„Credem in OZN-uri? Iata o intrebare gresita”. Asa se intituleaza un alt articol din The New York Times (NYT), publicat pe 28 iulie 2020, scris de aceiasi Leslie Kean si Ralph Blumental, care au facut parte din acea echipa a New York Times (impreuna cu corespondentul de la Washington, Helene Cooper), care, in decembrie 2017, a dezvaluit povestea programului, mult timp secret, al Pentagonului, care investiga obiecte zburatoare neidentificate: Advanced Aerospace Threat Identification Program (AATIP), pentru care Pentagonul cheltuise 22 milioane de dolari, desi pana atunci afirmase public, in mod constant, ca subiectul nu-l intereseaza.
De atunci incoace, tot cei doi autori au raportat in NYT despre mai multe intalniri apropiate ale pilotilor US Navy cu OZN-uri, iar, cu o saptamana inainte de articolul de care ne ocupam, despre actualul program OZN, restructurat, al Pentagonului, denumit acum „grupul operativ (task force) pentru fenomene aeriene neidentificate”, ca si despre debriefing-urile sale oficiale – aflate in desfasurare de mai bine de un deceniu – pentru oficialii din informatii, directorii aerospatiali si Personalul Congresului, privitor la rapoartele despre OZN-uri prabusite si materiale recuperate din ele.
Intrebari nepartinitoare
Autorii mentioneaza ca au fost intrebati adesea, de asociati si cititori bine intentionati: „Crezi in OZN-uri?” Intrebarea aceasta insinueaza, implicit, ca ei ar putea fi niste persoane partinitoare, deci ca articolele lor ar fi partizane. Or reporterii ziarului New York Times au o aversiune deosebita pentru dezvaluirea unor opinii care ar putea avea in spate anumite prejudecati.
Dar in acest caz – spun cei doi autori – ei nu au nicio problema sa raspunda: „Nu, nu credem in OZN-uri”. Aceasta deoarece, dupa cum considera ei, existenta sau inexistenta acestora nu este o chestiune de credinta.
Autorii spun ca admira raspunsul marii antropoloage Margaret Mead (1901-1978) cand a fost intrebata, cu mult timp in urma, daca crede in OZN-uri. Ea a spus ca asta este „o intrebare stupida”, continuand: „Credinta are legatura cu chestiunile de credinta; nu are nicio legatura cu tipul de cunostinte care se bazeaza pe o ancheta stiintifica… Cred oare oamenii in Soare sau Luna, in anotimpurile in schimbare sau pe scaunele pe care stau? Atunci cand dorim sa intelegem ceva ciudat, ceva necunoscut anterior nimanui, trebuie sa incepem cu un set complet de intrebari. Ce este? Cum functioneaza?”
Aceasta a fost, de fapt, si abordarea programului OZN al Pentagonului. Pe asta s-a concentrat, facandu-l eminamente demn de niste stiri in presa serioasa. Si sa fie clar – spun cei doi autori – OZN nu inseamna extraterestri. Neidentificat inseamna ca nu stim ce sunt si ca demonstreaza capacitati care nu par a fi posibile prin prisma tehnologiei disponibile in prezent.
Ei adauga ca, in articolele lor, s-au concentrat asupra modului in care Departamentul Apararii, Biroul de Informatii Navale si membrii a doua comisii ale Senatului sunt implicati in acest subiect. Oficialii sunt acum ingrijorati de potentialul pericol reprezentat de niste obiecte tehnologice foarte reale si avansate: cat de aproape pot ajunge ele de avioanele de lupta ale SUA, uneori la limita ciocnirii, si cat de mare este riscul ca adversarii sa dobandeasca, inainte de SUA, tehnologia pe care aceste obiecte o demonstreaza.
Deci, OZN-urile nu sunt o problema de credinta; noi trebuie sa ne intrebam: ce sunt ele si cum fac ceea ce fac? Apoi, daca posedam tehnologii preluate de pe obiecte prabusite, care ar fi cea mai buna modalitate pentru a incerca sa intelegem cum functioneaza?
Primele articole pe care cei doi autori le-au publicat in New York Times erau relativ usor de documentat – spun acestia – folosind videoclipuri cu OZN-uri ale Departamentului Apararii si relatarile pilotilor care au fost martori oculari, relatari sustinute de rapoartele de pericol ale Marinei militare despre intalniri apropiate cu „obiecte cu viteza mica”.
Insa ultimul lor articol, cel publicat cu o saptamana inainte, a oferit un set de provocari mai descurajant, intrucat a fost vorba de posibila existenta a unor materiale preluate din presupuse OZN-uri prabusite. Trecerea de la date despre un obiect indepartat, din cer, pana la posesia unuia preluat pe Pamant reprezinta un salt pe care multi il gasesc greu de acceptat si care cere, in mod clar, dovezi extraordinare.
Numerosi asociati ai programului de la Pentagon, cu inalte autorizatii de securitate si zeci de ani de implicare in investigatiile OZN, le-au spus celor doi autori, pe baza accesului lor la informatii clasificate, ca sunt convinsi ca astfel de accidente, cu OZN-uri prabusite, s-au produs. Insa materialele preluate in sine si orice date despre acestea sunt complet ineaccesibile. fara autorizatii speciale, si sunt cunoscute doar celor care trebuie neaparat sa stie.
Cei doi autori scriu ca au primit suficiente copii de documente neclasificate, din care rezulta ca programul OZN al Pentagonului a luat rapoartele de obiecte neidentificate suficient de in serios pentru a include subiectul in numeroase instructiuni. Un document spune ca una dintre sarcinile programului a fost „sa faca aranjamente pentru accesul la date/rapoarte/materiale rezultate din recuperarea unor A.A.V. prabusite.” A.A.V. (advanced aerospace vehicles) insemnand „vehicule aerospatiale avansate”, de fapt OZN-uri.
Surse pe care le-au avut autorii articolului le-au spus ca termenul „A.A.V.” nu se refera la vehicule fabricate in vreo tara – poate Rusia sau China – ci a fost si este folosit pentru a insemna „tehnologie de pe taramul lucrurilor cu adevarat inexplicabile”. De asemenea, aceste surse i-au asigurat ca informarile lor se bazeaza pe fapte, nu pe credinta.
Comentand articolul de mai sus, ufologul belgian André Skondras nota ca termenul „credinta”, atunci cand il cauti intr-un dictionar, se defineste ca: „o acceptare a faptului ca ceva exista sau este adevarat, in special ceva fara dovada”, ori „ceva pe care cineva il accepta drept adevarat sau real”, ori „o opinie ferma” (deci o viziune sau o judecata care se poate baza pe fapte sau pe cunoastere), sau „o convingere religioasa”. Daca s-ar aplica aceste definitii in lumea OZN-urilor, s-ar ajunge la concluzia ca sunt, in esenta, trei tipuri de structuri de credinta: doua dintre ele sunt situate la marginile exterioare ale ufologiei, anume structura credintelor iluzorii, si structura credintei irationale, iar la mijloc, exista o structura de credinta bazata pe evidenta faptelor.
Moduri de gandire
Primele doua moduri de gandire – spune Skondras – sunt prezente la grupurile de indivizi care, in esenta, isi construiesc concluziile pe baza delirului si a irationalitatii (sau a „rationalismului irational”). Cei aflati la un capat vor fi tentati sa eticheteze imediat fiecare raport de observare drept o nava spatiala extraterestra. Cei de la capatul celalalt, scepticii „ortodocsi” ireductibili, vor spune, intr-un mod la fel de irational, ca toate observatiile sunt pure prostii. De fapt, aceste doua structuri de credinta au multe in comun intre ele, prin faptul ca, din ecuatia (religioasa) a ambilor, lipsesc datele sau dovezile relevante. Al treilea grup, cel al structurii de credinta bazata pe evidente se regaseste la indivizii care isi construiesc concluziile, rezonabile si provizorii, pe baza datelor si probelor relevante. Aceasta duce la intelegerea faptului ca rapoartele de observare nu sunt doar de natura „extraterestra”, sau doar o totala prostie. Cu alte cuvinte, ei accepta ceva ca fiind adevarat sau real, sau isi formeaza o opinie sau o judecata ferma, doar pe baza faptelor sau a cunostintelor relevante. Nimic in neregula cu o astfel de atitudine, scria Skondras. El constata ca, din nefericire, atunci cand vine vorba de OZN-uri si cand se doreste o opinie rationala si fiabila, oamenii din media fac apel de regula la persoane de tipul scepticilor ireductibili, ca si cum acestia ar avea toate raspunsurile cu privire la toate chestiunile „extraterestre”, cu referire la cei din proiectele SETI, in timp ce istoria a aratat ignoranta lor crasa.
Raportarea la programul Pentagonului destinat investigarii obiectelor zburatoare neidentificate – incheie Skondras – nu inseamna credinta. Este vorba doar despre o cautare vigilenta a faptelor.
DAN D. FARCAS
Comentarii