Ca sa cunoasteti ciudatele creaturi de piatra aliniate de-a lungul unei poteci serpuite prin padurea din Subcarpatii de Curbura ai Buzaului, mai întâi veti avea surpriza sa va treziti, ca propulsati de un mecanism magic, în veacuri si ere mitice.
Primii pasi vor strabate însa ulitele unui sat patriarhal, încarcat de nostalgii rascolitoare pâna în strafundurile sufletului si ale memoriei. Apoi, dupa un urcus pe treptele de pamânt si uluci, faurite de localnici cu grija si respect pentru oaspetii acestor meleaguri de basm, vei patrunde dintr-odata într-o lume a miracolelor.
„Babele” de la Ulmet (descoperite în anii ’80 de profesorul Ilie Mândricel), cum mai sunt numite sirurile de pietre, respectându-se o traditie raspândita în tinuturile carpatine, sunt – într-un limbaj cunoscut de vizitatori – trovanti, adica acele formatiuni minerale cu contururi rotunjite, ce pot întruchipa în imaginatia si fantezia noastra felurite creaturi, personaje din povestile copilariei ori lucruri vazute aievea în viata de fiecare zi.
Cele din satul apartinator de comuna Bozioru sunt stratificatii de gresii naturale, nisip cimentat, binecuvântate cu vârsta respectabila de 10-20 milioane de ani. La vremea respectiva, dupa cum spun geologii, aici se întindeau între zagazuri nestiute ape însufletite de imensitatea verde a deltei unui fluviu care se varsa în Marea Paratethys.
Ulterior, într-un timp pe care nu ni-l putem închipui, uscatul s-a ridicat deasupra apelor si, odata cu fundul fostei mari, lacrimile de nisip au iesit si ele la lumina, la fel ca perlele din pântecele scoicilor. În prezent, culmea care gazduieste „comunitatea” lor are statura de aproximativ 400 de metri, iar trovantii au forme dintre cele mai variate si spectaculoase, care pot fi asociate cu forme zoomorfe sau antropomorfe.
Pietrele sunt vii, cred batrânii locului, relatând întâmplari aproape uitate, despre aparitii stranii ce ar fi facut ca unele dintre acestea sa-si schimbe pozitia, deplasându-se cu mai multi metri, conform masuratorilor facute de câtiva sateni.
Pe baza acestor „marturii”, nu putini sunt cei care sustin ca fiecare trovant este „locuit” de un spirit – desigur, cu puteri supraomenesti. De aceea, o superstitie straveche, agreata de localnici, dar si de vizitatori, lanseaza un gen de provocare insolita, usor distractiva: daca cineva atinge „pietrele vii”, acela va beneficia de sanatate, noroc si buna dispozitie.
Legendele care învesmânteaza zona într-o mantie de mister si de senzational fac trimiteri dintre cele mai neasteptate, la alte lumi decât cea a noastra.
Una dintre ele se refera la o civilizatie primitiva ce a precedat Potopul si care se ocupa cu prelucrarea lemnului si a pietrei; o alta – la un fel de imens lacas de cult, teorie argumentata prin faptul ca sirul de trovanti presarati pe creasta masivului se aliniaza cu solstitiul de vara, atunci când vine sorocul; alta invoca, într-o nota ceva mai excentrica si mai de actualitate, implicarea unei civilizatii extraterestre în formarea si „actiunile” pietrelor, mai ales ca majoritatea acestora ne trimit cu gândul la forma OZN-urilor. Superstitie si magie fara frontiere!
Termenul de trovant este specific limbii române si a fost dat de Gheorghe Murgoci, unul dintre întemeietorii scolii române de geologie, care s-a inspirat din limba italiana – trovare = a gasi, descrie actiunea de „a gasi”!
Crescute ca plantele, din pamânt, „pietrele vii” au fost asemuite, dezarmant de simplu si de sensibil, cu oamenii, astfel ca au primit numele de Copiii Pamântului. Însa, daca dam crezare unei legende, creaturile neomenesti sunt mai degraba pazitori vrednici ai unor porti catre lumile nevazute, de „dincolo”.
Totusi, acestea se deschid numai oamenilor curati la suflet. Li se permite astfel sa cunoasca taine ale fiintei umane si ale naturii, de la pasul urmator printre arborii padurii, pâna departe, la capatul lumii si în adâncimile nesfârsite ale cerurilor.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii