Se vorbeste de mult timp despre posibilitatea urmaririi OZN-urilor prin sateliti. In lipsa unor dovezi neclasificate, site-ul Silva Records a decis sa posteze, pe 20 septembrie 2020 o trecere in revista a opiniilor unor experti si surse de incredere, privitor la aceasta intrebare.
Chris Mellon, fostul subsecretar adjunct pentru informatii al Departamentului Apararii (DoD), a scris in 2019, pentru To The Stars Academy (TTSA), un articol, in care afirma ca, desi OZN-urile par, in general, lipsite de dare de evacuare sau semnaturi puternice de caldura, exista numeroase rapoarte in literatura neclasificata care sustin ca Sistemul spatial in infrarosu (Space-Based Infrared System – SBIRS) a inregistrat obiecte neidentificate care au intrat in atmosfera Pamantului, dar, spre deosebire de meteoriti, au efectuat apoi manevre sau au schimbat directia. Indiferent de veridicitatea acestor rapoarte, cautarile algoritmice ale bazelor de date vaste ale SBIRS ar putea oferi noi informatii despre fenomenul OZN. Pentru a cita un exemplu simplu – scria Mellon – pana in prezent nu s-a facut niciun efort nici macar pentru a vedea daca exista corelatii intre lansarile de la facilitatile militare chineze sau ruse, sau de la navele rusesti sau chineze, si aparitia ulterioara a UAP-urilor pe tarmurile SUA.
Supraveghere aerospatiala
Colonelul John Alexander subliniaza necesitatea unor astfel de sisteme de observare afirmand ca OZN-urile identificate gresit ar putea declansa conflicte militare. In cartea sa, „OZN-uri: mituri, conspiratii si realitati”, el mai spune: „Pe masura ce deciziile si timpii de raspuns au scazut, ar fi esential ca sistemul de comanda si control sa aiba informatii corecte cu privire la obiectele care vin spre Statele Unite. Preocuparea noastra a fost ca o tinta necorelata – adica un OZN – ar putea declansa un raspuns bazat pe date eronate. Pe scurt: ar putea declansa oare un OZN, accidental, urmatorul razboi mondial? Oricat de mica ar fi probabilitatea, se pare ca e prudent sa avem cunostinta despre tot ce ar putea zbura in spatiul aerian critic.”
Col. Alexander povestea ca, in urma cu cativa ani, cand facea un curs de inspector general la Fort Carson, Colorado, si-a facut timp sa viziteze sediul NORAD. In timpul unei expuneri publice, neclasificate, a intrebat vorbitorul, un ofiter tanar: „Urmariti vreodata obiecte care accelereaza foarte repede sau fac viraje extrem de ascutite?” Fara sa clipeasca, acesta a raspuns: «Vreti sa spuneti OZN-uri? Da!» Insa ofiterul a refuzat sa mai comenteze. Alexander mai afirma ca un alt ofiter al Fortelor Aeriene din SUA i-a furnizat date neclasificate care indicau ca NORAD observa obiecte necorelate, probabil o data sau de doua ori pe luna.
In cartea sa, colonelul Alexander a citat, de asemenea, o persoana „tehnica”, fara nume, „care a ocupat functii de rang inalt in programele spatiale americane” si care a declarat ca „Fortele aeriene au instalat de ceva timp un sistem de supraveghere spatiala – inainte de SDI (Initiativa de Aparare Strategica – Strategic Defense Initiative) – care urmareste cam 9.000 de obiecte in spatiu in fiecare zi si avea in catalogul spatial 20.000 de obiecte care erau urmarite lunar. Sistemul identifica obiectele cu dimensiuni de peste treizeci de centimetri, optic si cu un radar de mari dimensiuni. Scopul principal al sistemului este de a detecta obiecte din spatiu «care nu sunt de acolo». In plus, exista multi sateliti cu multiple lungimi de unda (de la raze gamma, la raze X, la ultraviolete, la vizibil, infrarosu, microunde, HF si frecventa joasa) care observa Pamantul 24/7, deci in mod continuu, sateliti atat ai DoD, cat si de spionaj. Toate acestea erau operationale deja inainte de 1970. Este greu de inteles cum un obiect din spatiul apropiat de Pamant nu ar fi detectat de sistemul de supraveghere spatiala din SUA sau de zecile de sateliti ai DoD, NASA (LANDSAT), ai comunitatii de informatii si cei stiintifici, care functioneaza de ceva timp, toti acestia fiind conceputi pentru a vedea obiecte cu dimensiuni de la metri pana la zeci de centimetri.
Cercetatorul ufolog Paul Dean scria ca a gasit o istorie a unitatii a 11-a, escadrila de control tactic, insarcinata cu gestionarea spatiului aerian si apararea aeriana in Alaska, in anii 1980. In ea erau, pe o perioada de 9 luni, pagini avand in coloane data, ora, locul de detectare, metoda de detectare, locatia si altele, pentru obiecte neidentificate. Detectiile se numeau „traiectorii necunoscute”. Acestea sunt obiecte care apar pe ecranele radar ale controlorilor spatiului aerian. Oricum, traiectoriile necunoscute pot sa fie desemnate, in cele din urma, si ca „necunoscute NORAD ramase”. E vorba despre acele traiectorii necunoscute care au durat mai mult de 240 de secunde fara a fi identificate, ceea ce se intampla numai daca obiectul nu aterizeaza in siguranta, nu comunica prin radio sau orice altceva. Astfel de cazuri se rezolva rareori. Intr-o alta coloana sau o parte a acelei coloane se spune cum s-a confirmat, unul dintre coduri era „IR”, ceea ce inseamna in mod normal infrarosu. Deci, foarte probabil in Alaska, NORAD incearca sa identifice o traiectorie necunoscuta si prin infrarosu. Probabil sunt si senzori cu infrarosu la sol, despre care nu stim nimic … nu exista nimic despre asta in literatura Fortelor Aeriene SUA sau Fortelor Aeriene Canadiene, Marinei sau a orice altcuiva avand senzori in infrarosu pentru detectarea atmosferica a avioanelor, a rachetelor etc. Sau a fost o confirmare IR de la satelitii programului de sprijin pentru aparare (Defense Support Program – DSP) instalati din 1970, carora li s-au adaugat, incepand cu 2011, noii sateliti ai sistemului spatial de urmarire in infrarosu (Space-based infrared system – SBIRS).
In anul 2000, John F. Schuessler a publicat o lucrare despre detectarea si tehnicile de identificare a obiectelor zburatoare neidentificate (OZN-uri) folosind tehnologia existenta. El scrie ca exista sisteme si echipamente suficiente pentru a identifica in mod pozitiv fiecare OZN observat oriunde in lume daca ar exista dorinta de a aplica tehnologia disponibila.
Viteze hipersonice
Una dintre cele treizeci si opt de lucrari scrise in cadrul programului OZN al AATIP a fost intitulata „Detectarea si urmarirea, la inalta rezolutie, a vehiculelor avand viteze hipersonice”. Autorul, Dr. William „Bill” Culbreth, afirma acolo ca detectarea prin infrarosu a vehiculelor de reintrare si a rachetelor balistice intercontinentale de catre sateliti a fost disponibila inca la inceputul anilor 1960, Statele Unite conducand in efortul de observare a posibilelor lansari de rachete din Uniunea Sovietica. In plus fata de radar, urmarirea in infrarosu este una dintre cele mai bune tehnici pentru detectarea vehiculelor hipersonice.
Jurnalistul de la Washington Examiner, Tom Rogan, a declarat ca cei de la Centrul de avertizare a rachetelor au urmarit aparitii neidentificate interesante, dar nu vor dezvalui ce anume. Viitorul sistem de senzori spatiali al acestui centru va oferi o constientizare situationala mult mai mare a miscarii obiectelor la viteze mari si schimbari rapide, repetate, in unghi, a traiectoriei.
Articolul de pe Silva Records mai citeaza si opiniile, in acelasi sens, ale lui Chris Bledsoe, un „insider” al unor organizatii precum NASA ori National Reconnaissance Office (NRO), ori evoca interesul pentru fenomenele electro-optice in infrarosu si a celor observabile fizic, pentru Lockheed Martin, firma care realizeaza satelitii SBIRS.
Legendarul savant dr. Eric W. Davis vorbind, in 2020, cu New York Times, afirma ca satelitii de spionaj de masurare si semnatura (Measurement and Signature Intelligence – MASINT) pot urmari OZN-urile, dar aceasta tehnologie este printre secretele cele mai stricte ale DoD, deci nu putea spune multe, avand in vedere autorizatiile sale active. Deci, probabil, datele OZN sunt inregistrate inca de pe timpul Razboiului Rece, dar datele nu vor fi niciodata cautate si analizate decat daca va exista un birou DoD dedicat, care sa aiba asta ca sarcina oficiala, cu bugete alocate de Congres pentru a plati forta de munca, echipamentele de analiza tehnica si expertiza care sunt necesare.
DAN D. FARCAS
Comentarii