Înainte de miezul noptii, între 13 si 14 august 1991, un avion de pasageri IL-18, care zbura de la Bucuresti la Timisoara, având la bord doar echipajul de noua persoane, anunta prin radio ca a început sa coboare, pentru aterizare pe aeroportul din Timisoara. La 23:53, în mijlocul conversatiei cu turnul de control, în timp ce se verifica pozitia si altitudinea, aeronava s-a zdrobit de o coasta împadurita din Muntii Retezat, la o altitudine mai mica de 1500 de metri si la 150 km de Timisoara. Nu au existat supravietuitori.
Comandantul aeronavei era bine cunoscut si apreciat în aviatia civila româna, având peste 3000 de ore experienta de zbor doar pe acest tip de aeronava. În acea noapte, în Muntii Retezat, vremea fusese excelenta. Dupa aproape un an de investigatii si audieri, oficialii au ajuns la concluzia ca prabusirea a fost cauzata de lipsa totala de orientare a echipajului, care deviase inexplicabil, cu 50-60 de kilometri, fata de cursul normal.
Printr-o stranie coincidenta, în dimineata de dupa dezastru, înainte ca sa se fi anuntat vreo stire privind catastrofa aviatica, ziarul „Zori Noi”, din orasul Petrosani, a publicat sub titlul „Fenomen misterios”, un mic articol dedicat aventurii unui grup de sapte persoane, care au afirmat ca, în noaptea din 4 august 1991, au vazut o formatiune de tip OZN într-o zona aflata la doar doi kilometri de locul accidentului aviatic.
Intâmplari montane
Ulterior, Constanta Corpadea, reporter al ziarului „Adevarul” (unul dintre cele mai importante pe atunci) si apoi scriitoarea Mihaela Muraru-Mândrea, au realizat interviuri cu doi din grupul amintit: salvamontistii Martin Domokos, care a lucrat în Muntii Retezat timp de treizeci de ani si colegul sau, George Resiga. Pe baza informatiilor pe care ele le-au adunat, Ion Hobana a devenit convins ca avem de-a face cu una dintre cele mai importante cazuri OZN din istorie si a scris un articol, din care voi prelua în continuare elementele esentiale.
La 4 august, Domokos si Resiga, împreuna cu cinci excursionisti, au parasit cabana „Pietrele” (altitudine 1480 metri), îndreptându-se spre baza salvamont, care se afla în apropierea lacului „Bucura” (2040 m), transportând produse alimentare necesare pentru mai multe zile. Mergeau încet, pentru ca una dintre fete avea o mica problema la picior. În drum spre saua Bucura, cel mai înalt punct al traseului lor, patru dintre excursionisti au luat-o înainte. Dupa caderea noptii, acestia au vazut o lumina stralucitoare în spatele lor. S-au oprit, i-au asteptat pe cei ramasi în urma si i-au întrebat de ce au semnalizat cu acea lumina stralucitoare. Raspunsul a fost ca nu semnalizase niciunul. Continuând drumul lor împreuna si mai aproape de saua Bucura, au observat, de data asta cu totii, spre nord-vest, o lumina care se misca foarte repede. Crezând ca era un turist ratacit, au început sa strige si sa agite lanternele aprinse. Sursa necunoscuta, a carei traiectorie initiala fusese în linie dreapta, a început acum sa se miste în zigzag cu viteza crescuta. Era clar ca nu era un turist pierdut. Fetele din grup s-au speriat si au încercat sa fuga. Lumina era de culoare rosie si s-a apropiat la câtiva zeci de metri de ei. Domokos a strigat într-acolo: „Prieteni, veniti încoace!”. Lumina a stationat putin, apoi s-a întors catre Valea Rea, de unde venise.
Reluându-si ascensiunea, membrii grupului au observat, spre Valea Rea, o lumina alba stralucitoare, apoi o alta, de un albastru pal. Dupa câteva minute, când au ajuns în Saua Bucura (la altitudinea de 2206 metri), unul dintre locurile cu cea mai buna vizibilitate din zona, peisajul se umpluse de o multitudine de surse miscatoare colorate: verzi, albastre, turcoaz (aceasta a fost culoarea dominanta), rosu-galben si roz. Luminile, situate în partea din dreapta sus a vaii, au luat mai întâi forma unui ovoid, care apoi s-a transformat într-un cilindru clar conturat. Au urmat: un paralelipiped cu toate laturile luminate, apoi un triunghi si un obiect imens în forma de inima. În etapa finala de observare, cei sapte excursionisti au avut impresia ca erau într-un avion, care zboara pe timp de noapte, la o altitudine joasa deasupra unui oras feeric, cu bulevarde luminoase, strazi si intersectii.
George Resiga si-a amintit ca, în rucsacul cu alimente, avea un binoclu puternic. L-a scos si au privit cu totii prin el, pe rând. Fiecare sursa luminoasa avea forma unui disc, cu un hublou fosforescent.
Salvamontistii aveau o statie radio si încercasera sa-i contacteze pe colegii lor de la baza de lânga Lacul Bucura înca de când observasera lumina rosie. Din pacate, în acel moment, din cauza terenului, nu au putut stabili contactul cu baza. Ajunsi în sa, au semnalizat cu lanternele catre cei de la baza si au strigat, îndemnându-i sa puna în functiune propriul lor post de radio. Dar când au reusit în cele din urma sa-i cheme ca sa vada acest miracol, puzderia de lumini si-a schimbat din nou configuratia, transformându-se într-un fel de pista de aterizare vazuta dintr-o parte. Apoi si-a recapatat forma ovoidala initiala, care a început sa urce, intensificându-si brusc luminozitatea si disparând în înaltimi. Pâna în acest moment, vremea a fost buna; totul a fost vizibil în mod clar. Dar, imediat dupa aceea, zona a fost învaluita într-o ceata deasa. Nu putea fi vorba de o deplasare a negurilor din dreapta si din stânga Vaii Rele, pentru ca noaptea era de un calm desavârsit, fara nicio adiere de vânt.
Cei de la baza salvamont Bucura au primit relatarile celor sapte martori cu neîncredere, suspectând o farsa ori o halucinatie. Dar emotia acestora era reala si detaliile furnizate corespundeau unele cu celelalte. În dimineata urmatoare, stirile de la radio, au anuntat ca un OZN fusese vazut deasupra Dunarii, în zona Portilor de Fier. Acesta a fost momentul în care martorii au decis sa trimita o scurta descriere a povestii unui ziar local.
Incidentul din 4 august 1991, nu este singurul raport de acest fel din Muntii Retezat. Un prieten al lui Domokos a vazut o lumina portocalie, care se deplasa pe creasta muntelui Stânisoara, dinspre cabana Pietrele catre saua Retezatului, iar Resiga a stat de vorba cu un bucurestean care a vazut o lumina foarte puternica, deplasându-se în zigzag.
Mesaje codate?
Ion Hobana se întreba daca metamorfozele geometrice ale obiectului nu au avut o semnificatie anume, daca nu cumva constituiau un mesaj adresat celor sapte drumeti de catre emisarii unei alte civilizatii. Potrivit lui, pierderea de orientare a avionului de pasageri putea fi cauzata de o astfel de întâlnire OZN. „E greu de crezut ca cei de la bord au început coborârea, crezând ca sunt deasupra aeroportului din Timisoara, când de fapt erau deasupra unei paduri. Unde erau luminile aeroportului? Dar ei puteau sa vada un fenomen aerian neidentificat foarte luminos si complex, pe care l-au confundat cu luminile orasului si ale unui aeroport”.
Alte istorii stranii ne-au venit de la Ion Nutu, fost primar al orasului Rosiorii de Vede (judetul Teleorman), care este si membru ASFAN. În 1968 el a urmarit un „balon” crem-murdar care a stationat ore în sir (în ciuda vântului) deasupra orasului. Dar întâlnirea cea mai spectaculoasa a avut loc într-o seara de noiembrie 1996 (pe când era viceprimar). El s-a dus, pe la ora 20:30, împreuna cu alte doua persoane, sa efectueze un control la lacul Urlui (40 de hectare), care apartinea orasului. La nici un minut de la plecare, când masina în care erau trecea pe o strada, întunericul noptii a fost înlocuit de o lumina verde. Nutu, care era asezat la dreapta conducatorului auto, a vazut prin fereastra masinii, la un unghi de aproximativ 45 de grade si la o înaltime estimata mai târziu, la 70-100 de metri, o salba de lumini rosii, portocalii si verzi, cu un diametru de 20-25 cm, în numar de 9-10, stationare si care formau un pentagon deformat. Au oprit masina si au iesit toti trei. Nu au putut vedea un obiect propriu-zis, dar diametrul aparitiei putea fi de 10-12 metri. Dupa 4 sau 5 secunde, toate luminile s-au stins brusc, ramânând o forma abia vizibila, care s-a pus în miscare usor spre sud, fara niciun zgomot. Conducatorul auto ar fi vrut sa urmareasca obiectul spre sud, dar viceprimarul l-a oprit.
DAN D. FARCAS
Comentarii