Dupa realizarea puturilor sapate la adancimi de 40-70 de metri, mohabitii au beneficiat de apa proaspata din belsug. Culturile de palmieri, smochini, curmali etc. aflate in cea mai mare parte in afara cetatilor din M’Zab, au devenit abundente. Lemnul destinat uneltelor, diverselor constructii, era asigurat. De-acum trebuiau sa se protejeze de temperaturile foarte ridicate din timpul verii. Din fericire, printre acesti oameni simpli existau specialisti in urbanism care s-au mobilizat pentru a realiza cea mai eficace strategie de constructie a unor locuinte care sa-i protejeze de arsita. Proiectul final a fost ingenios.
Casele, construite in cele 5 cetati pe care le-am evocat in prima parte a articolului, au fost construite una langa alta, pentru a reduce suprafetele expuse la soare. Peretii grosi, de aproximativ 1 metru, construiti din materiale izolatoare si mici blocuri din piatra, tencuite cu un mortar pe baza de ipsos, aveau o capacitate formidabila de a respinge caldura din timpul zilei. Spre seara, cand structura se incingea, caldura inmagazinata era redusa de aerul racoros.
Peretii caselor, in forma cubica, majoritatea cu un etaj, nu erau perforati de ferestre ci doar de mici deschideri pentru aerisire prin care patrundeau doar mici cantitati de aer cald. Iarna erau astupate cu carpe. In mijlocul caselor se afla un patio al carui acoperis era prevazut cu o fereastra acoperita cu gratii si, partial, cu frunze de palmier care erau indepartate seara. O sursa suplimentara de aer si lumina. Etajul avea o terasa pe care oamenii dormeau cand caldura din interior devenea greu suportabila. Uneori, innoptau printre palmieri, in adaposturi sumare. Cat priveste strazile, acestea erau stramte si sinuoase, prevazute cu pasaje acoperite in care circulatia aerului era accelerata cand batea vantul.
Gratie acestui complex urbanistic adaptat la constrangerile mediului, mohabitii au trait in acest mediu nemilos timp de 10 secole. Trebuie specificat faptul ca ansamblul, conceptiile arhitecturale au corespuns nu doar necesitatii de a supravietui ci si realizarii unei armonii cu principiile lor morale si religioase. Casele, de dimensiuni egale, lipite unele de altele, exprimau apropierea si solidaritatea locuitorilor datorita careia au reusit sa infrunte un mediu atat de ostil.
Cu timpul, in urma unui complex de circumstante, influente venite din exterior, conjuncturi politice, modul lor de viata s-a schimbat. La un moment dat, in cetati s-a infiltrat o populatie nomada araba. Intre cele doua comunitati au aparut, inevitabil tensiuni care s-au amplificat. Incepand cu secolul al XIX-lea, cele 5 cetati din M’Zab s-au modernizat si s-au extins. In 1896 adaposteau 18.000 de locuitori. Astazi, numarul lor a depasit 140.000.
DORIN MARAN
Comentarii