In acceptiunea generala, o cetate este o constructie monumentala, care are functie rezidentiala, insa in mod implicit si una militara defensiva.
Pentru acest din urma atribut, arhitectii si constructorii se foloseau de conformatia teritoriului de asezare, de pozitionarea strategica, de caile de comunicatie si ape, pentru ca siguranta celor aflati intre zidurile cetatii sa fie cat mai mare.
Zidurile in sine erau construite din cele mai rezistente si mai durabile materiale, piatra dominand peisajul, apoi caramida, lemnul si liantii corespunzatori. Au existat insa si cetati de pamant, nisip si chirpici, desi nisipul are „faima” legendara de a fi foarte perisabil si efemer.
Strajer pe Drumul Matasii
In sudul platoului iranian, aproape de frontiera pakistaneza, vechiul Drum al Matasii, care a legat timp de doua milenii Orientul de Occident, este strajuit de silueta inca semeata a vestitei cetati Arg-e Bam. Fortareata in sine – alaturi de care stau cuibarite sute de alte locuinte cu o arhitectura ciudata in ochii europenilor, dar fascinanta – este cea mai mare cetate de pamant si nisip din lume. Potrivit unei legende, aceasta asezare isi datoreaza existenta unui vierme fermecat.
In poemul epic „Shahnameh” al poetului persan Ferdowsi (sau Ferdousi), o fata care torcea bumbac a observat ca un vierme se urca pe marul pe care ea il pusese alaturi. Pe masura ce vietatea continua sa se hraneasca si sa creasca, producea un fir foarte delicat, care a devenit astfel o importanta sursa de venit pentru Haftvad, tatal fetei.
Pentru a-si proteja nesperatul izvor de bunastare, barbatul a intarit zidurile cetatii. Mai tarziu, urmand firul legendei, istoricul si geograful Hamdoll’h Mostowfi afirma ca un atacator al cetatii a strapuns viermele cu o tija metalica, iar acesta a plesnit, motiv pentru care, de atunci, locul se numeste Bam (care inseamna „a plesni”).
Neobisnuita asociere dintre o creatura foarte vulnerabila si cetate face trimitere, fara doar si poate, la viermele de matase, care a trasat la modul simbolic destinul multisecular al acestor locuri.
O oaza indragita de regi
Din punct de vedere arhitectonic, structurile boltite si domurile citadelei sunt caracteristice unui oras medieval fortificat. Insa orasul Bam a fost construit in cursul secolelor VI-IV i.Hr., la intretaierea unor cai comerciale si de tranzit foarte importante.
A devenit in timp scurt vestit in lume pentru producerea vesmintelor din matase si bumbac cu o calitate nemaiintalnita, astfel ca multi regi se deplasau pana aici, pentru a-si cumpara tesaturile si straiele dorite.
Pozitia strategica speciala in desert, intre doua importante siruri de munti la nord si la sud, e componenta a prosperitatii sale, la fel ca apele raurilor alpine, dirijate catre oras prin ingenioasele qan’ts, sisteme hidraulice subterane ce transforma acest petic de desert intr-o oaza fertila. Situata pe un deal, cetatea era formata dintr-o serie de trei ziduri concentrice din caramida de noroi si o structura scheletica din lemn de palmier, iar zidul exterior imprejmuia orasul vechi. Zidurile, inalte de aproximativ 12 metri, erau candva inconjurate de un sant adanc.
Cetatea propriu-zisa a ajuns in perioada sa de mare glorie in timpul dinastiei Sªsªnide (224-651 d.Hr.) si pana la inceputul secolului al XIX-lea, a fost cel mai puternic loc fortificat din Iran. Ea a fost construita din straturi de pamant (chineh) si caramizi de pamant uscate la soare (kesht). Acum aproape doua secole, majoritatea populatiei s-a mutat in afara fortificatiei, dar scolile si moscheile din interior au functionat in continuare. Apoi, vreme de cateva decenii, pana in 1930, in incinta cetatii Arg-e Bam a activat o garnizoana militara.
La primele ore ale zilei de 26 decembrie 2003, un seism cu magnitudinea de 6,6 grade a devastat regiunea Bam. Aproximativ 30.000 de oameni au pierit, alti peste 100.000 au ramas fara locuinte. Mai mult de 80% din cetatea de pamant s-a naruit din cauza amplasarii pe varful dealului. Totusi, la nivel international s-a pus in practica un plan de reconstruire, care in 2019 a fost finalizat. Redeschis publicului, acest obiectiv turistic este unul dintre cele mai pretuite locuri istorice din Iran, stradutele inguste dintre locuintele, magazinele si moscheile oferind un mister greu de descifrat.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii