Nimeni nu s-a intors din moarte

           Literatura memorialistica, marturisirile senectutii si alte expresii cu continut sceptic în privinta perpetuarii vietii dupa moarte aduc de regula o afirmatie cu caracter categoric: nimeni nu s-a întors din moarte ca sa ne spuna daca exista viata si dincolo! Peste aceasta afirmatie este, sau se parea ca ar fi greu de trecut. Absenta mesajului clarificator pare dovada unui adevar incontestabil.

           Literatura memorialistica, marturisirile senectutii si alte expresii cu continut sceptic în privinta perpetuarii vietii dupa moarte aduc de regula o afirmatie cu caracter categoric: nimeni nu s-a întors din moarte ca sa ne spuna daca exista viata si dincolo! Peste aceasta afirmatie este, sau se parea ca ar fi greu de trecut. Absenta mesajului clarificator pare dovada unui adevar incontestabil.
           Dar intuitia aproape „naturala” a perpetuarii vietii dupa plecarea spiritului din corpul material a existat dintotdeauna. A existat si în întreaga epoca a idolatriei, si în spiritualitatea religioasa sau doctrinara a tuturor civilizatiilor. Deprecierea acestei intuitii apartine spiritului grec, acelui spirit care avea sa instituie cultura si gândirea filozofica drept valori supreme ale societatii si ale istoriei. Grecii întelepti nu acceptau ipoteza vietii dupa moarte, de unde si celebra si deprimanta afirmatie, devenita laitmotiv al existentei omului; prin Eschil si Euripides grecii coboara intensitatea tragicului atât de jos, încât sensibilitatea omeneasca nu mai are de ales decât sinuciderea. Culmea tragediei umane este exprimata astfel: „Marele rau al vietii e de a fi fost nascuti si primul câstig este sa te întorci cât mai degraba înapoi în neant”!
           Sa recunoastem ca în alternativa nefericita ca aceasta rostire sa fi devenit o „morala a vietii”, s-ar fi extins în constiinta omului de-a lungul veacurilor care s-au scurs din antichitate încoace, am fi asistat la un fel de cult al deprimarii înlantuite, existenta însasi devenind o povara, o experienta dramatica lipsita de sens.
           Nu a fost sa se întâmple asa, iar proiectele vietii dupa moarte au fost cultivate temeinic de religie. Intuitia initiala a perpetuarii vietii dincolo de corpul fizic si-a aflat argumentele în dimensiunea sacrului. Desi aceeasi intuitie existase în doctrinele oculte ale Indiei, Chinei, Tibetului si altor spatii geografice înainte de aparitia crestinismului, totusi misiunea stabilirii adevarului sacru i-a revenit Bibliei. Lumea de dincolo apartine unui înteles dual: lumea buna tine de Divinitate, lumea rea tine de puterile întunericului, ostile sacrului universal. Într-un cuvânt, Rai si Iad, conform distribuirii religioase. Odata cu evolutia spectaculoasa a cunoasterii stiintifice ne-a fost tot mai greu sa acceptam ideea de moarte; asta pentru ca în Univers nu exista propriu zis moarte, chiar daca simbolic cunoastem afirmatia despre „moartea universului”, ca ipoteza stiintifica. Dar de fapt nu exista moarte, ci modulare, transformare, transfigurare, deplasare a viului si ne-viului în alta dimensiune, în alte experiente cosmice.
           Si iata ca informatii de ultima ora, din surse stiintifice serioase, ne aduc la cunostinta ca ipoteza vietii de dincolo de viata este reala, adevarata. Aceasta informatie, argumentata cu rigoare în anii urmatori va revolutiona gândirea, cunoasterea, morala oamenilor. Odata cu confirmarea acestui tulburator adevar, lumea va trai continuu din pruncie la senectute cu constiinta „celeilalte vieti” care implica rigori si obligatii în actuala existenta. Se stie ca examenul parcurs în actuala existenta aduce în prim plan si calitatea acestei existente. Se reabiliteaza astfel, pentru ignoranta noastra, preceptele biblice. A trai în actualitatea reala cu presentimentul autorizat al existentei vietii dupa moarte înseamna în primul rând o modificare radicala a abordarii vietii si a trairii dintr-un capat în altul. Astfel actualizarea Bibliei devine fondul suprem al cunoasterii zonelor subtile ale rostului nostru în univers, si nu numai pe aceasta planeta. Întelegem astfel puterea Creatorului si sensul creatiei Sale.