„Oamenii din siliciu” ai viitorului

          Cu gândul la Marte u „Acolo sus” timpul nostru va fi foarte pretios..

          Cu gândul la Marte u „Acolo sus” timpul nostru va fi foarte pretios…
          Se învata din propria experienta! u Robotii – o lume cu care trebuie sa ne obisnuimRobotii spatiali – riscurile jocului…
          
          …”Rover”, este asistentul-robot care va va însoti la debarcarea pe Marte, doar ca… mai trebuie sa-l si „învatati” ce sa faca! Rover nu este prea „flexibil”! El se supune orbeste instructiunilor implementate si din asistent poate deveni un mare dusman: puteti fi în pericol, sa-i cereti ajutor, si el sa nu înteleaga nimic! Când Sojourner a explorat Marte în 1997, arata ca un …câine ratacit si neantrenat pentru mediul în care a fost plasat! Cele mai neinsemnate indicatii îi erau transmise de pe Terra: ca si cum ar trebui sa-i spuneti câinelui dumneavoastra, nu doar sa aduca mingea, ci sa „mearga 2 m spre usa, sa se întoarca cu 45 de grade, sa apuce mingea etc…” Succesul de acum 5 ani a fost posibil datorita inventivitatii echipei de controlori de la centrul de comanda, dar pentru explorarea Sistemului Solar acest lucru nu mai este de ajuns…
          
          Prima lectie de supravietuire
          
          „În urmatorul deceniu prezenta umana departe dincolo de orbita Terrei, este improbabila – spune roboticianul Liam Pedersen de la NASA. Pe Marte, trebuie sa trimitem roboti. Nu trimitem roboti, nu avem explorare. Punct.” Iar cei dintâi oameni care vor ajunge pe Marte se vor confrunta cu marea problema a instalarii primei baze într-o lume straina si cu învatarea lectiei supravietuirii! Si atunci, arata Pedersen, „transmiterea de instructiuni detaliate unor roboti stupizi va fi extrem de ineficienta si de costisitoare, mai ales când va fi atât de mult de facut”. Timpul astronautilor va fi mai scump decât aurul pur si va fi deci nevoie de roboti extrem de inteligenti – cel putin la nivelul cu care ne-am obisnuit la animale, spune Pederesen. Care disting fara efort obiectele din jur, învata usor sa le mute si mai ales îsi stiu propriile limitari energetice si de suportabilitate. A „implementa” însa toate acestea într-un robot este departe de a fi un lucru usor. Si totusi,
          
          Oricine poate învata!
          
          Creierul computerizat al unui robot conventional functioneaza pe baza unui program fix de calcule si de secvente logice „daca-atunci”. De aceea sunt calculatoarele atât de eficiente pentru probleme bine precizate si tot de aceea sunt atât de inflexibili robotii. Solutia – recurgerea la tehnici probabilistice, la un sistem de calcul evolutiv, la tehnici de recunoastere a limbilor naturale si la retele neuronale – totul având drept rezultat final flexibilitatea comportarii. Imposibil? Americanii au experimentat un robot care a „mers cu masina” lânga un sofer uman, a „învatat” din gesturile acestuia si expresia fetei si a fost apoi capabil sa conduca de unul singur! Creierul sau era o simulare a unei retele neuronale, nu foarte diferita de cea din creierul uman. Deci si o arhitectura cerebrala rudimentara poate duce la rezultate promitatoare.
          
          Computere-mutanti
          
          Iata o alta posibilitate – computere capabile sa-si creeze propriile soft-uri de învatare si sa… evolueze. Ca în reproducerea fiintelor vii, ei ar putea astfel „produce” noi generatii de computere din ce în ce mai perfectionate si mai adaptate la sarcinile care le-ar reveni. Depasind uneori capacitatea de întelegere a oamenilor de stiinta care i-au programat!
          
          Robonautii
          
          Aceasta este o alta generatie de roboti, esentiala înca de la începutul erei spatiale. Pentru ca ei vor constitui asistentii echipajului viitoarelor nave interstelare. PSA – Personal Satellite Assistant – este un prim exemplu al urmatorii generatii de asistenti ai echipajelor viitoarelor nave interstelare: o sfera care poate pluti prin nava si se deplaseaza cu ajutorul unor ventilatoare. Inspirata autorului sau, Yuri Gawdiak, de celebra serie a Razboaielor Stelelor, PSA poate vorbi, poate masura nivelul substantelor nocive în atmosfera cabinei si poate interveni pentru a-i preveni pe astronauti asupra pericolelor care îi asteapta. Interesant este ca în perspectiva acestei simbioze om-robot, însasi proiectarea viitoarelor nave va trebui sa le adapteze pe acestea la necesitatile si stilul de existenta al robonautilor – oamenii din siliciu cu care vom convietui si conlucra de-a lungul viitoarelor milenii ale erei spatiale…