Tainicele gauri negre

Misterioasele gauri negre, obiecte celeste invizibile, dar omniprezente în inima galaxiilor, dupa spusele astrofizicienilor, încep sa-si dezvaluie tainele fata de astrofizicieni, potrivit unor comunicate ale agentiilor de presa, din ianuarie a.c.
Misterioasele gauri negre, obiecte celeste invizibile, dar omniprezente în inima galaxiilor, dupa spusele astrofizicienilor, încep sa-si dezvaluie tainele fata de astrofizicieni, potrivit unor comunicate ale agentiilor de presa, din ianuarie a.c. Considerata ca „ultimul drum” al celor mai masive stele, dupa ce si-au consumat toate rezervele de carburant, o gaura neagra ia nastere din contractia gravitationala a nucleelor acestora, episod ce succede momentul exploziei respectivelor astre transformate astfel în supernove.
          
          Astrofizicianul american Jon Miller a detectat particule de gaz „navigând pe un val de spatiu-timp”, în jurul unei gauri negre situate la 40.000 de ani-lumina, în constelatia Aquilla. Aceste observatii, care au fost posibile gratie celui mai mare telescop spatial cu raze X de la NASA, ar confirma teoria relativitatii generale, a lui Albert Einstein, aratând în ce masura forta gravitationala a gaurilor negre poate denatura chiar si fabricarea spatiului-timp.
          O alta echipa de cercetatori, coordonata de Jane Turner, a observat trei blocuri de particule de gaz cu temperaturi extrem de înalte, de talia Soarelui nostru, evoluând în jurul unei gauri negre, cu viteza de 32.000 kilometri pe secunda! Premiera, realizata cu un satelit al ESA, le-a permis astrofizicienilor sa urmareasca evolutia unor bucati de materie care au efectuat o revolutie completa în jurul unei gauri negre. Datele obtinute se preconizeaza sa fie folosite la masurarea masei si a altor caracteristici ale acestor obiecte cosmice misterioase.
          Pe de alta parte, observatiile obtinute astfel aduc si explicatia unui fenomen pe cât de spectaculos, pe atât de enigmatic, pâna în prezent: cum se face ca gaurile negre gigantice, cum este si cea situata în centrul Caii Lactee (galaxia noastra), înghit gauri negre mai mici si stele, pentru a deveni si mai masive. Gratie unei modelizari informatice, s-a putut calcula frecventa acestor evenimente, ale caror efecte vor fi observate in mai multe etape, datorita programului comun al ESA si NASA, numit LISA.
          Viitorul sistem de sateliti dotati cu antene laser va detecta undele gravitationale declansate înainte ca o gaura neagra uriasa sa se hraneasca cu suratele ei mai mici din apropiere sau cu stele. Ondulatiile respective ale spatiului-timp, intuite de Einstein si care se deplaseaza cu viteza luminii, nu au fost detectate niciodata direct, însa ele reprezinta cele mai bune ocazii de a observa fenomenul.
          Densitatea gaurilor negre e aproape inimaginabil de mare (pentru o masa de patru ori mai mare decât cea a Soarelui, ele au raza abia de aproximativ 12 kilometri!), astfel ca absorb ca un sifon extrem de puternic tot ce se afla în preajma. S-a constatat ca aceste obiecte stelare sunt capabile, datorita densitatii lor colosale, sa absoarba chiar si lumina, facându-le invizibile si, în consecinta, detectabile doar prin efectele ce le declanseaza asupra mediului lor înconjurator, între care si amintita deformare a spatiului-timp. Desi e înca prematur de avansat o asemenea ipoteza, nu trebuie exclusa eventualitatea gasirii unei cai si pentru a explica asa-numitele bucle tempo-rale, „traduse” mai pe întelesul comun, în special datorita literaturii si filmelor de anticipatie, prin fascinantele si deopotriva înfricosatoarele calatorii în timp.