Incepând cu secolul al XIII-lea alchimia, considerata o stiinta asociata nu doar cunostintelor dobândite in urma unor studii aprofundate, ci si unor insusiri interioare iesite din comun ale celor sortiti sa o practice (credinta adânca, intuitie, o mare putere de concentrare), atrage tot mai multi adepti care isi aroga aceste particularitati. Alchimia, care implica studiul mineralogiei, chimiei, fizicii, botanicii etc., a inflorit si s-a raspândit in Europa in perioada medievala, stimulata de monarhi, pâna in secolul al XVII-lea, când a inceput sa fie perceputa negativ, fiind asociata cu vrajitoria.
Scopul suprem a fost acela de a transforma metale in aur, o conceptie larg raspândita care i-a inflacarat pe suveranii dornici sa se inavuteasca peste masura. Multi dintre ei s-au lasat convinsi de alchimisti sarlatani care, in fata lor, prin diverse manipulari, au „obtinut” aur. Unul dintre siretlicuri consta in tratarea suprafetei unor bucati de aur care dobândeau tente de fier sau cupru. Unii alchimisti au beneficiat de subventii din partea unor monarhi, nobili, persoane avute, dornice sa se acopere cu aur.
In astfel de situatii apareau deseori conflicte. Alchimistii invocau faptul ca pentru a ajunge la performante trebuiau sa faca experimente indelungate. Sau dispareau pur si simplu. Numerosi alchimisti erau interesati insa de experiente stiintifice sau practicau alchimia mistica, regenerarea materiei in paralel cu regenerarea sufleteasca. Alchimistii europeni au beneficiat de faimoasa lucrare a doctorului arab Avicena – Tratat despre pietre – si de alte texte arabe traduse incepând cu secolul al XII-lea, din care s-au inspirat in demersurile lor originale in care au incercat sa patrunda in „intimitatea”, in „misterele” materiei. Cea mai cunoscuta preocupare era legata de descoperirea Pietrei Filosofale, un corp cu insusiri exceptionale, care ar fi permis transmutarea metalelor, adica prefacerea metalelor comune in aur sau argint. Piatra Filosofala urma sa permita transmutarea metalelor, a elixirului de viata lunga (un preparat capabil sa prelungeasca viata omului si chiar sa ofere nemurirea) si a Panaceului, leacul universal.
Reducerea oxizilor metalici reprezintâ un mare merit al alchimistilor. Distilau, de pilda, in alambicuri diverse amestecuri lichide pentru a separa constituenti ai acestora, prin evaporare la diverse temperaturi. Altii extrageau substante din plante, produceau acizi, cum ar fi, de pilda, acidul nitric. Una dintre retetele mentionate in lucrarea De inventione veritas scrisa de un alchimist pasionat, semnata cu un singur nume – Geber –, este bazata pe vitriol, alaun si salpetru incalzite la temperaturi inalte. Din amestecul gazelor nitrice cu apa rezulta acidul nitric, utilizat in metalurgie.
Sunt combinate in fel si chip, in diverse proportii, o serie de elemente, de plante, experimente in urma carora s-au obtinut noi substante, coloranti etc., precum hematitul (oxidul de fier), cinabrul (sulfura de mercur), miniumul (oxidul de plumb)… Incepând cu secolul al XIV-lea, incercarile de a transforma metalele in aur sunt treptat abandonate in favoarea orientarii experimentelor in scopuri farmaceutice, esoterice, mistice.
DORIN MARAN
Comentarii