Multora li s-ar parea normal ca niste calatori spatiali o data ajunsi la noi, dupa un voiaj cosmic, presupus lung si obositor, fie sa se pregateasca de invazie, fie, daca sunt pasnici, sa vina sa aterizeze pe peluza din fata Casei Albe (de ce nu – s-au întrebat unii – în Place de la Concorde, sau în fata Palatului Buckingham, sau în Piata Rosie, sau Tien An Men etc.?) si sa ceara (fluturand un steag alb?) sa-l vada pe „Marele sef al Pamantului” (desigur, nimeni altul decat presedintele SUA…). Apoi sa ne ofere oarece tehnologii avansate în schimbul unor bunuri sau drepturi (cum ar fi niste materii prime rare, sau permisiunea de a efectua experimente genetice pe oameni). Dupa aceea desigur vor da interviuri la marile retele de televiziune si vor începe tratativele pentru admiterea civilizatiei pamantene în „Federatia Galactica” s.a.m.d.
Iar daca nimic din cele de mai sus nu s-a întamplat – zic aceleasi persoane – înseamna ca n-am fost vizitati… Si, deoarece o civilizatie cosmica avansata trebuia sa fi cucerit deja Galaxia, faptul ca nu am fost vizitati e o dovada ca suntem singuri în Univers…
Acest mod de a gandi poate fi numit prejudecata drepturilor egale, rod al „temporocentrismului”. Dar daca încercam sa gandim lucid, va trebui sa fim de acord ca o diferenta de sute de milioane de ani între o ipotetica supercivilizatie si noi – diferenta foarte probabila în conformitate cu rationamentele din episoadele precedente – este la fel de mare precum cea dintre noi si o soparla sau o furnica. Daca reprezentantii unei astfel de supercivilizatii au venit aici (ceea ce este extrem de probabil), ei puteau sa ne examineze, sa ne monitorizeze evolutia, chiar sa ne contacteze sub o anumita forma, dar în nici un caz nu-si vor fi propus sa se aseze la acelasi nivel cu noi.
Unora li se pare de bun simt ca orice civilizatie cosmica sa doreasca sa ne semnaleze existenta ei, sa ne transmita ceva din stiinta ei si sa astepte un raspuns. Dar deja Giuseppe Cocconi si Philip Morrison argumentau, în articolul lor din 1959, de la care se revendica si programele SETI, ca, daca diferenta de evolutie dintre doua civilizatii este de milioane de ani, probabilitatea schimbului de idei dintre ele va fi egala cu zero. Ei au numit sperantele unora în acest sens prejudecata conversatiei filosofice, adaugand ca nici noi, chiar daca interactionam uneori cu o soparla, nu vom conversa cu ea.
Jan Narveson încerca sa evalueze, într-un articol din 1985, diferentele dintre civilizatii foarte departate ca evolutie. „Sa zicem – afirma el – ca noi însine am intra în contact cu niste furnici si ele ne-ar explica modul în care îsi construiesc musuroaiele si faptul ca îsi urmeaza ordonat sefii în timpul migratiilor pe baza unor convingeri liber asumate. Ne-ar impresiona aceasta într-atata încat sa fim gata sa le acordam niste drepturi (de pilda la Organizatia Natiunilor Unite)? Mai degraba nu. Dar le-am ocroti, ceea ce n-ar exclude unele experimente limitate”.
Un entomolog care va încerca sa afle cat mai multe despre viata unui musuroi de furnici, va încerca sa perturbe cat mai putin viata acestuia. Poate, daca va avea posibilitatea, va crea cateva furnici-robot, pe care le va trimite prin musuroi, urmarind si înregistrand, dintr-un loc ferit, datele transmise de acestea… Dar în nici un caz nu va „prezenta scrisori de acreditare” reginei furnicilor. Daca o supercivilizatie va fi ajuns vreodata pe Pamant, ea trebuie sa se fi comportat cu noi într-un mod asemanator si în nici un caz conform sabloanelor SF.
DAN D. FARCAS
Comentarii