Gazul de sist – o promisiune pentru viitorul energetic

Gazul metan: o sursa de energie aflata din abundenta, rezervele mondiale fiind estimate la 850.000 miliarde de metri cubi. 45% din aceasta cantitate se prezinta sub forma de gaz de sist, greu exploatabil, dar pe care mizeaza o serie de tari pentru a-si asigura independenta energetica. In SUA au aparut in ultimii ani numeroase instalatii de foraj. Nu petrolul se afla in obiectiv, ci metanul de sist, un gaz natural denumit si neconventional, aflat in interstitiile rocilor sedimentare. In urma exploatarii sale, SUA a devenit in acest an prima tara din lume producatoare de metan, locul doi revenindu-i Rusiei. Si in Canada platformele de foraj si-au facut aparitia iar cateva state europene sunt pregatite sa le urmeze exemplul pentru a-si asigura independenta energetica, desprinzandu-se de marii exportatori de gaz (cei mai importanti producatori de metan dupa SUA si Rusia sunt Canada, Regatul Unit, Algeria etc.).

Geologii apreciaza ca toate bazinele sedimentare ar contine gaz de sist. In ultimul bilant anual, Agentia Internationala de Energie (AIE) a estimat o crestere a consumului de gaz cu 44% intre 2010 si 2035 si o diminuare a consumului de carbune si petrol. Expertii AIE sustin ca gazul de sist va schimba situatia consumului de benzina si ca momentul in care cererea de petrol va depasi productia va fi devansat cu un secol!, ceea ce va asigura gaz pentru omenire timp de peste un secol si jumatate in ritmul actual al consumului.

Geneza si evolutie subterana

    Despre existenta metanului din subsol (care s-a format in urma cu 15-600 milioane de ani) se stie de multa vreme. Un gaz a carui geneza e legata de cea a petrolului. De-a lungul timpurilor geologice, materia organica compactata, aflata sub depozite sedimentare, ajunge in stare de putrefactie in urma activitatii bacteriilor. Cand temperatura atinge 100sC, (la mare presiune) se formeaza hidrocarburi: petrol, gaz sau carbune. Gazul si petrolul, mai usoare decat apa, urca pana la un anumit nivel spre sol, facandu-si loc prin porozitatile si fisurile rocilor pana in momentul in care intalnesc rezervoare formate de roci impermeabile. Aceste „roci-mama” retin si gaz „neconventional”, considerat a fi neexploatabil pana in 2000 din cauza faptului ca era prea difuz, raspandit in straturi sedimentare cvasi-impermeabile. Dupa anul 2000, specialistii s-au gandit sa efectueze foraje orizontale sau sa procedeze la tehnica fracturarii hidraulice pentru a recupera gazul de sist.
    

In primul caz e nevoie de un foraj vertical pana la o adancime cuprinsa intre 1500 si 3000 de metri, dupa care turbina de foraj e deviata pentru a sapa pe orizontala in rocile care retin acest gaz, pana la o distanta de aproximativ 8 kilometri. Dupa cateva luni insa, turbina trebuie insa inlocuita, intrucat se deterioreaza, ceea ce ridica enorm costurile de exploatare.

Fracturarea hidraulica

    In acest caz se injecteaza o mare cantitate de apa cu nisip si reactivi, intre 10.000 si 30.000 de metri cubi, la mare presiune, pentru a largi fisurile rocilor. Apoi se procedeaza la foraj si la captarea gazului care se elibereaza in mod natural. Aceste tehnici permit extragerea unui procent de 20% din gazul de sist existent, fata de 90% in cazul exploatarii surselor de gaz conventionale.

Exista si un „dar…”

    Franta, de pilda, a deschis calea legislativa pentru interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist deoarece ele genereaza tot atat de multe emisii de gaze cu efect de sera ca si carbunele, petrolul si gazul conventional. In SUA si unele tari din Europa, insa, gazul de sist este vazut ca o solutie salvatoare.

DORIN MARAN