Daca omul a avut intotdeauna nostalgia Paradisului pierdut, nu de putine ori a incercat sa reconstruiasca intr-un fel crampeie din acel spatiu primordial feeric.
A construi in armonie si echilibru reprezinta coordonata de baza a dainuirii, semeni cu har si privire spre divin au reusit sa ne ofere structuri care nu doar ca incanta ochii, ci si inalta sufletul catre sfere pline de culori si lumina. Mozaicurile? O feerie aproape nelumeasca!
O istorie de cinci mii de ani
Moscheile, madrasele si palatele lumii islamice sunt o revarsare de culori, cu acoperisurile si fatadele lor incrustate cu milioane de tigle miniaturale din sticla stralucitoare, piatra sau ceramica.
Daca privim cu atentie, puteti vedea gradarile individuale ale culorilor, caracteristicile materialelor si modul in care lumina cade asupra lor, dar numai dupa ce faceti pasul inapoi putem vedea imaginea de ansamblu si puteti aprecia cladirea in toata splendoarea sa. Desi considerate in general o forma de arta romana, primele mozaicuri au fost, de fapt, realizate in Abra, Mesopotamia, in mileniul III i.Hr.
Ele erau riguros mestesugite din bucati de piatra colorata, scoici si fildes. Au mai trecut apoi o mie de ani pana ce mesterii din Susa (in Iranul actual) sa fabrice primele placi ceramice vitrate, iar scenele picturale de care ne amintim cu totii au fost dezvoltate mai tarziu, dar si mai rafinat, de greci si romani.
Desi mozaicurile au luat nastere in Orientul Mijlociu, romanii au fost cei care i-au dat cu adevarat valoarea reala, alegand scene din vietile zeilor, imagini de vanatoare si sarbatoare, precum si desene geometrice incredibile, adevarate mandale sacre durate in piatra, pe podelele vilelor si cladirilor publice, in intregul imperiu, pornind din Africa de Nord si pana in Marea Britanie de azi. In timp, culorile acestor mozaicuri au avut tendinta de a fi oarecum estompate, deoarece s-au bazat in primul rand pe culorile pietrelor naturale utilizate in constructia lor. Teselele, cuburile folosite la crearea mozaicurilor, erau adesea realizate din marmura sau calcar.
Mozaicurile la scara mai mare (opus tessellatum) erau asamblate la fata locului. Mult mai complicat, opus vermiculatum, care avea nevoie de tesele de cel mult patru milimetri latime, au fost produse pe panouri in ateliere si apoi trans-portate la locatia lor odata finalizate. (Tesela este o mica bucata cubica de lut, piatra sau sticla folosita la realizarea mozaicurilor. Corespunde termenului de astazi de faiantare, care se refera la aplicatii de teselari, adesea realizate din lut glazurat.)
Miracole de piatra si aur
Bizantinii au ridicat mozaicul la un nou nivel: au fost pionierii tehnicii de sustinere a teselelor de sticla cu foi de aur, astfel incat sa straluceasca. Aceasta noua tehnologie a fost folosita intens la decorarea, in special pe zona peretilor, Catedralei Hagia Sofia din Istanbul, mai intai pentru a accentua rotunjimile si alte motive, iar putin mai tarziu, in chipurile sfinte ale Mantuitorului, Fecioarei Maria si ale altor sfinti. Imperiul Bizantin se afla la punctul de intalnire din Est si Vest, Europa si Asia, islamism si crestinism, astfel incat metodele acum mai sofisticate de productie si proiectare a mozaicului s-au raspandit rapid de-a lungul Drumului Matasii catre Iran, Afganistan si Asia Centrala.
Aici, geometria usoara a lucrarilor de tigla a facut ca mozaicurile sa fie o alegere populara: tiparele repetate nu numai ca au fost usor de reprodus pe scara larga, dar au pastrat si linia islamica pe lateral, intrucat astfel de decoratiuni nu contravin interdictiilor religioase ale artei figurative.
Cele mai simple placi (mult mai mari decat la predecesorii romani si bizantini) erau realizate din clisa sau lut ars si intercalate cu placi vitrate scumpe, colorate cu turcoaz macinat (din Iran si Peninsula Sinai) sau lapis lazuli din Badakhshan (nordul Iranului). Cu toate acestea, mesterii nu s-au multumit cu aceste mozaicuri si au lasat imaginatia sa se elibereze.
Rezultatul este unul dintre cele mai fascinante mestesuguri din lume, cladiri intregi acoperite pe interior si exterior cu aceste pietre pretioase in alcatuiri de simfonii cromatice si geometrice. Stand in interiorul Moscheii Shah din Isfahan, Iran, ochii aproape se scufunda in com-plexitatea lucrarii, in timp ce mai departe, spre est, in orasele medievale Samarkand si Bukhara, fiarele mitice zboara si se inalta pe fatadele cladirilor religioase si seculare.
Aceste mozaicuri stau ca un testament durabil al abilitatilor mesterilor care le-au realizat, dar si in celebrarea acelor milioane de umile cuburi colorate si transformate in capodopere ale artei vizuale.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii