Nazuinta si speranta multor muritori de rand este ca intr-o buna zi, dupa ce ei insisi vor fi trecut la cele sfinte, sa se intoarca in viata pamanteasca in trup si, poate, mai intelepti, mai toleranti, mai buni. Oare este posibil asa ceva?
Ritualurile in acest sens sunt descrise de scriitorul american Clifford Alan Pickover. Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii si-au pus intrebari legate de ce se va intampla dupa ce vor muri. In acest sens, un autor american a scris o carte in care prezinta cele mai importante ritualuri legate de momentul mortii, de la incinerare, pana la invierea cuantica. Daca primul termen ne este foarte cunoscut, cel de-al doilea da mari batai de cap celor care il intalnesc pentru prima data. Astfel, invierea cuantica reprezinta o teorie conform careia, intr-o perioada foarte mare de timp, totul este posibil. Prin urmare, dupa ce murim, ar exista posibilitatea sa reaparem pe Pamant dupa o perioada indelungata, ca si cum nu am fi disparut niciodata.
Ideea apare si in cartea scriitorului american Clifford Alan Pickover intitulata „Death and the afterlife: A chronological journey from cremation to quantum resurrection” (Moarte si viata dupa moarte: o relatare de la incinerare pana la invierea cuantica). Iata cateva dintre ritualurile legate de moarte, pe care Pickover le prezinta in volumul sau!
Florile din mormintele natufienilor
Cultura Natufi a existat in zona Levantului, in perioada anilor 12.500-9.500 i.Hr. In 2013, arheologii care cercetau mormintele natufiene din pestera Raqafet, au descoperit ramasitele unor plante precum salvia sau menta. „Depunerile de acest gen sunt foarte rare. Ele demonstreaza existenta unei societati preagricole complexe”, a declarat specialistul Daniel Nadal.
Pedeapsa capitala
Pedeapsa capitala a fost introdusa pentru prima data, in mod oficial, in binecunoscutul Cod al lui Hammurabi (1772 i.Hr.). Conform acestuia, pedeapsa cu moartea putea fi aplicata pentru 25 de infractiuni, printre care se numara si adulterul. Curios este faptul ca pentru crima sau tradare nu era aplicata aceasta pedeapsa! Sa fi fost acest fapt un temei al unei societati echilibrate si sanatoase?
Osuariile
Osuariile (incaperi in care sunt depozitate ramasite osoase umane) dateaza inca de acum 3.000 de ani. In trecut, cei decedati erau exhumati, din cauza supraaglomerarii cimitirelor. In acest sens, au fost realizate osuarii, pentru a adaposti ramasitele umane identificate.
Mai mult decat atat, unele dintre osuarii erau expuse la vedere, in scopul de a obliga privitorul sa reflecte asupra propriei sale mortalitati. Un astfel de exemplu este Osuariul din Sedlec, unde sunt adapostite ramasitele osoase a circa 50.000 de oameni.
Epitafurile
Epitafurile sunt texte scurte, scrise in onoarea unei persoane decedate. Acestea se regasesc in mod normal pe pietrele de morminte sau placile funerare ale celor trecuti in nefiinta. Se presupune ca obiceiul a inceput sa fie practicat in Egiptul Antic, el fiind practicat pana in ziua de astazi. Printre cele mai cunoscute epitafuri se numara cel al poetului grec Simonides („Tu, straine, du vestea catre poporul Spartei ca aici vor fi multe morminte!”), cel al lui William Shakespeare („Binecuvantat sa fie cel care cruta aceasta piatra si blestemat sa fie cel care imi va muta oasele!”) sau epitaful lui Mel Blanc („Asta a fost tot, oameni buni!”).
Imbalsamarea
In istorie, egiptenii antici sunt considerati cei care au popularizat aceasta metoda de conservare a cadavrelor, chiar daca ea a fost practicata, de pilda, si in zona Ecuadorului sau a Insulelor Canare. Se presupune ca insusi Alexandru cel Mare a fost imbalsamat, folosindu-se miere si ceara. Metoda a inceput sa fie utilizata pe scara larga in timpul Razboiului Civil american, cand soldatii cazuti pe campul de lupta trebuiau sa fie returnati familiilor lor. In acea perioada, pentru imbalsamare se foloseau alcool, mercur si arsenic, insa, in anul 1867, chimistul german August Wilhelm von Hofmann reuseste sintetizarea formaldehidei, care va inlocui, in scurt timp, toate aceste substante folosite pentru conservarea cadavrelor. Totusi, visul eternitatii este departe de a se fi sfarsit…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii