Sub denumirea de „Afacerea Leningrad” este cunoscuta o campanie de urmarire în judecata a unor înalte oficialitati ale orasului Leningrad (astazi Sankt Petersburg), în perioada când lider al URSS a fost Iosif Visarionovici Stalin. Privind îndelungata „domnie” a lui Stalin (1922-1953), acea campanie de „procese fabricate” poate fi numita ultima mare razbunare a „Tatucului” contra oamenilor politici sovietici „suspecti”.
Umbrele trecutului
Climatul politic al razbunarii lui Stalin era urmatorul: marele oras Leningrad se afla într-o competitie economica si (implicit) politica cu Moscova. Numai ca acea citadela de la Marea Baltica, fondata de Petru cel Mare în 1703, aducea aminte poporului de marii eroi ai Bataliei pentru Leningrad din cel de-al Doilea Razboi Mondial (asediul acelui strategic oras a durat mai mult de doi ani, între 8 septembrie 1941 si 27 ianuarie 1944). Eroii de atunci, încununati de o victorie exeptionala împotriva armatelor lui Hitler, erau slaviti si la Moscova (ca si în întreaga URSS), fapt care nu putea fi suportat de Stalin.
Dincolo de renumele obtinut în razboi, Leningradul amintea poporului rus si de Revolutia Rusa, de Razboiul Civil din Rusia si mai ales de „Marea teroare” instaurata de „Tatuc” împotriva „dusmanilor poporului” si de executia importantului personaj bolsevic Grigori Zinoviev, fost coleg al lui Stalin în „Politburo” (Biroul politic al bolsevicilor, înfiintat în 1917), omorât în 1936… Toate aceste amintiri îi cam stirbeau din prestigiu si Stalin a asteptat un pretext pentru a desfiinta „opozantii de dreapta din Leningrad”.
Pretextul pentru înscenarea proceselor a fost Târgul de bunuri de consum organizat la Leningrad în 1949. Succesul acestui Târg a declansat propaganda de la Moscova. Liderii Leningradului erau acuzati ca foloseau bugetul central în scopul umilirii Moscovei si câstigarii popularitatii în URSS. Au fost acuzate personalitati ale acelui oras precum Malenkov (deputat) si lideri regionali printre care si Hrusciov. În total, peste o mie de oameni politici au fost arestati, si acestora li s-au alaturat directori de fabrici, profesori si cercetatori stiintifici – toti acuzati ca pregatesc opozitia de dreapta si, în cele din urma au fost invinuiti de tradare.
Stalin a decis imediat ca pedeapsa capitala sa fie reinstalata (fusese abolita in 1947), iar principalii „vinovati”, acuzati ca au tradat interesele URSS, au fost condamnati la moarte. Executia celor sase importante personalitati leningradene s-a desfasurat la 1 octombrie 1950. Alti peste 200 de oficiali au fost condamnati la 10-15 ani de închisoare, iar familiilor lor li s-a interzis sa locuiasca în orase mari, fiind trimise în Siberia. Familiile a peste doua mii de intelectuali au fost trimise în Gulag, cu eticheta de „dizidenti”.
Rescrierea istoriei
Una dintre cele mai „jenante” decizii luate atunci de Stalin a fost distrugerea Muzeului „Asediul Leningradului” si raspândirea ideii ca acea batalie a fost doar „un mit fabricat de antisovietici pentru a diminua maretia tovarasului Stalin”. Atunci murisera peste un milion de oameni, peste doua milioane fiind ranite, dar pentru „Tatuc” nu mai conta… În „era Hrusciov”, toti cei acuzati în „Afacerea Leningrad au fost reabilitati”, multi dintre ei post-mortem. Beria, aliat al lui Stalin, a fost executat în 1953, din ordinul lui Hrusciov.
PAUL IOAN
Comentarii