avantului in Rasarit” (Drang nach Osten).
Grünwald sau inceputul sfarsitului
Infrangerea ii va determina sa renunte la ideea cuceririi teritoriilor rusesti si sa-si indrepte atentia spre estul Pomeraniei, regiune aflata sub suzeranitatea regelui polon. Nobilii de aici, dornici sa scape de tutela, apelasera la margraful de Brandenburg, care a intervenit cu o puternica armata, ocupand aproape intreaga Pomeranie, cu exceptia orasului Danzig (azi Gdansk). Incapabil sa vina in ajutorul asediatilor, regele Vladislav a facut greseala de a cere ajutor teutonilor care, in 1308, l-au invins pe margraf, dar au refuzat sa mai iasa din oras… Blocarea accesului la Marea Baltica l-a determinat insa pe fricosul Vladislav sa le declare razboi teutonilor.
Probabil ca duelul s-ar fi incheiat cu o pace de compromis, dar in aceeasi perioada in Europa aveau loc mari framantari, care au impiedicat un astfel de deznodamant. Desfiintarea puternicului ordin al templierilor ii speriase pe teutoni, care si-au mutat cartierul general de la Venetia la Marienburg, pe raul Nogat, departe de mana lunga a bratului secular al Bisericii… Papa n-a mai dorit atunci sa inchida ochii la abuzurile calugarilor razboinici si i-a permis lui Vladislav sa ii distruga. Inclestarea dintre cele doua tabere a durat insa decenii intregi, sortii de izbanda fiind schimbatori. Abia in 1410, in marea batalie de la Grünwald (sau Tannenberg), armata teutonilor va fi zdrobita de regele polon Vladislav al II-lea Iagello. O data cu acest eveniment, puterea acestor luptatori viteji dar orgoliosi va incepe sa intre intr-un iremediabil declin…
GABRIEL TUDOR
Comentarii