Niste straini in jurul Pamântului

           În 25 februarie 1996 naveta Columbia, aflata în timpul unei misiuni spatiale, a început un experiment inedit. Un satelit de mici dimensiuni a fost „priponit” de naveta printr-un cordon si un cablu electric.

           În 25 februarie 1996 naveta Columbia, aflata în timpul unei misiuni spatiale, a început un experiment inedit. Un satelit de mici dimensiuni a fost „priponit” de naveta printr-un cordon si un cablu electric. Cordonul a fost desfasurat treptat, pe masura ce satelitul se departa de naveta, pâna a ajuns la aproape 20 de kilometri. Experimentul, pregatit prin cooperare de NASA si Agentia Spatiala a Italiei, avea drept obiectiv o mai buna întelegere a mecanismelor care se petrec în ionosfera Pamântului. Italia a furnizat satelitul, iar NASA sistemul de legatura. Cablul intersecta, cu viteza de 28000 kilometri pe ora, liniile de forta magnetice ale Pamântului, generând, în timpul desfasurarii legaturii, un curent continuu de pâna la 0,5 amperi, la o diferenta de potential de 3500 de volti. Un astfel de sistem ar putea deveni, pe viitor, o posibila sursa de energie. La un moment dat cablul s-a dezizolat, s-a creat un arc electric foarte puternic, ducând la arderea cordonului de legatura pe o mare lungime, ceea ce a facut imposibila continuarea experimentului. La 4 iunie 1996 NASA a dat publicitatii un document de 358 de pagini, în care examina cauzele esecului. În document se spune ca „arcul electric s-a produs datorita unei brese în stratul izolator care înconjura conductorul din legatura, cauzata fie de penetrarea unui obiect extern strain (dar nu deseuri spatiale sau micrometeoriti), fie de un defect al cordonului. Bresa în izolatie a permis ca o descarcare electrica, sau un arc electric, sa treaca de la firul de cupru din cordon la împamântarea electrica din preajma”. Comisia a constatat ca în conditiile reale din timpul zborului, cordonul a fost „mult mai vulnerabil la stricaciuni decât s-a asteptat”. Ken Szalai, care a fost presedintele comisiei de investigare, a mentionat totusi ca „cordonul a fost o realizare inginereasca remarcabila si a dus la descoperiri stiintifice senzationale”. NASA, observând deci ca o posibila cauza a defectiunii putea fi un obiect, nu face în continuare nici o referire la ce anume putea fi acel „obiect extern strain” care nu este nici deseu spatial nici meteorit. De asemenea nimeni n-a explicat care au fost acele „descoperiri stiintifice senzationale” stiindu-se ca misiunea a fost catalogata oficial drept un esec. Si înca un fapt remarcabil si inexplicabil. Când NASA a restabilit legatura cu satelitul „priponit”, ea a descoperit ca toate calculatoarele de bord ale satelitului fusesera, într-un mod misterios, reprogramate…
           În acelasi context merita sa amintim o istorioara, ramasa pâna azi fara explicatie. La 21 octombrie 1961, în cadrul proiectului „West Ford 1″, finantat de Pentagon, satelitul militar MIDAS a împrastiat, pe o orbita circumterestra, la altitudinea de 3200 de kilometri, 850 de miliarde de ace de cupru, în ideea crearii unui ecran reflectorizant pentru interceptarea comunicatiilor radio sovietice. Rezultatul a fost o perturbare generala a tuturor legaturilor radio. A aparut însa, ca din neant, o imensa nava care a aspirat, în câteva minute, toate acele. Crezând ca au de-a face cu o noua realizare a sovieticilor, pe atunci în avans asupra americanilor în privinta explorarii Cosmosului, Pentagonul a cerut repetarea experimentului. Misteriosul OZN a reaparut si a colectat din nou toate acele. Ulterior, aceeasi nava s-a mai întors periodic, ca pentru a inspecta daca totul e în ordine.
          (Va urma)