La sfarsitul lunii ianuarie si prima parte din februarie 2023 lumea a urmarit cu interes vanarea unor obiecte zburatoare care nu se identificau. Primul a fost un balon chinezesc, zburand la o altitudine de 18.000 metri. Acesta a intrat in Alaska pe 28 ianuarie, a zburat peste alte state ale SUA, fiind doborat pe 4 februarie, pe coasta Carolinei de Sud.
Casa Alba a declarat ca balonul din China era de spionaj, facand parte dintr-un program mai amplu de colectare de informatii. Beijingul a contestat acuzatiile, sustinand ca dispozitivul era un balon de cercetare folosit „in special in scopuri meteorologice”.
Vorbind cu reporterii despre doborarea obiectului, purtatorul de cuvant al Pentagonului, generalul Patrick Ryder a spus ca armata americana „a localizat pana acum o cantitate semnificativa de resturi care se vor dovedi de ajutor pentru intelegerea ulterioara a acestui balon si a capacitatii sale de supraveghere.”
Pe 10 februarie o parte „semnificativa” a epavei balonului a fost recuperata din Oceanul Atlantic. O nava de salvare echipata cu o macara a inceput sa ridice resturi de pe fundul marii, inclusiv o parte din incarcatura de circa 1000 de kilograme, de dimensiunea a trei autobuze scolare, transportata de balon. Analiza deseurilor a intarit concluziile ca a fost un balon de spionaj.
Echipamentele cheie recuperate, in buna masura „electronica si optica”, au fost trimise in laboratorul FBI din Virginia pentru a putea dezvalui informatiile pe care balonul le-a putut monitoriza si colecta.
Siruri de incidente
Purtatorul de cuvant al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a declarat luni ca incidentul a fost regretabil, balonul abatandu-se accidental de la traseul prevazut, in schimb SUA au folosit „ilegal” baloane de mare altitudine in spatiul aerian suveran al Chinei fara acordul Beijingului „de mai mult de zece ori” din ianuarie 2022. Guvernul provinciei Shandong din estul Chinei a declarat pe 12.02 ca a detectat un obiect zburator neidentificat in apele Marii Galbene, langa coasta orasului Rizhao si ca se pregateste sa-l doboare. Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a negat afirmatiile de la Beijing, declarand: „Nu exista baloane guvernamentale americane deasupra Republicii Populare Chineze. Nici unul. Zero. Punct”.
In plus, prezenta balonului de supraveghere in spatiul aerian american a dus la anularea calatoriei la Beijing a Secretarului de Stat al SUA Antony Blinken.
A urmat un alt sir de trei incidente. Primul a fost o tinta detectata pe 9 februarie de un radar de la sol, langa coasta de nord-est a statului Alaska, iar pe 10.02, dupa pranz, doua avioane de lupta F-22 au doborat, langa localitatea Deadhorse, „un obiect cilindric si argintiu, fara sisteme de propulsie aparente” care avea dimensiunea unui automobil mic si zbura la aproximativ 12.000 de metri, prezentand o amenintare rezonabila la siguranta zborurilor. Ramasitele obiectului au cazut pe apa inghetata, spargandu-se in mai multe bucati cand au lovit gheata. Conditiile meteorologice arctice, inclusiv frigul, vantul, zapada si lumina limitata a zilei, au ingreunat operatiile de recuperare.
Alt obiect zburator neidentificat, un „balon mic, metalic, cu o sarcina utila legata sub el”, a fost doborat sambata 11 februarie, deasupra Teritoriului Yukon din Canada, nu departe de Alaska. Obiectul, care fusese descris anterior drept „cilindric”, a traversat, la 12.000 de metri, „site-uri sensibile din SUA” inainte de a fi doborat de un avion de lupta american F-22 din cadrul NORAD (Comandamentul Nord-American de Aparare Aerospatiala), agentie operata in comun de SUA si Canada.
Premierul canadian Justin Trudeau intr-o declaratie postata pe Twitter scria ca „Am vorbit cu presedintele Biden in aceasta dupa-amiaza. Fortele canadiene vor recupera si vor analiza acum epava obiectului. Multumim NORAD-ului pentru ca vegheaza asupra Americii de Nord”. Intr-o declaratie separata, Casa Alba a spus ca presedintele american Joe Biden si Trudeau au fost in contact de cand „obiectul neidentificat, fara echipaj” a fost descoperit pentru prima data de NORAD cu 24 de ore inainte de doborarea sa.
In aceeasi dupa-amiaza de sambata, 11 februarie, a fost o alarma falsa in Montana. Radarele au detectat un alt OZN, care insa nu a putut fi observat de pilotii care au decolat pentru a-l intercepta.
Pe 12 februarie, dupa amiaza, in regiunea Marilor Lacuri, deasupra Lacului Huron din Michigan, un avion F-16 a doborat un obiect avand forma de octogon, care zbura la altitudinea de circa 6000 de metri. Obiectul „a coborat lent” in apa dupa impact. Prima racheta lansata de avion asupra obiectului nu a lovit tinta din cauza dimensiunii sale mici.
John Kirby, care este coordonatorul de securitate nationala pentru comunicatii strategice, la Casa Alba, a mai spus ca niciunul dintre cele mai recente trei obiecte doborate nu a reprezentat o amenintare pentru oamenii de la sol, nu trimiteau semnale de comunicatii, nu prezentau semne de „manevrare sau capabilitati de propulsie” si nu aveau echipaj. Obiectele nu semanau nici pe departe si erau mult mai mici decat balonul chinez. Deocamdata resturile n-au fost recuperate. Comentatorii au remarcat ca in comunicatele sale, Pentagonul nu a vorbit de fenomene aeriene neidentificate (UAP), ci a revenit la vechiul nume: OZN, care, pentru publicul larg continua sa aiba, din pacate, o conotatie de „nava spatiala extraterestra”.
Intr-un briefing al Congresului cu generalul VanHerck, comandantul NORAD, a declarat ca, dupa incidentul cu balonul spion, s-a luat decizia ajustarii parametrilor senzorilor sistemelor de detectie, in special a radarelor, pentru a cauta obiecte cu miscare lenta la mare altitudine.
Cu aceasta ocazie, John Kirby, a spus ca programul de baloane chinezesti functiona inca din timpul administratiei Trump, dar obiectele nu au fost detectate atunci, iar in 2012, in Canada, a mai fost doborat un obiect similar.
Nave extraterestre?
La conferinta de presa organizata dupa doborarea celor patru obiecte aeriene, comandantul NORAD, generalul Glen VanHerck, a fost intrebat de un jurnalist daca puteau fi nave din alta lume. Raspunsul a fost ca „obiectele” care au fost doborate recent, fiind neidentificate, nu se numesc baloane, ci OZN-uri. Nu aveau niciun sistem vizibil de propulsie. El nu a exclus explicit extraterestrii in legatura cu ele.
Senatorul Marco Rubio, intrebat daca exclude o origine extraterestra, a raspuns: „Nu stiu ce am putea face. Aproape ca sper sa fie asta la un moment dat (adica extraterestrii). Pentru ca daca sunt chinezii sau rusii sau cineva care a inventat o capacitate pe care nu o putem monitoriza, asta suna a o mare problema.” In schimb, secretarul de presa al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a inceput sedinta de presa de luni clarificand ca SUA nu sunt preocupate de viata extraterestra in conexiune cu distrugerea mai multor obiecte aeriene in ultimele zile.
Oficialul de la Casa Alba a spus ca exista si obiecte nemilitare care sunt folosite in spatiul aerian al SUA in scopuri stiintifice. Sunt baloane academice si comerciale, care insa trebuie sa includa transpondere care sa informeze FAA (Administratia Federala a Aviatiei) unde se afla in orice moment. UAP-urile doborate acum nu pareau sa aiba transpondere.
Dupa cum anunta CNN, pe 16 februarie 2023, un club de aeronauti amatori din Illinois – NIBBB – spunea ca unul dintre baloanele sale mici a „disparut in actiune”, dupa ce a raportat ultima data locatia sa peste Alaska in aceeasi zi in care armata americana a doborat un obiect neidentificat in regiune. Balonul a calatorit in aer timp de mai bine de patru luni si a inconjurat globul de cateva ori. „Pico Balloon K9YO era dupa 123 de zile si 18 ore de zbor”, se arata in postarea de blog NIBBB, din 14 februarie. Balonul, cu diametrul de 32 de inci si umplut cu hidrogen avea „un mic transmitator, cu urmarire GPS si antena, o altitudine de croaziera intre 32.000 si 50.000 de picioare si calatorea cu viteza Jetstream”, explica site-ul web NIBBB. Gama de preturi pentru asemenea baloane este de la 12 USD la 180 USD. Ar fi fost doborat de o racheta SideWinder de 400.000 USD…
DAN D. FARCAS
Comentarii