Rapiti de OZN-uri

          Actiuni controversate in canionul Tujunga
          
          Dupa ce, prin 1975, în SUA, au fost facute publice primele cazuri de rapiri OZN, temeinic explorate de persoane cu înalta calificare, cazuri care nu mai erau întâmpinate peste tot cu zâmbete ironice, numeroase persoane au îndraznit sa-si prezinte propriile patanii, pe care pâna atunci nu avusesera curajul sa le împartaseasca. Între acestea au fost si faimoasele rapiri legate de canionul Tujunga.

          Actiuni controversate in canionul Tujunga
          
          Dupa ce, prin 1975, în SUA, au fost facute publice primele cazuri de rapiri OZN, temeinic explorate de persoane cu înalta calificare, cazuri care nu mai erau întâmpinate peste tot cu zâmbete ironice, numeroase persoane au îndraznit sa-si prezinte propriile patanii, pe care pâna atunci nu avusesera curajul sa le împartaseasca. Între acestea au fost si faimoasele rapiri legate de canionul Tujunga.
          
          Canionul Tujunga este o zona salbatica si izolata, la nord de Los Angeles. În 1953 doua tinere, numite – pentru a le proteja identitatea – Sara Shaw si Jan Whitley, au stat un timp într-o cabana pe care cea din urma o poseda acolo. Într-o noapte au fost trezite de o lumina puternica si inexplicabila care le intra pe geam. Au urmat doua ore în care nici una dintre cele doua femei nu stia ce s-a întâmplat. Întâmplarea le-a înspaimântat atât de mult încât a doua zi au plecat acasa.
          În 1975, când au auzit si de alte cazuri de „lacuna în timp”, s-au decis sa se supuna unei regresii hipnotice pentru a afla mai multe despre cele întâmplate în 1953. Sub hipnoza, Sara a descris o întâlnire cu umanoizi subtiri, purtând o îmbracaminte de culoare neagra, care au intrat în dormitorul lor prin geamul închis si le-au dus pe amândoua în interiorul unui OZN, de forma planetei Saturn, care plutea deasupra curtii. Cele doua au fost examinate si aduse apoi acasa de-a lungul unei raze de lumina.
          Jan a povestit, în mare, aceeasi întâmplare, cu exceptia faptului ca nu-si amintea sa fi vazut umanoizi, desi le-a sesizat prezenta. În anii care au urmat ea s-a simtit în permanenta urmarita de fapturi invizibile care o invitau sa le însoteasca într-un loc necunoscut.
          În 1956, în timp ce Jan Whitley conducea masina spre aceeasi cabana din canionul Tujunga, având alaturi o femeie numita Emily Cronin, si pe baietasul acesteia, care dormea pe bancheta din spate, a avut loc un alt incident. Întrucât era târziu, erau obosite, iar traficul era foarte aglomerat, femeile au intrat cu masina într-o parcare, în ideea sa doarma doua ore înainte de a merge mai departe. La un moment dat cele doua au fost trezite de o lumina orbitoare si s-au simtit paralizate. Abia peste minute lungi, Emily a reusit sa-si miste un deget. În acest moment, paralizia a disparut brusc pentru amândoua.
          Sub regresie hipnotica, Emily a descris din nou entitati subtiri, negre, în jurul masinii lor, interesate se pare în special de baiatul ei. Nu departe se vedea un OZN care a decolat în momentul când celor doua femei le-a disparut paralizia. Din nou Jan a confirmat aceste detalii, dar nu îsi amintea sa fi vazut vizitatorii. Mai târziu Emily a fost hartuita de entitati mici albe care voiau ca ea sa le însoteasca într-un loc necunoscut.
          În acelasi an 1975 în care s-au facut regresiile hipnotice, Emily a fost contactata de alte doua prietene: Lori Briggs si Jo Maine, care locuiau împreuna, nu departe, într-un apartament. Ele s-au plâns, de asemenea, de lumini stranii noaptea, urmate de paralizie, iar sub hipnoza Lori si-a amintit ca a fost dusa într-un OZN, a fost examinata de fiinte stranii, care voiau sa vina cu ele într-un loc necunoscut. Lori a folosit o tehnica mentala pentru a rezista, drept pentru care i s-a permis sa se întoarca acasa. Lori si-a mai dat seama ca nu fusese rapita atunci pentru prima oara. Jo nu-si amintea sa fi zarit entitati, dar în noaptea aceea vazuse lumini, un obiect în forma de cupola si pe sine însasi întinsa pe o suprafata neteda.
          Ann Druffel si D. Scott Rogo au detaliat toate aceste întâmplari, în cartea lor The Tujunga Canyon Contacts.
          Cazurile lasa fara raspuns multe întrebari. Cum de cinci femei, toate antrenate într-un stil sexual alternativ, toate prietene, toate în zona Tujunga, au descris cazuri care seamana cu bine cunoscuta paralizie din timpul somnului? Dar aceasta afectiune nu este contagioasa. Si cum de s-a sincronizat paralizia la doua persoane care dormeau alaturi?
          O alta teorie este cea a lui Michael Persinger, care pune rapirile pe seama stimularii lobilor temporali ai creierului de catre câmpurile electromagnetice generate de scoarta pamântului. Într-adevar, în zona Tujunga exista fracturi ale placilor tectonice, dar cum se face ca din atâtea persoane numai aceste cinci femei au fost influentate de ele?