Fiecare dintre noi ar dori sa stie ce l-ar putea astepta in ceea ce numim „viata de dincolo de moarte”, dar putini sunt cei care s-ar incumeta sa experimenteze in mod constient un soi de calatorie de recunoastere, o cercetare prealabila in taramul aflat dincolo de lumea pamanteasca.
Este discutabil daca o fac constient, din instinct sau dintr-o pornire launtrica de alta sorginte. Se exploreaza universuri aparent onirice, aparent fantezii conturate vag de tenebrele subconstientului si ale inconstientului uman, dar care sunt „acolo” in fiinta noastra, oricat de bizar ar putea sa para acest lucru. Nu vorbim aici despre oamenii de stiinta care se bazeaza strict pe elemente palpabile si masurabile, ci la cei pe care i-am considera partenerii lor de studiu, respectiv creatorii de arta.
In aceasta idee, cel mai frecvent ne oprim la pictura si sculptura, deoarece – se adreseaza direct si nemijlocit celui mai valoros simt al nostru, adica vederii – constituie astfel si un gen de portal destul de accesibil publicului.
Ne-am oprit la o artista contemporana, originara din Anglia si stabilita de multi ani in Statele Unite, unde si activeaza: Samantha Keely Smith. „Imaginile din picturile mele reprezinta ceea ce eu numesc lumi interioare, deoarece sunt rezultatul incercarii de a traduce o existenta interna condusa de emotie/instinct in ceva care da un sens realitatii in care traim”, afirma ea, oferind astfel un prim reper in directia intelegerii si interpretarii temelor pe care le abordeaza.
Poate ca, daca ar realiza picturi figurative, demersul ar fi considerabil mai facil, insa Keely Smith ne asterne in cale provocari, poate chiar si capcane, prin sugerarea directa a unei categorii de subiecte, pentru ca in transfigurarea finala sa descoperim un univers cu totul altfel structurat, o imagine diametral opusa celei la care ne-am fi asteptat.
Spre exemplificare, am ales una dintre temele artistice frecvent experimentate de catre pictorii din toate epocile: portretul uman. Artista anglo-americana deschide un veritabil album cu poze, in care apar numeroase persoane/personaje identificate de ea dupa prenume: Jason, Elizabeth, Seyi, Ioan, Alice etc.
Dand deoparte cortina, in fata ne apar chipuri mutilate, partial camuflate sub ceturi, privindu-ne cu numai un ochi, celalalt fiind acoperit sau sters de pacle emanate dintr-o lume tenebroasa, datatoare de fiori.
Am putea deduce ca lumea interioara a autoarei nu este una foarte blanda si luminoasa, nici macar atunci cand culorile dinamice, nuantele unei vivacitati nestapanite, domina panza. Putem presupune ca in momentul de inspiratie artistica, ea este purtata in taramuri imaginare, insinuate in realitatea traita, pentru a avertiza privitorul ca acea totala imersiune in nefiinta ce ne asteapta negresit, mai devreme ori mai tarziu, nicidecum nu este obligatoriu calea spre un taram al fagaduintei si ca entitatile adunate in jurul nostru sub chipuri aparent familiare pot deveni pe negandite un pericol major.
Conform propriilor marturisiri facute in contextul unor interviuri, a fost obligata sa se confrunte cu moartea si cu ideea de fragilitate a vietii la varsta adolescentei, tocmai cand se spune ca visele frumoase incep sa prinda gustul zborului spre inaltimi. Atunci, mama ei a fost rapusa de un cancer si, putin mai tarziu, la 21 de ani, Samantha s-a imbolnavit grav si a stat in spital peste patru luni.
Din acea perioada, trairile simtite ca un haos al lumii de dincolo, in mod paradoxal, un haos controlat, i s-au aratat in vise repetate, stranii, a caror semnificatie a incercat sa o releve, dar cumva si sa o traduca pe intelesul publicului initiat. Ea sugereaza ca trairile sale onirice plutesc intre inchipuire si realitate.
Intre abstractie si reprezentari ale peisajelor (oceanul biciuit de furtuna, vazduhul rascolit nebuneste de nori si fulgere), contrastele tonale si culorile complementare subliniaza miscarile dramatice care sugereaza talazuri sau vijelii cumplite sau acea fatala coborare in abisul nefiintei sau…
„Toata munca mea exploreaza ideea ca linia dintre constientul si inconstientul sau experientele noastre este adesea neclara si ca, uneori, suntem capabili sa calatorim in ambele taramuri, simultan”, declara ea.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii