Din cand in cand, discret, din diverse colturi ale lumii, au aparut mostre de materiale despre care s-a spus ca proveneau de la vehicule aerospatiale avansate, de origine necunoscuta (cunoscute sub numele de UAP – fenomene aeriene neidentificate – sau de OZN-uri). Sursele acestor mostre includ cetateni privati, comisii de investigatii aerospatiale straine si organizatii guvernamentale. Pe masura ce aceste materiale au iesit la lumina, ele puteau fi puse la dispozitie pentru inspectie.
Exista doua clase de esantioane: materiale care au fost ejectate de OZN-uri, in timp ce acestea treceau in zbor sau pluteau, si materiale despre care se crede ca faceau parte din structura unor OZN-uri. Unele dintre acestea din urma au fost colectate in presupuse accidente. De pilda, intr-un interviu din 2018, dat lui George Knapp, Dr. Eric Davis, participant de varf la proiectul AATIP al Pentagonului, confirma ca „evenimentul OZN de la Del Rio, Texas, a fost o recuperare de succes”, cu aluzie la un caz din anii 1950, adaugand ca este bun si „un pariu pe Roswell”. El a adaugat ca au fost si alte recuperari din prabusiri OZN, dar nu le va mentiona, deoarece sunt clasificate.
Inregistrari neidentificate
Desigur, astfel de incidente nu au existat doar in America de Nord. La ora actuala analistii apreciaza ca se desfasoara o activitate contra-cronometru pentru a se analiza si – daca e posibil – a se replica materialele misterioase neidentificate care au fost colectate in mai multe locuri din intreaga lume.
Pentagonul desfasoara, de ani de zile, in secret, astfel de studii. Obiectivul principal este intelegerea si reproducerea, in viitoarele aparate de zbor, a capacitatilor aparent imposibile ale acelor obiecte neidentificate care au fost vazute si inregistrate pe filmele militare.
Unul dintre aceste studii este si cel realizat de BAASS (Bigelow Aerospace Advanced Space Studies), o diviziune discreta, din Las Vegas, a companiei Bigelow Aerospace. Documente care au iesit la iveala in 2018 arata ca BAASS incheiase un contract cu DIA (Agentia de Informatii a Apararii), iar unul dintre obiective a fost studierea asa-numitelor metamateriale, precum si a unor tehnologii ale viitorului.
In timpul unei prezentari din Las Vegas, in luna iunie a anului trecut, fizicianul Hal Puthoff , de la Institutul de Studii Avansate, declara ca, el si colegul sau, Dr. Eric Davis au studiat, intre altele, „o mostra de bismut si magneziu multistrat, avand straturi de bismut mai subtiri decat firul de par uman” si „mostre de magneziu de aproximativ 10 ori mai groase decat parul uman”, ambele presupuse a fi recuperate din prabusirea unui vehicul aerospatial avansat.
Puthoff spunea ca obiectele investigate se pare ca depasesc ceea ce tehnologiile noastre pot crea la ora actuala. De pilda mostra mentionata „este realizata in straturi mai subtiri decat micronii, printr-un proces necunoscut pe Pamant si pentru un scop pe care il putem doar ghici”. El a mai spus ca a stat de vorba cu specialisti din domeniul materialelor, care au admis ca nu cunosc nici cine putea sa faca vreunul dintre aceste lucruri, nici la ce anume ar putea ele folosi.
Merita o mentiune si faptul ca astrofizicianul Jacques Vallée a analizat si el, inca din anii ’80, materiale misterioase despre care s-a spus ca proveneau de la OZN-uri. Pentru a le investiga, el a folosit expertiza tehnica a Universitatii Stanford si a unor laboratoare din Silicon Valley. Dar Vallée s-a tinut departe, in mod decis, de orice finantare militara si si-a impartasit constatarile in conferinte publice.
„Academia de Arte si Stiinte To The Stars”, care a adunat in jurul sau mai multi oameni de stiinta care participasera la proiectul OZN al Pentagonului, a anuntat la sfarsitul lunii iulie 2018, demararea proiectului de cercetare ADAM, de examinarea unor „materiale exotice”, in folosul inovatiei tehnologice, facand o prioritate de cel mai inalt nivel din utilizarea resurselor sale pentru evaluarea stiintifica, cat se poate de detaliata si de riguroasa, a acestor materiale. Proiectul va documenta originea si credibilitatea mostrelor, stabilind lantul de custodie si protocoalele de proprietate. In plus, va analiza si va evalua materiale, mai ales pentru caracteristici precum: rezistenta, alcatuire si orice soi de proprietati neobisnuite, avansate, care ar putea contribui la dezvoltarea de noi tehnologii interesante in viitor.
Evident, prima intrebare este – cum putem dovedi ca un obiect care ajunge intr-un laborator a fost creat de o civilizatie extraterestra? Intr-un articol, postat pe 18 octombrie 2018, Chris Cogswell posesor al unui doctorat in ingineria chimica la Universitatea Northeastern, specialist in studiul nanomaterialelor, face o analiza detaliata a acestor criterii. In primul rand, presupunerea ca un material ar veni din spatiul cosmic se poate argumenta comparandu-l cu materiale sau mostre similare pe care le gasim pe Pamant. Arata diferente suficient de semnificative pentru a ne face sa credem ca nu provine de pe planeta noastra? Al doilea tip de dovezi urmeaza intrebarii daca materialul pare sa fi fost proiectat si realizat artificial. Prezinta proprietati sau aplicatii care nu ne-am astepta sa apara in mod natural, sau care par concepute ori compuse in asa fel incat sa li se confere proprietati specifice? In sfarsit, au fost cumva utilizate, la elaborarea lor, tehnologii avansate, sau cunostinte stiintifice cu care nu suntem familiarizati? Exista cumva in compozitie elemente super-grele, pe care urmeaza inca sa le descoperim? Prezinta structuri cristaline sau faze solide care nu au fost inca documentate de comunitatea stiintei materialelor? Deci, compozitia si ingineria depasesc oare domeniul stiintei astazi? Pentru a raspunde la aceste intrebari, autorul expune o lunga insirare de metode, menite sa determine compozitia atomica si izotopica, precum si cristalografia si caracterizarea suprafetelor, toate comparate cu stadiul actual al stiintei materialelor.
Din pacate, desi aparent avem materiale recuperate, iar acestea au fost analizate, cu toate tehnologiile de diagnosticare de laborator, ca si cu toate stiintele materialelor si intelegerea fizicii pe care o avem, aceste metode se pare ca nu au fost suficient de avansate pentru a putea trage concluzii definitive.
Tehnologii extraterestre
Intr-o scrisoare din 29 august 2018, ufologul belgian Andre Skondras observa ca multa lume este tentata sa creada – intr-un mod subinteles – ca „tehnologia extraterestra” ar fi ceva usor de patruns si ca nu ar fi ceva foarte deosebit de tehnologiile noastre din secolul XX sau inceputul secolului XXI. Situatia este insa mult diferita. Cand, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, au fost descoperite parti ale unor rachete V-2 explodate in Marea Britanie, laboratoarele care
le-au analizat stiau cum aratau si cum functionau cablurile, tuburile vidate, cunosteau marcile de otel etc. Dar situatia, acum, este cu totul alta. Skondras a citat in acest scop doua exemple. Sa presupunem ca o aeronava din titan, cum ar fi SR-71, ar fi explodat in 1868, deci acum 150 de ani. Pe atunci, nimeni pe Pamant nu izolase inca elementul titan metalic. Sa zicem ca un chimist si metalurgist ar fi examinat niste resturi ale acelei explozii, in 1868. El nu ar fi avut nici cea mai vaga idee ce anume puteau fi mostrele si, cu siguranta, nu i-ar fi trecut prin cap ca faceau parte dintr-o aeronava supersonica Mach 3, intr-o vreme in care nici macar nu existau aparate zburatoare mai grele decat aerul. In cel mai bun caz, ar fi putut sa spuna ca era un metal extrem de dur, cu densitatea de 4,5 ori ca cea a apei si spectroscopia i-ar fi aratat ca era un element necunoscut (titanul metalic a fost izolat abia in 1875). Scepticii ar fi spus ca este o ciudatenie a naturii, poate efectul unui trasnet sau al impactului unui meteorit. Nimeni n-ar fi putut dovedi ca obiectele ar avea vreo functie tehnologica. (Ceva vag asemanator ni s-a intamplat si noua, in 1957, cu o mostra misterioasa de magneziu, in Ubatuba, Brazilia).
Sa mai presupunem ca un microcircuit biologic, transparent sau translucid, din epoca anilor 2100, ar fi fost descoperit in 1950 sau chiar in 2000. Nimeni, niciun laborator, niciun om de stiinta din 1950 (sau chiar din anul 2000) nu si-ar fi putut da seama ce este. Aratand probabil ca niste fragmente biologice ciudate, sau frotiuri in care nu sunt vizibile fire sau circuite, ele ar sugera ceva complet inutil. Iar daca microcircuitul ar fi asociat unui OZN, analistul ar presupune, cel mult, ca ar fi un soi de „exsudat extraterestru”, un reziduu. Biologii ar gasi ca este, poate, o noua forma, neimportanta, de alge s.a.m.d. Deci e bine sa nu ignoram ca stiinta noastra actuala ar putea sa nu inteleaga si sa nu fie in stare sa stabileasca proprietatile sau aplicatiile pentru care un anumit fragment misterios a fost proiectat.
DAN D. FARCAS
Comentarii