Mai mult de o treime din populatia Terrei locuieste in prezent in case din pamant. Cu exceptia monumentelor religioase, a fortificatiilor sau a locurilor pentru ceremonii, majoritatea culturilor traditionale au construit din pamant, sapaturile arheologice evidentiind ca arhitectura din pamant a fost utilizata inca din perioada neolitica, aproximativ din anii 6000 i.Chr.
Crud si „gatit”
In constructia locuintelor, pamantul poate fi numit „veteranul” absolut, el oferind si cele mai importante avantaje oamenilor, dar si unor animale care il folosesc in acelasi scop.
Urme de locuire stravechi arata ca la ridicarea caselor s-au folosit dintotdeauna elemente vegetale (trunchiuri de copaci, crengi, nuiele, dar si frunze, paie sau ierburi), in combinatie cu pamantul de o anumita calitate, deseori in amestec cu nisip, paie, cleiuri vegetale, precum si resturi cochilifere sau de oseminte, spre exemplu.
Totusi, nu neaparat aspectele tehnice fac din acest subiect un spectacol si o atractie absolut fascinanta, ci produsele in sine din domeniul arhitecturii din pamant; o zona care nu trebuie deloc minimalizata pe motiv ca ar fi invechita ori depasita.
De altfel, din ce in ce mai multi specialisti redescopera astazi calitatile remarcabile ale pamantului folosit ca material de baza in constructii. Un detaliu usor amuzant, acesta este prezentat in mod similar unei mancari: crud sau „gatit” la foc, adica ars in cuptor (caramida, tigla s.a.), copt la Soare ori altfel „preparat”.
„Eclipsate” vizibil de constructiile din lemn si piatra, cele realizate din pamant (cu chirpici, in paianta) reprezinta totusi circa o tremie din totalul locuintelor de pe glob. Vechimea lor confirmata stiintific este de cel putin 8.000 de ani, iar formele de prezentare sunt surprinzator de diverse si interesante. De altfel, epocile decisive de dezvoltare urbana de pretutindeni asociaza pamantul in acest sens: civilizatia Vaii Indusului, cea mesopotamiana, cul-tura precolumbiana Mochica, cea numita Pueblo etc.
Un scut in fata timpului
Casele de chirpici sau „in paianta” stau marturie si astazi – inclusiv pe teritoriul Romaniei – pentru un segment de evolutie a arhitecturii comune uimitor. Asa-numitele caramizi erau modelate initial cu palmele, pentru a fi mai tarziu formate in genul caramizilor din prezent, prin introducerea amestecului de pamant ud, paie, nisip si alte componente in matrite de lemn, apoi puse la Soare sa se usuce, abia ulterior aparand tehnica evoluata a arderii lor in stive temporare sau in cuptoare speciale.
Pe de alta parte, Africa pare sa fi ramas una dintre regiunile planetei unde arhitectura din pamant inca este raspandita si foarte apreciata. La unele comunitati, ridicarea unui asemenea edificiu de pamant reuneste intreaga populatie, cu mic, cu mare, pentru a duce treaba la bun sfarsit. Stau marturie in acest sens constructii im-punatoare, care rezista de multe veacuri vitregiilor naturii, cum sunt impresionantele moschei din Tombouctou si Djenné (in Mali).
De asemenea, merita interes si faptul ca fortificatiile cele mai solide ridicate de-a lungul istoriei umanitatii au la baza pamantul, iar exemplul cel mai elocvent este Marele Zid Chinezesc, a carui constructie a inceput in secolul VII i.Chr. Nu in ultimul rand, un amanunt de interes permanent si maxim, oriunde in lume: s-a constatat ca locuintele in a caror structura predomina pamantul au o rezistenta impresionant de ridicata la trecerea timpului, ploi si cutremure.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii