Jurnalista de investigatie Leslie Kean a publicat in 2011 cartea „OZN-uri – Generali, piloti si oficiali guvernamentali depun marturie” (una dintre cele mai serioase lucrari de ufologie din ultimul timp, tradusa si publicata prompt si in romaneste), devenita „New York Times bestseller”. Ea se concentreaza doar pe cele mai bune dovezi OZN si pe rapoarte documentate oficial, toate venind din sursele cele mai credibile. Deoarece, se stie, 95 la suta din toate observatiile OZN sunt in cele din urma identificate, cartea este preocupata doar de cele 5 procente ramase – acele evenimente OZN care au fost complet investigate, implica mai multi martori si date ample si totusi nu pot fi explicate.
Desigur, asa cum era de asteptat, scepticii ireductibili n-au intarziat sa atace cartea. De pilda, asa cum scrie insasi Leslie Kean, James Oberg, analist spatial pentru NBC News, se plangea ca aceasta carte s-ar baza pe un „fundament discutabil”. In nota biografica, anexata la comentariul sau, Oberg mentioneaza faptul ca a petrecut 22 ani la Controlul Misiunilor NASA si a scris carti despre politica spatiala si explorare. Dar el neglijeaza sa informeze cititorii despre faptul binecunoscut ufologilor, anume ca el este un fondator al Comitetului pentru anchete sceptice (CSI, fosta CSICOP), un grup al carui scop declarat este de a denigra fenomenul OZN, precum si orice alt fenomen inexplicabil care constituie o provocare pentru obiceiurile noastre familiare de gandire. Oberg poate fi considerat ca un expert impartial si calificat pe sistemele de rachete rusesti sau chineze, dar nu pe OZN-uri. Timp de multi ani, in timp ce se prezenta drept un cercetator obiectiv al fenomenului OZN, el a fost de fapt, in mod constant, un demistificator galagios. Lista lui lunga de articole care se ocupa cu OZN-urile dateaza inca din anii 1970; articolele sunt postate pe site-ul sau sub titlul „folclor spatial”, nume care ilustreaza cu acuratete atitudinea sa fata de subiect.
Cazuri discutabile?
Oberg afirma ca volumul Lesliei Kean, desi prezinta cazuri multe si variate, s-ar baza pe o fundatie discutabila. El spune, in primul rand, ca pilotii nu ar fi observatori de incredere; ei pot interpreta gresit anumite fenomene vizuale atunci cand sunt fortati sa faca un diagnostic intr-o fractiune de secunda, inainte de a lua masuri imediate. Pentru a sustine aceasta idee, el il citeaza pe J. Allen Hynek, cu referire la niste statistici indoielnice, elaborate in anii 1960 de catre proiectul Blue Book. El mai citeaza si niste cercetatori rusi, care descriu doua evenimente din 1982, cand „observatiile OZN” ale unor piloti au fost identificate ulterior drept „baloane militare”.
Leslie Kean raspunde ca exista, desigur, si astfel de situatii, cum ar fi in exemplul cu pilotii rusi. Asemenea cazuri nu sunt surprinzatoare, „deoarece marea majoritate a observatiilor poate fi explicata, iar acest tip de identificare se face tot timpul… Astfel de aparitii rezolvate – fie ca sunt facute de piloti, fie de oricine altcineva – nu au absolut nimic de-a face cu cazurile prezentate in cartea mea”, intrucat exemplele prezentate in aceasta carte implica scenarii mult mai complexe.
Kean se intreaba daca Oberg a citit atent textul cartii. De pilda, el a citat-o, cu mai multe paragrafe, fara sa observe ca respectivul capitol fusese scris de Jean-Jacques Velasco, cel care a fost timp de peste 20 de ani seful agentiei OZN a guvernului francez (De altfel, aproximativ jumatate din capitolele cartii respective au fost scrise de catre autoritati de mare incredere si de martori experti).
Asa cum afirma Leslie Kean in raspunsul ei, generalii si expertii aviatiei pe care ea i-a intervievat – oficiali care au studiat cazuri cu piloti si au discutat cu piloti timp de zeci de ani – nu au pus nicio clipa la indoiala fiabilitatea pilotilor in calitate de martori. De pilda, generalul maior francez de aviatie militara Denis Letty a initiat un studiu amplu asupra datelor privind OZN-urile, tocmai deoarece piloti competenti, pe care ii cunostea personal, s-au confruntat cu fenomenul. Generalul chilian Ricardo Bermudez a contribuit la fondarea unei agentii oficiale de ancheta OZN a tarii sale in 1997, din cauza observatiilor inexplicabile care au implicat piloti. Richard Haines (care a scris mai mult de 70 de lucrari in reviste stiintifice de varf si a publicat mai mult de 25 de rapoarte guvernamentale americane pentru NASA, a fost sef al biroului pentru factorii umani ai spatiului, la Agentia Spatiala si a servit timp de 21 ani ca cercetator principal la Centrul de cercetare aerospatiala Ames al NASA), a tras concluzia ca pilotii sunt intr-adevar martori excelenti, atat prin pregatirea lor temeinica, dar si prin expertiza si orele de zbor. Pe baza studierii, timp de peste 30 de ani, a observatiilor facute de piloti si a problemelor legate de acestea privind siguranta aviatiei si pe baza interviurilor personale cu sute de piloti in aceasta perioada, Haines a infiintat Centrul National Aviatic de Raportare a Fenomenelor Anormale (NARCAP). Din pacate, multi piloti sunt retinuti in a raporta observatiile lor, asa cum mentioneaza Leslie Kean in cartea sa.
Faptul cel mai important este ca incidentele aeriene documentate in cartea ei, ca si multe altele, nu se bazeaza doar pe simple relatari ale unor piloti care s-ar putea insela, ci implica si multi alti factori, cum ar fi: observarea de lunga durata, care permite transmisii de voce si precizari privind identificarea initiala, martori multipli: co-pilot, echipaj, pasageri, alte aeronave aflate in locuri diferite, si, ocazional observatori de la sol. Incidentele au fost sustinute de inregistrari ale prezentei unor obiecte fizice cu radarul de bord si cu radare de la sol, care, de multe ori, corespundeau exact cu reperarea vizuala. In plus, multe observatii au fost insotite de efecte fizice directe asupra aeronavei, de pilda asupra echipamentelor de bord.
Ca un exemplu, generalul de brigada Jose Periera, din Brazilia, comandant al operatiunilor fortelor aeriene nationale pana in 2005, descria in cartea Lesliei cazul unui „roi de OZN-uri”, observat deasupra tarii sale in 1986. Doi piloti au urmarit unul dintre aceste obiecte timp de 30 de minute. Numerosi alti piloti au vazut obiectele pe care radarul le-a inregistrat; sase avioane au fost ridicate de la doua baze ale fortelor aeriene braziliene pentru a le intercepta. Unii dintre piloti au avut contact vizual, care corespundea inregistrarilor radar. Au fost implicati atat piloti militari cat si comerciali. Sistemele radar de la bord cat si cele de la sol au confirmat prezenta obiectelor. „Avem corelarea unor lecturi independente din surse diferite”, scria Periera. „Aceste date nu au nimic de-a face cu ochii omenesti. Cand radarul si o pereche de ochi de pilot vad acelasi lucru si apoi un alt pilot, si asa mai departe, incidentul are credibilitate reala si se afla pe o fundatie solida”.
Exista numeroase cazuri similare. In 2007, capitanul unui avion de pasageri, Ray Bowyer, a observat atent, timp de 15 minute, doua obiecte galbene gigantice, luminoase, suspendate deasupra Canalului Manecii. Le-au vazut si pasagerii sai, ca si un alt pilot, de pe un al doilea avion. Unul dintre obiecte a fost inregistrat si pe radar. In 1986, trei piloti de pe Japan Airlines au urmarit o serie de OZN-uri timp de 30 de minute, comunicand cu controlul traficului aerian. In acest timp operatorii radar au urmarit obiectele in locurile corespunzatoare observatiilor vizuale. Se poate continua cu multe alte exemple, prezentate in detaliu in carte.
Investigatii sistematice
In plus, cartea „OZN-uri – Generali, piloti, si oficiali guvernamentali depun marturie” prezinta multe cazuri care nu implica piloti deloc, ci, de multe ori, alt personal militar sau ofiteri de politie. Intre acestea sunt: celebrul incident din 1980 de langa baza militara RAF Bentwaters din Marea Britanie, care include aterizarea unui OZN si obiecte care emiteau raze de lumina spre pamant, cazul de aterizare din 1981 de la „Trans-en-Provence” din Franta, investigat de agentia franceza oficiala GEPAN, raportul belgian al generalului maior Wilfried De Brouwer privind valul de observatii din Belgia din anii 1989-1990, „Incidentul Cosford” din 1993, care implica un OZN zburand peste doua baze militare din Marea Britanie, caz investigat de Ministerul Apararii din aceasta tara, sau incidentul cu Luminile Phoenix din 1997, descris de fostul guvernator de Arizona Fife Symington. Acestea sunt doar cateva dintr-o serie de cazuri cu date abundente, care nu se bazeaza pe observatiile unor piloti si care raman inca nerezolvate. Sunt cazuri in care dovezile se acumuleaza, iar incercarile de lunga durata, dar nereusite, de a le rezolva ale unor experti calificati, stabilesc realitatea unui fenomen fizic inexplicabil si cu proprietati extraordinare.
Oberg mai spunea ca „faptul ca anchetatorii nu sunt in stare sa gaseasca explicatia pentru un anumit caz OZN, nu constituie o dovada ca acest caz este inexplicabil”. Leslie Kean este de acord cu aceasta. In astfel de cazuri exista poate o explicatie prozaica, inca nedescoperita. O astfel de posibilitate exista intotdeauna, oricat ar fi ea de mica. Dar respingand fenomenul in ansamblu, ne condamnam la o stare de ignoranta privitor la ce anume se afla in spatele fenomenului OZN. Autoarea reaminteste concluzia pe care a prezentat-o in cartea ei: „Avem nevoie de o investigatie sistematica, stiintifica, a cerului care cauta in mod activ aceste obiecte misterioase si evazive”. Intre timp, tot ceea ce ea mai cere este ca scepticii devotati, precum Oberg, macar sa citeasca atent intreaga carte, inainte de a ridica obiectii care nu au de fapt nicio legatura cu problema discutata acolo.
DAN D. FARCAS
Comentarii