Superfiintele      

          Se pare ca o data cu constiinta omului fata de faptul ca traim într-un univers neospitalier, s-a nascut si spaima de finalitatea vietii, de destinul ei în timp. Certitudinea religioasa nu are nevoie de speculatii scientiste destinate finalitatii omului si civilizatiei actuale si viitoare.

          Se pare ca o data cu constiinta omului fata de faptul ca traim într-un univers neospitalier, s-a nascut si spaima de finalitatea vietii, de destinul ei în timp. Certitudinea religioasa nu are nevoie de speculatii scientiste destinate finalitatii omului si civilizatiei actuale si viitoare. În schimb lumea care scruteaza cerul si are cunostinta de legile fizice care guverneaza Universul si-a asamblat o alta varianta a Apocalipsei inevitabile, cu mult mai dura si mai înfricosatoare decât aceea izvorâta din revelatii mistice. Astfel se reactualizeaza continuu nenorocirile care ne-ar putea spulbera din memoria Universului…
          Evenimente pe termen mediu si foarte îndepartat stau pe masa savantilor. Cel mai apropiat pare sa fie impactul unui asteroid gigant cu planeta noastra. Ar urma sa se întâmple în anul 2127. Bolovanul ceresc este urmarit si la ora aceasta cu cele mai perfectionate mijloace tehnice aflate la dispozitia astronomiei. Marimea lui si viteza nu le vor permite oamenilor sa-l distruga sau farâmiteze într-un rastimp optim. Luând ca certa coliziunea, au aparut deja scenarii înfricosatoare care evalueaza evenimentele de dupa marele impact.
          Se porneste de fapt de la un gen de reînceput al lumii, deoarece dupa impact nu va mai supravietui nimic din ceea ce face azi stralucirea si eficienta actualei civilizati. Predictionarea acestei nenorociri i-a mobilizat pe geofizicieni sa imagineze un mod de salvare a mijloacelor complexe tehnologice si stiintifice pentru a fi folosite la un nou început. Si astfel s-a ajuns la ideea realizarii prin clonare a superfiintei umane, un specificat artificializat al speciei, capabil sa fuga undeva în Sistemul Solar sau în galaxie, sa contemple de acolo dezastrul si, dupa ce fenomenele distructiei generale se vor fi temperat, sa revina pe Terra pentru a o reînnoi, stergând cu buretele efectele catastrofei.
          Se vede din aceste ipoteze ca perpetuarea fiintei umane nu este localizata pe planeta unde omul s-a nascut, asta în cazul unui dezastru de proportii cosmice, ci este dusa în alta parte pentru a fi readusa pe Pamânt. Solutia, cum am spus, ar fi asadar superfiinta!
          Cum ar putea sa arate omul-superfiinta? Exista mai toate elementele care îl identifica de pe acum: rezistenta maxima la radiatii, capacitatea de a strabate Cosmosul fara mari probleme de supravietuire, adaptarea la situatii cosmice exceptionale, la antigravitatie si un gen de alimentare total diferit de acela al traditiilor, o constiinta modificata, un curaj desavârsit …si multe altele.
          Este posibil sa se „nasca” un astfel de om? Stiinta raspunde ca este posibil. Dar apare întrebarea daca aceasta superfiinta posibila mai poate fi numita om! Alt termen dat pentru disparitia vietii si a Sistemului Solar are un ragaz care pare sa nu ne atinga, deocamdata, spaimele. Este vorba despre cinci miliarde de ani cât mai are de trait Soarele. Este sigur ca peste cinci miliarde de ani astrul zilei îsi va fi consumat toate rezervele de hidrogen si va începe sa se „frânga”, sa se destrame, producând dezastrul absolut în sistemul nostru planetar.
          Acest rastimp de cinci miliarde nu este privit de oamenii de stiinta cu teama. Dimpotriva, legat de evenimentul final s-au trezit entuziasmele scientiste, în sensul ca abia de acum încolo savantii vor fi obligati sa finalizeze, generatie dupa generatie, superfiinta salvatoare. Iar timp este suficient. În cinci miliarde de ani nu stim ce identitate va avea si cum va arata fiinta umana, dar putem accepta ca în îndepartarea de care vorbim, omul va fi populat de mult cine stie câte planete din cine stie ce galaxie, în care va fi viu cine stie care Soare binefacator!