Pe 27 iulie 2020, in prestigioasa publicatie „Scientific American”, aparea, sub semnatura lui Ravi Kopparapu si Jacob Haqq-Misra, articolul „Fenomenele aeriene neidentificate”, cunoscute mai mult sub denumirea de OZN-uri, merita sa fie investigate stiintific.
Ravi Kopparapu este un om de stiinta planetar de la NASA Goddard Space Flight Center si studiaza habitabilitatea planetara, modelarea climei si chimia in contextul caracterizarii atmosferelor exoplanetare, iar Jacob Haqq-Misra este un astrobiolog care studiaza habitabilitatea planetara, cautarea vietii extraterestre si posibilitatea colonizarii umane a planetei Marte, fiind cercetator la Blue Marble Space Institute of Science din Seattle.
Prezint mai jos un rezumat al articolului al carui subtitlu este: „UAP sunt o problema interesanta stiintific. Ele ar trebui sa fie studiate de echipe interdisciplinare de oameni de stiinta”. Reamintesc ca UAP, prescurtare pentru „fenomene aeriene neidentificate” (unidentified aerial phenomena) tinde sa inlocuiasca termenul „OZN”, desemnand insa acelasi lucru.
Probleme de context
OZN-urile au revenit in actualitate in ultimii 2-3 ani, din cauza unor videoclipuri, care ar arata „fenomene aeriene neidentificate” (UAP) pe cerul SUA. Ele au fost initial „scurse” si ulterior confirmate de catre Marina SUA, fiind lansate apoi oficial de Pentagon. Speculatiile despre natura lor s-au intins de la obiecte banale precum pasari sau baloane pana la vizitatori din spatiul cosmic.
Este dificil, daca nu imposibil, sa spunem ce sunt acestea, fara a avea contextul, declara cei doi autori. Ce s-a intamplat inainte si dupa aceste fragmente video? Au fost observatii simultane de la alte instrumente sau observatii ale pilotilor? Sunt ele disponibile?
Pentru a defini natura acestor obiecte (si acestea par a fi „obiecte”, dupa cum confirma US Navy) ar fi nevoie de o explicatie coerenta, care ar trebui sa interpreteze si sa conecteze toate faptele evenimentelor. Si aceasta nu se poate realiza decat prin investigatii stiintifice interdisciplinare.
Propunerea de a studia stiintific fenomenele UAP nu este noua. Problema intelegerii unor asemenea cazuri UAP neexplicate a atras interesul oamenilor de stiinta inca din anii 1960, ceea ce a determinat US Air Force sa finanteze, din 1966 pana in 1968, un grup de cercetare de la Universitatea din Colorado, condus de fizicianul Edward Condon, sa studieze UAP. Raportul Condon rezultat a ajuns la concluzia ca studiul UAP este putin probabil sa fie interesant stiintific – o concluzie care a atras reactii contradictorii din partea oamenilor de stiinta si a publicului.
Ingrijorarile cu privire la inadecvarea metodelor utilizate de Raportul Condon au culminat cu o audiere in Congres in 1968, precum si cu o dezbatere sponsorizata de Asociatia Americana pentru Avansul Stiintei (AAAS) in 1969, cu participarea unor savanti precum Carl Sagan, J. Allen Hynek, James McDonald, Robert Hall si Robert Baker. Hynek a fost profesor de astronomie la Universitatea de Stat din Ohio, fiind consultant stiintific pentru proiectul Blue Book, in timp ce McDonald, care era un cunoscut meteorolog si membru al Academiei Nationale de Stiinte (NAS) si al AAAS, a efectuat o investigatie amanuntita a fenomenelor UAP. Sagan, profesor de astronomie la Universitatea Cornell, care a fost unul dintre organizatorii dezbaterii AAAS, a respins ipoteza extraterestra ca fiind putin probabila, dar a considerat in continuare subiectul UAP demn de a fi cercetat stiintific.
Iata insa ca observatiile recente nu au generat un interes similar in randul comunitatii stiintifice. Un motiv ar putea fi tabuul aparent care inconjoara fenomenul UAP, conectandu-l la paranormal sau la pseudostiinta, ignorand in acelasi timp istoria din spatele lui. Sagan a scris chiar, in cuvantul de dupa procedurile dezbaterii din 1969, despre „opozitia puternica” manifestata de unii oameni de stiinta care erau convinsi ca o sponsorizare a AAAS ar acorda cumva credit unor idei „nestiintifice”. Oamenii de stiinta – spun autorii articolului – ar trebuie sa lase curiozitatea stiintifica sa fie varful de lance al intelegerii unor astfel de fenomene. Si ar trebui o retinere maxima atunci cand se sustine ca fiecare observatie UAP poate fi explicata.
Dar de ce ar trebui oare sa-si bata capul, privind asemenea evenimente, astronomii, meteorologii sau oamenii de stiinta planetari? N-ar fi suficient ca problema sa fie lasata analistilor de imagine sau expertilor? De ce ar trebui sa le pese? Pentru ca sunt oameni de stiinta – spun autorii. Motivul pentru care au devenit oameni de stiinta a fost curiozitatea. In actualul mediu de colaborare interdisciplinar, daca cineva (in special un om de stiinta) ar fi abordat cu o problema nesolutionata, dincolo de aria sa de expertiza, el ar face tot posibilul sa contacteze alti experti din reteaua profesionala pentru a incerca sa obtina o perspectiva mai larga. In cel mai bun caz, va rezulta o lucrare sau o colaborare cu colegul dintr-o alta disciplina; in cel mai rau caz va fi o informatie si o invatatura. Oricum ar fi, curiozitatea ajuta oamenii de stiinta sa invete mai mult si sa dobandeasca perspective mai largi.
Daca se doreste o explicatie stiintifica a UAP, este nevoie de o abordare interdisciplinara a caracteristicilor observationale combinate ale UAP, mai degraba decat izolarea unui aspect al evenimentului. Apoi, fenomenele UAP nu sunt specifice SUA ci se petrec la nivel mondial. Au fost studiate si in alte tari. Ar trebui cunoscute rezultatele.
Pentru a aduce fenomenele in stiinta curenta este esentiala o investigatie sistematica. In primul rand, colectarea datelor concrete este esentiala pentru a stabili credibilitatea explicatiilor date fenomenelor. Este extrem de necesara o analiza stiintifica riguroasa, facuta de mai multe grupuri de studiu independente, la fel cum se face in evaluarea altor descoperiri stiintifice. Oamenii de stiinta nu au voie sa respinga niciun fenomen nou, spunand ca este nesemnificativ, fara o examinare aprofundata.
Nu trebuie sa ne bazam doar pe intuitie. Pentru a explica UAP, trebuie sa insistam asupra unui agnosticism strict. Autorii sugereaza urmatoarea abordare pur rationala: UAP reprezinta niste observatii enigmatice, care asteapta sa fie explicate. La fel ca orice alta descoperire stiintifica.
Evenimente imprevizibile
Natura tranzitorie a evenimentelor UAP si deci imprevizibilitatea cu privire la cand si unde se va intampla urmatorul eveniment, este probabil unul dintre motivele principale pentru care UAP nu au fost luate in serios in cercurile stiintifice. Cum s-ar putea identifica un model fara a colecta in prealabil, in mod sistematic, niste date? Dar si in astronomie, observatiile (locatia si sincronizarea) exploziilor de raze gamma (gamma-ray bursts – GRB), supernovele si undele gravitationale sunt in mod similar imprevizibile. Cu toate acestea, acum le recunoastem ca feno-mene naturale care decurg din evolutia stelara. Printr-un efort concertat al oamenilor de stiinta din intreaga lume, care au colectat meticulos date de la fiecare aparitie a evenimentului, au fost dezvoltate modele matematice detaliate si complexe care ar putea explica aceste fenomene naturale, chiar daca inca nu putem prezice cand si unde vor avea loc astfel de evenimente astronomice pe cer.
Intelegem insa intr-o masura oarecare natura natura GRB-urilor, a supernovelor si a undelor gravitationale, pentru ca nu am respins fenomenele sau oamenii care le-au observat. Le-am studiat. Astronomii au instrumente, astfel incat pot impartasi datele pe care le-au colectat, chiar daca unii pun la indoiala anumite ipoteze. In mod similar, avem nevoie de instrumente pentru a studia UAP; observatiile radar, termice si vizuale vor fi de mare ajutor. Trebuie sa repetam aici ca acesta este un fenomen global. Poate ca unele, sau chiar cele mai multe, evenimente UAP sunt pur si simplu aeronave militare clasificate sau formatiuni meteorologice ciudate sau alte fenomene firesti identificate gresit. Cu toate acestea, exista si o serie de cazuri cu adevarat enigmatice care ar putea fi demne de investigat.
Desigur, nu toti oamenii de stiinta trebuie sa faca din investigatia UAP o parte din portofoliul lor de cercetare. Dar pentru cei care o fac, renuntarea la tabu-ul din jurul acestui fenomen ar ajuta la constituirea unor echipe interdisciplinare de persoane motivate, care pot sa inceapa o cercetare stiintifica autentica.
Un model pentru a realiza o asemenea investigatie stiintifica poate fi gasit in lucrarea lui James McDonald „Science in Default”. Desi el trage concluzia ca aceste evenimente ar putea fi extraterestre (idee pe care cei doi autori nu si-o insusesc), metodologia lui McDonald, ea insasi, este un excelent exemplu de analiza stiintifica obiectiva.
Dupa cum a tras concluzia Sagan la dezbaterea din 1969, „oamenii de stiinta sunt, mai mult ca oricine, obligati sa aiba mintile deschise; acesta este sangele vietii stiintei”. Nu stim ce sunt UAP-urile si tocmai acesta este motivul pentru care oamenii de stiinta trebuie sa le studieze.
DAN D. FARCAS
Comentarii