Ridicat în 1593, podul care traverseaza un brat al fluviului Thu Bon este cel mai vechi edificiu din Hoi An. Acest orasel de negustori situat în centrul Vietnamului nu s-a schimbat deloc de cinci veacuri. Clasat din 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO, el face din nou trecutul sa vibreze pe tonuri înalte, care îi fascineaza pe vizitatori.
Prietenia, cât o mie de tratate oficiale
Traditia se afla aici la loc de cinste. Cei 120.000 de locuitori sunt foarte mândri sa participe la demonstratiile cu faimoasele lanterne de hârtie, cu splendidele lor casute de lemn si cu alte astfel de realizari stravechi care îti taie respiratia.
Sus-amintitul pod care strabate orasul Hoi An i-a oferit acestuia, de la construirea sa, prilejul unei înfloritoare activitati comerciale, totodata reunind si consolidând prietenia dintre „matasarii” chinezi si „buticarii” japonezi stabiliti în zona. De altfel prosperitatea comerciantilor a facut cât toate acordurile de pace luate la un loc.
În fiecare seara orasul e luminat de o simfonie de lampioane care danseaza pe aripile vântului ce se strecoara de-a lungul strazilor, explodând în culori stralucitoare în vitrinele magazinelor, barurilor si restaurantelor. Gratioasa arhitectura a orasului Hoi An a integrat fara gres fatadele coloniale frantuzesti (numite un timp Fai Fo), totodata pastrând urbanismul initial, o strada paralela cu fluviul si stradute perpendiculare, cladiri cu intrarea spre artera principala (vitrinele), dar si spre spate, lânga localuri (depozitele de marfuri).
Alchimia calatoriei
Majoritatea locuintelor sunt din lemn, întunecate, înglobând o anume duritate si un sentiment de eternitate, iar acoperisurile sunt construite, de asemenea, din lemn, alternantele dintre formele concave si convexe respectând minutios echilibrul yin/yang. Municipalitatea a luat sub protectia sa directa mii de temple, mânastiri si alte asemenea adevarate opere arhitectonice, religioase si de arta, a caror deteriorare este strict interzisa. Si nimeni nu risca actiuni în acest sens, mai ales ca localnicii sunt foarte mândri de acest patrimoniu extraordinar, care a trecut prin numeroase razboaie, revolutii culturale si mii de ploi torentiale, dar fara mari daune.
Interzis accesului autoturismelor, centrul orasului e frecventat doar de biciclete. Pretutindeni, culorile si luminile sunt nu doar parti ale unui spectacol miraculos, ci chiar stapânele absolute ale strazilor, caselor, localurilor si podurilor din Hoi An. O „alchimie a calatoriei” savurata din plin de numerosii turisti care vin aici.
Seara, pe lânga dansul hipnotizant al lampioanelor colorate, se aprin lanternele chinezesti care iau chipuri de dragoni, cocosi, stele, flori – simboluri locale stravechi –, copiii aprind lumânari pe care le pun pe suporturi concave de hârtie, trimise apoi sa lunece spre ocean, în timp ce muzica romantica învaluie cuplurile „refugiate” în barci ce plutesc alene pe apele întunecate ale fluviului.
Feeria este cumva completata – nu se putea altfel – cu feluri de mâncare specifice zonei, delicatesa cea mai apreciata fiind preparata din larve de vierme de matase prajite în wok cu ceapa si usturoi. Totusi, undeva, departe, din balconul hotelului se zaresc ca o plutire discreta insulele Cham, rezervatie naturala ce-si trimite tacuta chemarea catre noi cai ale cunoasterii, ca o promisiune ferma a eternitatii…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii