Devenita extrem de cunoscuta in toata lumea datorita enigmaticelor geoglife uriase din desertul Nazca, civilizatia cu acelasi nume din vestul statului sud-american Peru pare a fi un inepuizabil rezervor de mari surprize arheologice si nu numai. Cea mai recenta „provocare” de proportii in acest sens este reprezentata de o neobisnuita retea de puturi realizata dupa o tehnologie ce demonstreaza uluitoare cunostinte… ingineresti!
Vestigii milenare identificate numai din satelit
Civilizatia preincasa Nazca a existat, potrivit estimarilor cercetatorilor, aproximativ intre anii 200 i.Ch. si 600 d.Ch. Impresionantele marturii ale nivelului de cultura atins de aceasta populatie traitoare doar timp de opt secole intre munti Cordilieri, din lantul Anzilor, si Pacific, reprezentate de siluetele de animale si figurile geometrice trasate in sol au ramas necunoscute sute de ani, pana la descoperirea lor intr-un mod ce a determinat teorii socante – prin fotografii aeriene, luate asadar din avion, abia in perioada moderna.
Printr-o metoda destul de asemanatoare, respectiv analiza satelitara de inalta rezolutie, o echipa de cercetatori italieni ai Institutului de Metodologii pentru Analiza Mediului a adus importante elemente ajutatoare asupra enigmaticelor „puquios”, mai multe puturi uriase in forma de spirala, la apa carora accesul se face pur si simplu mergand la fel ca pe o carare, deci fara utilizarea de instalatii speciale pentru aducerea apei la suprafata. Ele au fost datate la peste 1.500 de ani in urma si atribuite aceleiasi civilizatii Nazca.
O retea hidraulica revolutionara
Desertul peruvian este unul dintre cele mai aride din lume. De aceea vechii Nazca au fost obligati sa inventeze acum mai mult de un mileniu si jumatate o modalitate eficace de a recupera apa din depozitele freatice subterane. Asadar, straniile gauri in forma de tirbuson nu erau morminte verticale, cum s-a sugerat la un moment dat, ci cai de acces la apa din sol. De aici, si denumirea de puquios („sursa de apa”, in limba quechua). Mai mult decat atat, nu e vorba doar despre niste puturi cu forma mai putin obisnuita, ci avem de-a face cu o retea hidraulica sofisticata, pentru realizarea careia probabil ar fi invidiosi chiar si inginerii din vremea noastra!
Puturile erau legate prin „conducte” subterane si, datorita unui complex de canale ingenios, puteau furniza atat apa pentru nevoile cotidiene ale populatiei, cat si cea pentru irigarea culturilor agricole de care depindea supravietuirea comunitatii. Asigurand astfel o sursa inepuizabila, a fost posibila dezvoltarea unei agriculturi intensive in acest tinut extrem de arid.
* * *
Cercetatorii italieni au datat uimitoarea retea hidraulica in jurul anilor 500 d.Ch., adica spre sfarsitul civilizatiei Nazca. De mentionat ca pentru aceasta s-au folosit metode moderne ce au furnizat informatii complexe, precum imageria satelitara de inalta rezolutie, traditionala datare cu carbon-14 fiind inaplicabila. S-a putut stabili totodata ca aici se afla un loc sacru de mare importanta, unde lumina si muntii detineau un spatiu special, dar mai ales apa, care in toate civilizatiile simbolizeaza insasi viata. Si, ca o curiozitate in plus, sa spunem ca reteaua hidraulica Nazca este in parte functionala si astazi!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii