ALEXANDRU CONDEESCU, directorul Muzeului Literaturii Române      „Ma simt

          – Domnule Alexandru Condeescu, m-as putea adresa, tot atât de bine, directorului de muzeu, editorului, criticului si istoricului literar sau scriitorului. Cum sa ma adresez în cadrul acestui interviu?
          – Pai, ce nume ar fi cel mai simplu.

          – Domnule Alexandru Condeescu, m-as putea adresa, tot atât de bine, directorului de muzeu, editorului, criticului si istoricului literar sau scriitorului. Cum sa ma adresez în cadrul acestui interviu?
          – Pai, ce nume ar fi cel mai simplu. Dar, pentru ca suntem la Muzeul Literaturii Române, directorului…
          – Ca scriitor, nu va simtiti niciodata apasat de umbrele marilor personalitati care populeaza muzeul pe care-l conduceti?
          – Apasat? Nu. De altfel, destinul istoricului si criticului literar, dar si al muzeografului, este de a fi un fel de Sancho Panza pe lânga marile personalitati, intrând în dialog cu acestea si servindu-le totodata. Cu cât personalitatile sunt mai valoroase, mai mari, cu atât se simte si muzeul mai onorat. Noi ne straduim sa le facem cât mai prezente în viata cotidiana prin expozitii, prin alte manifestari si prin activitatile editoriale având ca obiect opera lor mai mult sau mai putin cunoscuta. Pâna la urma, valoarea unui muzeu nu este o valoare în sine, ci rezulta si din valoarea personalitatilor pe care le adaposteste.
          – Traind între atâtia scriitori, aveti probabil si anumite preferinte personale.
          – Ma simt foarte atasat de Nichita Stanescu si datorita lui am ajuns foarte legat sufleteste de Ploiesti, un oras pe care-l percep aproape ca pe o stare de spirit. Si exista si un alt autor, care, de asemenea, îmi este alaturi de suflet, întâmplator tot un ploiestean într-un fel, fiind nascut într-un loc numit, parca predestinat, Haimanale, mahalaua eterna a Ploiestiului, adica, pâna la urma, a noastra. Este vorba, evident, de Ion Luca Caragiale.
          – Tot ce stiu despre dumneavoastra este legat într-un fel sau altul de literatura. Ca om, însa, e greu de crezut ca nu aveti si un hobby „de timp liber”. Care este si cât timp îi acordati?
          – În tinerete am facut sport de performanta, am jucat rugby.
          – Un sport de intelectuali, se spune…
          – Da, era si o butada: fotbalul este un sport inventat de gentlemeni si jucat de golani, pe când rugby-ul este un sport de golani practicat de gentlemeni. Acum, evident, nu mai pot intra pe teren, dar urmaresc de câte ori am ocazia meciurile de rugby. Rugby-ul a fost si a ramas pentru mine un fel de scoala a vietii. În rest, mai e si muntele. Si muzica…
          – Clasica, sau în general?
          – În special jazz-ul. La un moment dat am organizat chiar seri de jazz la muzeu, la cafeneaua „Blue Light”, unde fiinteaza si Clubul de muzica, teatru si poezie cu acelasi nume. În aceasta cafenea organizam si seri de chitara clasica. Vara, evident, iesim pe terasa. În felul acesta muzeul ofera spatiu si unei boeme de calitate, atât de caracteristica si de necesara vietii intelectuale bucurestene. Cafeneaua noastra se vrea a fi un spatiu public viu, pe masura unei epoci, a unui timp în care spiritualul si consumul se amesteca în ceea ce îndeobste se numeste viata culturala a orasului.