Daca pentru majoritatea copiilor de pe planeta, Anul Nou reprezinta un prilej de mare bucurie, nu acelasi lucru se poate spune si despre micutii din Japonia, care, la cumpana dintre ani, traiesc spaima vietii lor. Si aceasta din cauza unei traditii bizare, înradacinate aici de secole si care, în ciuda faptului ca e la fel de „incorecta politic” ca si o urecheala sau o scatoalca la fund aplicata prichindeilor, continua sa fie respectata cu sfintenie: Namahage – festivalul demonilor.
Demonii rai pot fi si „baieti buni”
„E vreun copil care plânge pe aici?”, întreaba o voce ragusita, de dincolo de usa. Iata o întrebare pe care cu siguranta nu v-ati dori sa o auziti, în ajun de An Nou. Dar localnicii din prefectura Akita, în Japonia, abia asteapta s-o auda. Caci vocea apartine unor demoni numiti Namahage, o combinatie bizara între Mos Craciun si vârcolaci, care an de an viziteaza casele din insula Honshu. Daca în Occident, de Anul Nou chipul Mosului este omniprezent, în aceasta parte a lumii el e înlocuit de chipurile groaznice ale demonilor locali, ce seamana, daca vreti, cu mastile populare din traditia româneasca – ochi mari, blana, nas coroiat si o barba ca niste câlti.
Primele relatari scrise despre Namahage provin din perioada Edo (1603-1868), apartinând calatorului si savantului Masumi Sugae, dar e foarte probabil ca traditia sa fie mult mai veche. Se crede ca demonii barbosi coboara, în ajunul Anului Nou, de prin munti, prin sate, urlând, agitându-si sabiile si facând o galagie nemaipomenita. Apoi, ei patrund în case – dupa ce mai întâi bat la usi de sa le smulga din balamale si alta nu – si-i întreaba pe parinti cum s-au purtat copiii lor în anul care e pe cale sa se încheie.
Ei sunt interesati mai ales de trei aspecte: daca micutii au fost plângaciosi, daca au fost lenesi si daca nu i-au ascultat pe parinti. Dar, desi spaima pe care demonii o provoaca prichideilor este cumplita, copiii plângând cu sughituri, spre amuzamentul adultilor, creaturile noptii nu sunt chiar baieti rai: pentru câteva preparate traditionale si o ceasca cu sake, demonii Namahage îi iarta pe copii si promit, în plus, sa pazeasca familia, în anul ce vine, de boli, cutremure si alte dezastre naturale, dar si sa aduca recolte bune de orez.
Cum a aparut traditia Namahage?
Exista multe povesti în acest sens, dar cea mai raspândita este legenda „celor 999 de trepte de piatra”. Potrivit acesteia, cu mult timp în urma, un împarat chinez din dinastia Han ar fi trimis în peninsula Oga (actualmente prefectura Akita) cinci demoni sau oni, pentru a fura recoltele si tinerele frumoase din satele regiunii. Satenii le-au spus demonilor ca nu se vor lupta cu ei, ci le vor da orezul si femeile de buna voie, doar daca accepta un târg: sa construiasca, într-o singura noapte, o scara din piatra cu o mie de trepte, catre templul situat în vârful unui munte, aproape de sat.
Oni, lacomi sa-si însface prada si totodata tematori sa se lupte cu localnicii, au acceptat întelegerea. Ei au început sa construiasca rapid scara, dar, în momentul când mai aveau de pus o singura treapta, un satean a început sa cânte precum cocosul, anuntând venirea zorilor – desi pâna la ziua mai erau câteva ceasuri. Speriati, demonii, care nu suportau lumina soarelui, au fugit, pierzând pariul, iar localnicii au ramas si cu orezul, si cu fetele, si cu o scara nou-nouta pâna la templu.
Alte legende sugereaza ca demonii ar fi fost, de fapt, oameni straini – de fapt europeni – care au ajuns pe coastele Japoniei. Pentru localnici, limbile lor erau complet necunoscute si înfricosatoare si de aceea ei au fost considerati demoni. Mult mai credibila e însa ipoteza potrivit careia „demonii” ar fi fost, de fapt, preotii altarelor sintoiste aflate pe vârful muntilor. Ducând o viata de sihastri, acestia aveau un aspect neîngrijit – cu barbi si plete lungi, crescute în dezordine si au parut, probabil, niste demoni satenilor superstitiosi.
Cine poate deveni Namahage?
De obicei, devin Namahage tinerii nascuti si crescuti în prefectura Akita si care, la rândul lor, au fost speriati în copilarie de demoni. Atunci când împlinesc vârsta de 16 ani – considerata începutul maturitatii în Japonia straveche – si dovedesc interes pentru aceasta legenda, ei sunt cooptati în cete de tineri de vârsta lor – un aspect important ar fi acela ca, pentru a aduce, într-adevar, belsug si fericire, tinerii trebuie sa fie si virgini.
Multi Namahage sunt si tobosari priceputi, lovind în niste tobe speciale, numite taiko, cu care defileaza prin sate. Mastile purtate sunt din lemn, paie sau carton, chiar si din plastic. Înainte de a porni în ceremonie, ei se reculeg la un altar sintoist – de pilda Shinzan, ca metoda de purificare. O alta regula stranie este aceea ca Namahage nu trec pragul caselor unde, în acel an, a murit sau s-a nascut cineva, caci se crede ca un asemenea gest ar încalca traditia sintoista.
În general, ei se multumesc sa-i sperie pe copii, dar, daca parintii le-au spus ca strengarul lor a facut nazbâtii, demonii îl târasc afara pe neastâmparat si-i trag un frecus cu zapada. Dupa care îl aduc înapoi în casa si accepta ceasca cu sake oferita de gazde. La sfârsitul tuturor vizitelor, Namahage se întorc la altar, îsi leaga pelerinele de iarba în jurul unor stâlpi si nu mai revin acolo decât dupa un an, pentru a mai speria o „serie” de prichindei…
GABRIEL TUDOR
Comentarii