Sculptura greaca e poate cel mai cunoscut aspect al artei grecesti, o arta exprimand idealul, perfectiunea plastica fiind cea prin care se incearca abandonarea reprezentarii fidele a naturii. Din pacate, doar o mica parte din productia sculpturala greaca ne-a parvenit. Multe dintre capodoperele descrise in literatura greaca s-au pierdut sau au ajuns in contemporaneitate mutilate iar altele doar sub forma de cópii, mai mult sau mai putin fidele, din epoca romana.
Altele au fost restaurate de sculptori occidentali din epoca renascentista, deturnandu-se adesea sensul originar (ex.: un discobol e transformat intr-un gladiator muribund, un zeu primeste atributele altui zeu etc.). Cea mai mare parte dintre sculpturile grecesti care ne-au parvenit sunt din piatra si mai ales din marmura alba.
Este insa folosit si bronzul, alaturi de argila si lemn. Lemnul a fost ales mai cu seama in epoca arhaica pentru realizarea unor figuri grosiere, uneori cu orientari antropomorfice, caracteristice religiei pre-olimpice. Celebra este statuia zeului Orthia. Prin secolul al VII-lea i.Ch. este folosit lemnul acoperit cu placi de bronz batut.
Din cauza fragilitatii suportului, putine sculpturi din lemn au ajuns pana la noi. Una dintre ele este statuia zeitei Hera, descoperita in Insula Samos si aflata actualmente in Muzeul de arheologie din aceasta insula. Argila era folosita pentru statuetele votive. In secolul al VIII-lea, in Beotia, au fost realizate numeroase statuete feminine, cu capul mic in raport cu restul corpului, cu gatul lung si corpul in forma de clopot. S-au gasit in mormintele asa-zise „ale eroilor”.
Cu timpul, figurinele din pamant ars isi pierd caracterul religios, reprezentand persoane din viata cotidiana. In secolele al IV-lea si al III-lea i.Ch., figurinele numite „din Tanagra” se inscriu in coordonatele unei arte rafinate. In paralel sunt produse figurine, in special din bronz, grotesti, reprezentand indivizi cu membre deformate, cu ochii iesiti din orbite si figuri contorsionate.
Cele mai costisitoare si mai apreciate materiale au fost fildesul si aurul. Reprezentarile carelor sunt realizate din lemn placat cu fildes, in timp ce reprezentarile umane (vesmintele) erau placate cu aur. Cele mai cunoscute (dar pierdute) sunt Athena Parthenos din Atena si Zeus din Olimp (una dintre cele sapte minuni ale lumii), ambele realizate de celebrul sculptor Phidias. Bronzul turnat in negative din ceara este foarte frecvent folosit in epoca miceniana.
Sunt folosite insa si alte aliaje pentru a conferi statuilor policromie, pentru a pune in evidenta culoarea buzelor, a sprancenelor, a ochilor, a dintilor (placati cu argint) etc. Exista specialisti in executia unor parti morfologice care colaboreaza cu sculptorii. Ochii, de pilda, sunt realizati de asa-numitii „oculus faber”. Ca materie prima sunt folosite marmura, fildesul, calcarul, pasta de sticla, cuartul, obsidianul etc., globul ocular fiind sustinut de armaturi metalice.
Din perioada helenistica, din anul mortii lui Alexandru cel Mare, in 323 i.Ch., pana in timpul cuceririi romane, ne sunt cunoscute opere emblematice, precum Venus din Milo sau grupul statuar Laocoon.
DORIN MARAN
Comentarii