In mod paradoxal, poate ca nici una dintre religiile lumii nu a fost mai putin toleranta decat cea crestina, adica tocmai aceea care propovaduia toleranta si buna intelegere dintre oameni. In numele acestei credinte a iubirii de aproape s-au savarsit, de-a lungul secolelor, crime oribile, masacre in masa si veritabile holocausturi, indreptate mai ales impotriva evreilor, considerati vinovati de rastignirea Mantuitorului Iisus. Si nu doar Inchizitia, bratul inarmat al Bisericii Catolice, s-a facut vinovata de crime, ci si reprezentantii altor curente crestine, persecutati, la randul lor, de catolici. Un caz trist, in aceasta istorie a urii si fanatismului este cel al lui Miguel Servet, umanistul spaniol cazut victima unui razboi absurd, purtat in numele iubirii de aproape.
„Despre erorile Trinitatii”
Nascut Miguel Servet Conesa, la Villanueva de Sijena, in Aragon, probabil pe 29 septembrie 1509, personajul la care ne referim avea, pe linie materna, ascendenta iudaica, stramosii mamei sale fiind acei conversos – evrei convertiti cu forta la catolicism, in Spania. Copil deosebit de sensibil si inzestrat intelectual, cu aplecare mai ales spre limbile straine – greaca, latina si ebraica, el a fost educat intr-un asezamant dominican iar la varsta de 15 ani va intra in slujba unui calugar franciscan, Juan de Quintana, un adept al lui Erasmus din Rotterdam. La sfatul sau, Servet va urma, la Universitatea din Toulouse, Dreptul, incepand cu anul 1526. In atmosfera deschisa, favorabila confruntarilor de idei, a prestigioasei institutii de invatamant, tanarul spaniol va face cunostinta cu doctrina protestanta, de care se va simti deosebit de atras.
In 1528 il regasim, calatorind prin Germania si Italia, alaturi de Quintana care era confesorul lui Carol Quintul. In octombrie 1520, il viziteaza pe renumitul savant Johannes Oecolampadius, in Basel, stand aici zece luni. Deja la acest moment el incepuse sa-si propovaduiasca teoriile si in iulie 1531 publica prima sa lucrare, „Despre erorile Trinitatii”, urmata de alte doua scrieri care atrag furia Bisericii, „Dialoguri despre Trinitate” si „Despre justitia in regatul lui Hristos”. Spre a evita persecutiile, el a apelat la pseudonimul Michel de Villeneuve. Pasionat de medicina, urmeaza cursurile Universitatii pariziene, cea mai celebra in domeniu din acea epoca, iar profesori si chirurgi de seama, precum Fernel si Guinter, il remarca drept cel mai capabil student al lor.
O credinta mistica in Hristos
Continua sa-si raspandeasca ideile, respingand credinta in Sfanta Treime, pe care o considera o inventie derivata din scrierile filosofilor greci, venind in contradictie cu invataturile simple predicate de primii parinti ai Bisericii. Servet spera ca o negare a Trinitatii de catre crestinism va face accesibila aceasta credinta musulmanilor si evreilor, care pastrau unitatea lui Dumnezeu in invataturile lor. Potrivit lui Servet, trinitarienii transformasera crestinismul intr-un „triteism”, credinta in trei zei.
Desi criticat vehement de oficialii Vaticanului, Servet se manifesta ca un crestin extrem de zelos, dragostea sa pentru Hristos avand in ea ceva mistic, desi invatatul spaniol sustinea ca Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt manifestari ale lui Dumnezeu si nu fiinte separate si distincte. In paralel cu preocuparile pentru religie, Servet se apleaca asupra medicinei, pe care o practica, mai intai ca doctor personal al arhiepiscopului de Vienne, Pierre Palmier, apoi al lui Guy de Maugiron, locotenentul Delfinului Frantei. Vreme de cincisprezece ani a practicat medicina la Lyon dar in acelasi timp a publicat si doua carti de comentarii asupra Geografiei lui Ptolemeu. Tot acum initiaza o corespondenta incitanta cu Jean Calvin. Spre deosebire de acesta, Servet se opunea ideii predestinarii, afirmand ca Dumnezeu nu poate condamna pe nimeni care nu se condamna el insusi la chinurile vesnice ale Infernului, ducand o viata de pacat.
„Bataiosul” Calvin se dovedeste un las
Atitudinea lui onesta, deschisa, ii va aduce multe necazuri. In februarie 1553, aflat la Vienne, in Franta, el este denuntat ca eretic de catre bogatul negustor Guillaume Trie, un bun prieten al lui Calvin. Dar inchizitorul francez Matthiew Ory il elibereaza, dupa o prealabila cercetare, pe motiv de lipsa de probe. Dar Trie nu se lasa si ii trimite scrisorile adresate de acesta lui Calvin. Pe 4 aprilie, Servet este din nou arestat dar va evada din inchisoare dupa trei zile. Pe 17 iunie, Inchizitia il condamna, „din cauza celor 17 scrisori remise Sfantului Oficiu de catre Jehan Calvin, predicator in Geneva”. Servet intentiona, se pare, sa fuga in Italia dar, in mod inexplicabil, se opreste la Geneva si chiar asista la o slujba tinuta de Calvin. Recunoscut, este arestat si intemnitat din nou.
Toate bunurile ii sunt confiscate iar Inchizitia franceza ii cere lui Calvin sa-l extradeze. Iar „bataiosul” reformator Calvin decide, in mod la fel de bizar, sa se comporte ca un ferm aparator al dogmei oficiale, actionand de aceeasi parte a baricadei ca si dusmanii sai, catolicii. Starea precara a sanatatii il impiedica insa sa se prezinte la proces. Asa sa fi stat lucrurile sau pur si simplu Calvin s-a temut ca oratoria desavarsita a fostului sau partener de dialog il va face de rusine, dandu-l in vileag ca las si tradator? Absurditatea inchizitorilor merge pana intr-acolo incat a-l acuza pe Servet ca ar fi studiat Coranul, pentru a da o lovitura de moarte crestinismului, inventand o religie care sa-i rupa pe crestini de la sanul Bisericii dar in acelasi timp si sa-i atraga pe evrei si pe musulmani.
Murind pentru o idee
Calvin este ferm: Servet merita moartea prin arderea pe rug, pentru „execrabilele blasfemii” proferate. Cel ce pretindea toleranta si condamna Vaticanul pentru obtuzitatea sa se simte jignit de argumentele adversarului sau si nu gaseste contraargument mai potrvit decat rugul. Culmea este ca si Martin Luther se aratase indignat de convingerile lui Servet, doar ca, murind in 1546, nu mai avusese prilejul sa-l condamne, fiindca in mod cert ar fi cerut si el pedeapsa capitala. Inconjurat de dusmani fanatici, eruditul spaniol nu-si neaga nici o clipa credinta. Va fi ars pe rug la 27 octombrie 1553, cu o carte a sa legata de picior. Potrivit martorilor oculari, ultimele sale cuvinte au fost „Iisuse, Fiul Eternului Dumnezeu, ai mila de mine” – riposta probabil la fraza pe care trebuia sa o spuna pentru a fi gratiat – „Iisuse, etern Fiu al lui Dumnezeu, ai mila de mine”. Dar ideile lui nu se vor pierde.
Mai tarziu, ramura crestina a unitarienilor il va proclama pe Servet drept primul ei martir si numele sau va ramane inscris pe lista victimelor unei dogme fanatice, alaturi de Ian Hus sau Giordano Bruno. Pe langa importanta ca reformator religios, Servet a avut si o contributie deosebita la dezvoltarea medicinei, fiind primul european care a descris functia circulatiei pulmonare, acceptata abia in 1616, odata cu disectiile efectuate de englezul William Harvey. Mult mai tarziu, reprezentantii Iluminismului si ai Revolutiei Americane vor vorbi in termeni elogiosi despre Miguel Servet: din perspectiva istorica, el a murit pentru ca libertatea constiintei sa devina un drept civil al fiecarui individ din societatea moderna.
GABRIEL TUDOR
Comentarii