Rapiti de OZN-uri

          Povestile nu sunt inventate
          
          Între participantii la Conferinta pentru studiul rapirilor efectuate de OZN-uri, organizata, între 13 si 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology a fost si psihoterapeutul John S. Carpenter, de care am mai amintit într-un episod precedent.

          Povestile nu sunt inventate
          
          Între participantii la Conferinta pentru studiul rapirilor efectuate de OZN-uri, organizata, între 13 si 17 iunie 1992, la Massachusetts Institute of Technology a fost si psihoterapeutul John S. Carpenter, de care am mai amintit într-un episod precedent. El lucra în spitale din zona Springfield (Missouri) la recuperarea prin hipnoza a unor bolnavi psihici. Cei ce raporteaza rapiri sunt sanatosI
          Carpenter a fost surprins sa constate ca printre cei ce raportau rapiri nu a gasit cazurile clasice de patologie psihica pe care credea ca le va descoperi: fantazari ale unor persoane isterice, tulburari de tip borderline, episoade disociative cum ar fi în cazul dedublarii personalitatii, sociopati cautând sa iasa în evidenta etc. Asa cum declara, n-a gasit „nici o patologie psihica în masura sa explice macar în parte aceste rapoarte”.
          De asemenea a fost intrigat, si el ca si Prof. John Mack si alti psihiatri, de faptul ca istoriile privind rapirile, spuse de indivizi provenind din zone extrem de diferite, semanau între ele în mod remarcabil. Carpenter era convins ca în privinta rapoartelor, asa cum scria, „inventarea ori confabularea ar trebui sa produca o mare varietate de scenarii particularizate si de detalii, în functie de individualitatea unica a fiecaruia. În mod similar, visele pot semana în linii generale dar sunt foarte diferite în detaliile specifice. Datele culese de un mare numar de investigatori reflecta totusi o similitudine izbitoare în tema rapirii, procedurile aplicate, comportamentele, stranietatea, succesiunea evenimentelor etc. Au fost gasite corelatii semnificative chiar între simbolurile scrise observate, insigne pe uniforme, detalii anatomice si alte amanunte mici si precise care ramân de regula nepublicate, deci inaccesibile publicului”. Carpenter a observat ca marea majoritate a celor rapiti nu au fost interesati de acest subiect înainte, „se simteau multumiti de viata pe care o duceau si nu-si doreau în nici un fel neasteptata intruziune la care au fost expusi. Atunci când oameni simpli, din zone rurale, lipsite de televiziune, ori copii care înca n-au ajuns sa învete alfabetul încep sa recite acelasi scenariu, de acum familiar, privind rapirea, cum putem spune ca asistam la o influenta venita din mass-media?”.Regresia hipnotica nu influenteaza informatia
          Carpenter era interesat în ce masura regresia hipnotica (prin care se obtine majoritatea detaliilor în rapiri) sau eventual hipnotizatorul influenteaza rezultatul investigatiilor. Dupa calculele sale, un sfert din rapiri sunt reamintite constient. Ceea ce este interesant, detaliile pe care acestia le relateaza, coincid cu cele relevate sub hipnoza de ceilalti. Psihoterapeutul a testat si gradul de sugestibilitate al subiectilor, încercând sa le sugereze diverse scenarii, mai credibile, dar a întâmpinat o rezistenta sistematica, cel în cauza continuându-si strania poveste, fara sa se lase abatut, poveste care, fara sa stie, coincidea cu bizareriile spuse de alte presupuse victime ale unor rapiri. Aceasta dovedeste ca influenta hipnotizatorului în istoriile relatate este mai mica decât se crede.Înselatoriile sunt putin probabile
          Evident, cele de mai sus nu exclud suspiciunea unor înselatorii. Pe ansamblul rapoartelor OZN, sublinia Carpenter, înselatoriile reprezinta cel mult 5%. Dar în cazul rapirilor – se întreba el – „ce interes pentru înselatorii ar putea avea o persoana care vizibil se teme sa-si povesteasca întâmplarea prin care a trecut si refuza orice publicitate? Victimele pur si simplu nu doresc, cu mici exceptii, ca numele lor sa fie facute publice. Tot ce doresc ele este sa fie luate în serios si sa fie ajutate sa înteleaga si sa dea un sens la ceea ce cred ca li s-a întâmplat. În plus, cum ar putea un fermier din Kansas sa construiasca exact aceeasi succesiune de minciuni ca si un businessman din New York sau un artist din Paris? Si cu ce scop?”