Pe cat de marete au fost ambitiile lui Napoleon Bonaparte – ofiterul de artilerie devenit general, apoi Prim Consul si imparat (1804), pe atat de mari au fost umilintele la care a fost supus dupa infrangerile din conflictele cu marile coalitii europene. Razboiul Coalitiei a Sasea (1812-1814) a determinat prima sa abdicare, iar in anul urmator pierderea Bataliei de la Waterloo (18 iunie 1815, contra celei de-a Saptea Coalitii) a dus la a doua abdicare, cea definitiva, Franta avand mari pierderi umane, materiale si teritoriale.
Un fiu pe post de marioneta
Doua infrangeri, doua tratate injositoare, doua abdicari si, fapt mai putin luat in considerare, doua asa-zise accederi la tron ale unicului sau fiu, Charles Joseph François Napoleon (4-11 aprilie 1814 si 22 iunie-7 iulie 1815). Ce poate fi mai umilitor pentru un tata sa-si vada fiul mostenitor indepartat de pe tron de doua ori?! Primul tratat care l-a obligat pe Napoleon la intaiul sau exil a fost Tratatul de la Fontainbleau de la 11 aprilie 1814. Dintre statele invingatoare ale Coalitiei a Sasea au semnat reprezentanti ai Imperiilor Austriac si Rus si ai Regatului Prusiei. In semn de buna vointa, tarul Alexandr I a eliberat 150.000 de prizonieri francezi (luati cand Napoleon a invadat Rusia, in 1812). Imparatul a fost dus pe Insula Elba, iar dinastia de Bourbon a fost restaurata, prin regele Ludovic al XVIII-lea.
Evadand de pe Insula Elba (din Marea Tireniana, la doar 20 de kilometri de coasta Toscaniei), Napoleon reintra in Paris la 20 martie 1815, cu gandul sa-si reia maretul tron de imparat al Primului Imperiu Francez. Atunci incepea perioada intrata in istorie sub numele de Cele o Suta de Zile, adica perioada in care Napoleon Bonaparte a revenit in fruntea Imperiului Francez. In realitate, au fost 111 zile, pana la 8 iulie 1815, cand Ludovic al XVIII-lea a fost reinstalat a doua oara.
Napoleon n-a tinut seama, in acea perioada, ca Regatul Napoli, condus de Joachim Murat, cumnatul sau, a fost invins de austrieci, si a neglijat superioritatea numerica formidabila a aliatilor – in total, la a Saptea Coalitie anti-napoleoniana au participat 16 state (imperii, regate si ducate europene)! Batalia decisiva contra celei de-a Saptea Coalitii s-a desfasurat la Waterloo (Belgia, la 13 kilometri de Bruxelles), unde victoria aliatilor a fost zdrobitoare. A urmat a doua abdicare si umilitorul Tratat de la Paris din 20 noiembrie 1815, prin care Franta platea despagubiri de razboi uriase, platea stationarea trupelor aliatilor in Franta si pierdea teritoriile castigate prin toate razboaiele de dupa Revolutia Franceza. Napoleon Bonaparte a vrut sa fuga in SUA, dar englezii au blocat porturile si fostul imparat s-a vazut obligat sa se predea, la 15 iulie 1815, capitanului de vas englez Frederick Maitland, iar cu nava Bellophoron a ajuns pe Insula Sf. Elena, in Atlantic, la mii de kilometri de Africa.
Urmari pozitive pentru Europa
Inlaturarea „turbulentului Napoleon” de la carma Frantei a avut mai multe efecte pozitive pentru multe natiuni europene. Sentimentul nationalist urma sa duca, peste decenii, la Unificarea Italiei (ca regat) si apoi a Germaniei (sub forma de imperiu). Armonia europeana a fost consfintita prin Sfanta Alianta (Prusia, Austria si Rusia), echilibrul puterilor pe Vechiul Continent fiind restabilit.
PAUL IOAN
Comentarii