In urma cu patru milenii, civilizatia harapeana din Valea Indusului a inflorit spectaculos – intre anii 2900 si 1900 i.Ch. – gratie progreselor tehnologice,dezvoltarii agriculturii si artizanatului si datorita proiectelor urbanistice riguroase. Cum aratau cetatile-orase din Valea Indusului in urma cu 4 mii de ani? Cetatile se situau intr-o vasta regiune cu o suprafata de un milion de kilometri patrati care cuprindea Pakistanul, sudul Afganistanului si nord-vestul Indiei. In acea epoca, in Egipt, Mesopotamia sau China, arhitectura era mai degraba anarhica spre deosebire de cea a oraselor din Valea Indusului care erau riguros structurate.
In urma sapaturilor arheologice care au debutat in 1920, primele vestigii ale uitatei civilizatii harapeene au iesit la lumina oferind nenumarate informatii arheologilor si istoricilor. Au fost construite case alaturate dar net delimitate si drumuri rectilinii cu o latime de aproximativ 8 metri, strajuite de tarabe, drumuri care se intersectau in unghi drept cu stradute linistite. Erau marcate din loc in loc cu stalpi scunzi pentru a regla circulatia carelor cu boi.
De-a lungul timpului, orasele s-au extins, s-a dezvoltat agricultura, cresterea animalelor, comertul, artizanatul, totul fiind planificat si dirijat de puterile publice. Inflorirea civilizatiei s-a produs spre anii 2600 i.e.n., odata cu dezvoltarea si diversificarea procedeelor tehnice, cele mai performante din lume pana in epoca de apogeu a Imperiului Roman.
Unul dintre exemple ni-l ofera constructia cetatii-metropola Mohenjo-Daro, dupa realizarea vastelor platforme din caramizi aranjate in asa fel incat sa asigure securitatea infrastructurii, rezistenta maximala fata de eroziuni si pentru a feri cetatea de inundatiile provocate de umflarea apelor Indusului. Toate constructiile cetatii au fost definitivate, conform calculelor expertilor, in patru ani si patru luni, de catre 25.000 de muncitori si tehnicieni. In acest timp au fost sapate si cele 700 de puturi publice si private. Fiecare cartier era destinat membrilor unei anumite bresle: cea a olarilor, fierarilor, tesatorilor, tabacarilor, artizanilor etc. Au fost descoperite in locuri distincte din metropolele si orasele raspandite pe intreg teritoriul acestei civilizatii, ateliere si instalatii aferente.
Casele erau construite pe sol usor inclinat pentru a permite apei reziduale sa se scurga in conducte ingropate la o adancime de 50-60 centimetri pe marginea drumurilor. In fiecare curte se afla un recipient din ceramica in care erau depozitate deseurile. Casele erau prevazute cu bai si, unele dintre ele, cu latrine interioare.
Harapeenii erau experti in tratarea si prelucrarea pietrelor pretioase pe baza unor tehnici complexe pentru a le conferi noi culori si o rezistenta mai mare. Obisnuiau sa acopere perlele din steatita (un silicat de magneziu) cu un strat de siliciu si oxid de cupru, in conditii de caldura controlata, obtinand perle de o culoare albastru-verzuie stralucitoare. Stapaneau deopotriva mestesugul realizarii faiantei, producand o „glazura” din cuart topit, uscat, macinat fin si supus unei temperaturi de aproximativ 1000şC. Odata vitrificat, era tratat cu oxid de cupru care-i conferea o splendida culoare turcoaz. O uimitoare realizare tehnologica.
DORIN MARAN
Comentarii