Michael Glawson, Ph.D., scriitor, cercetator si fost profesor de filosofie la mai multe universitati americane, a publicat în The Debrief un vast articol intitulat „Este timpul sa regândim câteva presupuneri comune despre OZN-uri”. Principalele idei, rezumate, ale articolului sunt urmatoarele:
Departamentul de Aparare al SUA a recunoscut ca exista obiecte de origine necunoscuta, sub control inteligent, care se comporta în moduri care par sa sfideze întelegerea fizicii. Manevreaza în tacere cu o agilitate perfecta prin atmosfera si, conform unor rapoarte ale martorilor oculari, inclusiv sub apa, de parca regulile de baza ale inertiei si frecarii pur si simplu nu li s-ar aplica.
Fiecare caz merita o atentie sustinuta – este un mic ocean cu propriile sale adâncimi uluitoare, unde nimic nu este ceea ce pare a fi la început. Dar faptele importante ale fiecarui caz sunt adesea atât de încorporate în comentariile si interpretarile care au crescut în jurul lor, încât este dificil sa le luam în considerare independent de sistemele de credinta ale comunitatii OZN în sine, credinte de care nu mai suntem constienti, operând pe nevazute într-un loc mai profund. Ne nastem si crestem într-o atmosfera a acestor credinte puternice, dar nerostite, si le adoptam fara a rationa despre dovezile pro sau împotriva lor; mai degraba, pur si simplu le acceptam ca parte a fundamentului viziunii noastre.
Ipoteza Extraterestra
A pune la îndoiala convingerile fundamentale ale unei persoane poate fi atât de inconfortabil încât ea o va resimti ca o amenintare existentiala, raspunzând defensiv, chiar si violent. De asemenea, orice idee care contrazice categoric credintele noastre fundamentale, ni se va parea evident falsa si absurda.
Singura modalitate de a ne asigura ca nu suntem prinsi în mrejele acestor ipoteze confortabile si sensibile despre lume este nu atât sa „sa gândim în afara cutiei”, cât sa ne gândim la cutia în sine.
Glawson spune ca a identificat patru ipoteze de baza care ar actiona ca un fel de ortodoxie ideologica în rândul experimentatorilor si a cercetatorilor, dar chiar si în rândul oamenilor obisnuiti interesati de subiect. Aceste presupuneri îsi au radacinile în experienta noastra comuna si în viziunea asupra lumii din cultura occidentala.
Prima presupunere este ca cea mai buna explicatie pentru OZN-uri este ca ele sunt nave extraterestre, aflate sub controlul unor fiinte extraterestre inteligente. Aceasta idee este numita adesea Ipoteza Extraterestra (ETH). Ea nu este desigur singura explicatie plauzibila pentru aceste fenomene. O alta posibilitate ar fi ca exista un proces natural care ocupa o zona necunoscuta a fizicii si care poate imita comportamentul inteligent. Dar OZN-urile ar putea sa fie si un tip special de fenomen mental care se poate manifesta în moduri vizibile, externe. Unele dintre aceste fenomene ar putea fi de origine terestra, dar non-umana. Ele ar putea veni din adâncul oceanelor, sau ar putea fi ramasitele unei civilizatii pamântene disparuta cu multe milioane de ani în urma.
O alternativa la ETH a fost propusa de Jacques Vallée, care crede ca realitatea în sine are în ea un mecanism fundamental, un „sistem de control” care se activeaza în momentele oportune pentru a manifesta o ciudatenie; eventual ar putea sa ne îndemne constiinta colectiva ca societatea sa se dezvolte în anumite moduri.
O alta categorie de (cvasi) întâlniri cu OZN-uri care este plina de absurd este categoria rapirilor extraterestre. Seful catedrei de psihiatrie de la Harvard, John Mack, a petrecut peste un deceniu realizând sute de ore de interviuri cu persoane care declarau ca au fost rapite, ajungând la trei concluzii ferme: 1) oamenii pe care i-a intervievat nu erau nebuni, 2) nu minteau si 3) singurul lucru pe care pareau sa-l aiba în comun era faptul ca au raportat ca au fost rapiti. Desi a fost contestat, colegii sai de la Harvard au constatat corectitudinea abordarii sale. Mack a recunoscut în mod deschis ca fenomenul rapirii este „un fel de experienta psihologica, spirituala” care se manifesta si fizic, speculând ca evenimentele „au originea, poate, într-o alta dimensiune”.
Din cutia noastra de instrumente mentale ar putea lipsi unele dintre conceptele esentiale care sunt necesare pentru descrierea fenomenelor de tip FAN, chiar si la un nivel rudimentar, la modul în care fiinte inteligente dar fara experiente vizuale pur si simplu nu vor gasi o explicatie teoretica buna pentru un caleidoscop.
Desigur, ipoteza standard conform careia OZN-urile autentice sunt nave extraterestre nu ar trebui pur si simplu eliminata, ci ar trebui testata împreuna cu toate ipotezele alternative.
A doua presupunere mentionata de Glawson este convingerea ca aceste fenomene inexplicabile sunt, fiecare, manifestari individuale ale unui singur fenomen de baza; deci ca este suficienta o singura explicatie, oricare ar fi ea.
Dar cum sa facem, de pilda, distinctia dintre întâlnirile religioase sau mistice – precum evenimentele din 1917 de la Fatima, Portugalia – si întâlnirile mai „normale” cu OZN-uri, cu care împartasesc totusi unele trasaturi importante? Aceasta întrebare devine si mai complexa atunci când consideram ca experimentatorii pot interpreta aceleasi detalii în moduri foarte diferite, în functie de viziunea lor asupra lumii.
Presupunerea a treia, raspândita dar criticabila, este convingerea ca guvernul (de obicei, al SUA) a rezolvat probabil deja misterul si doar „face pe prostul” fata de marele public. Sustinatorii acestei idei presupun ca guvernul este suficient de unitar încât sa poata adaposti în sine un fel de societate secreta care se întinde pe diferitele sale ramuri si birouri si functioneaza eficient si în secret. Din pacate, guvernelor noastre le lipseste foarte adesea unitatea necesara pentru a-si îndeplini chiar si cele mai fundamentale sarcini, deci ar fi aproape sigur incapabile sa comita o acoperire coordonata, de decenii, la nivelul întregului sistem, a celor mai importante adevaruri pe care omenirea le-a cunoscut vreodata. În plus, trebuie sa mai luam în considerare ca exista si mii de jurnalisti perseverenti si competenti, care adulmeca dupa coruptie, ca si persoane din interior, motivate din punct de vedere etic sa faca denunturi.
Un paradox provocator
A patra credinta evocata de Glawson este ca multi dintre cei de la putere – de obicei oficiali guvernamentali – stiu deja ce se afla cu adevarat în spatele acestor fenomene si ca urmeaza „o zi a dezvaluirii” când greutatea dovezilor si îngrijorarea publicului cu privire la OZN-uri va deveni atât de mare încât va darâma zidul tacerii. În acea zi, guvernul va admite ca stie de mult timp ca OZN-urile sunt reale, ca nu sunt de origine terestra si ca nu suntem noi centrul Universului.
Presupunerea esentiala, dar ascunsa, este în acest caz aceea ca vor exista dovezi atât de puternice încât, atunci când vor fi prezentate oricarei persoane sanatoase mintal si rezonabile, ea va fi convinsa si va trage aceeasi concluzie. Nu exista, însa, astfel de dovezi. De fapt, nu ar putea exista niciodata. Indiferent daca este vorba despre oameni obisnuiti sau oameni de stiinta profesionisti; dovezile nu vor fi niciodata absolut convingatoare. În timp ce un set de dovezi ar putea sustine puternic o teorie, va exista întotdeauna o serie de alte teorii, total diferite, care ar putea explica la fel de bine acelasi set de dovezi. Chiar daca extraterestrii se afla în spatele unor fenomene OZN, pur si simplu nu exista un set posibil de dovezi care sa convinga fiecare persoana rationala, indiferent de sistemul sau de credinte, sa accepte o aceeasi concluzie.
Daca farfuriile zburatoare ar ateriza pe promenada sediului Natiunilor Unite si umanoizi slabanogi cu pielea cenusie ar aparea cu salutari de pe planeta lor, unii ar crede poate ceea ce au vazut. Dar milioane de oameni ar crede, de asemenea, ca a fost o pacaleala comisa de o super-elita globalista, sau o operatiune „deep fake”, sau o aparitie demonica, iar orice dovada suplimentara nu i-ar face decât sa detalieze si, prin urmare, sa-i întareasca în convingerile lor.
Comunitatea OZN se confrunta asadar cu un paradox provocator: pe de o parte, trebuie sa mentina un fel de unitate în fata scepticilor care resping subiectul fara sa ia în considerare dovezile. Pe de alta parte, trebuie sa evite tipul de unitate intelectuala care necesita acceptarea unui singur punct de vedere, cautând mereu noi idei si puncte de vedere, pentru a preveni stagnarea si a cultiva diversitatea abordarilor care creeaza un ecosistem intelectual înfloritor. Când vine vorba de explorarea inexplicabilului, pericolul nu este niciodata ca vom cultiva prea multe idei, ci prea putine.
DAN D. FARCAS
Comentarii