E greu de presupus ca astazi, credinciosii practicanti ori ocazionali, precum si cei numiti laici stiu de unde vin cele sapte pacate capitale, adica cine anume le-a formulat si chiar care sunt ele. Ei bine, lista respectiva nu dateaza nici din vremea scrierii Bibliei, nici din Noul Testament. Ea a fost intocmita mult mai tarziu, in secolul al IV-lea, in Egipt, de Evagrie Ponticul, un anahoret (calugar care traieste in izolare).
La inceput, acesta a mentionat de fapt opt placeri nefaste: lacomia, murdaria, avaritia, melancolia, furia, lenea, vanitatea si orgoliul. Un secol mai tarziu, Ioan Cassian, un alt anahoret, a redus aceasta lista la sapte pacate capitale: lenea, orgoliul, lacomia, desfraul, avaritia, furia si mandria. Ulterior, la sfarsitul secolului al VI-lea, papa Gregoriu I cel Mare a stabilit definitiv aceasta lista, acceptata si astazi de Biserica Catolica.
Nu de putine ori, in legatura cu calificativul „capital” s-au iscat controverse mai mult sau mai putin aprinse. De pilda, cuprinsul listei sus-mentionate nu se refera neaparat la cele mai grave pacate, de vreme ce, de exemplu, din ea lipseste imensul pacat al crimei! Totusi, se explica atat stabilirea acestei liste, cat si „omisiunile” destul de ciudate. „Capital” vine de la cuvantul latin caput, care inseamna „cap”. Altfel spus, acestea pacate sunt asa-zicand centrale, la fel cum este capul pentru corpul uman. Ele sunt cele care dirijeaza toate actiunile si faptele noastre rele, negative.
Iata de ce, in secolul al XIII-lea, Sfantul Toma din Aquino, filosof si teolog, a explicat ca ar trebui sa se vorbeasca, mai degraba decat despre pacate, despre „cele sapte vicii fundamentale”. Astfel, lenea sau lacomia pot indemna un om sa comita un furt, iar furia ori invidia, sa ucida. Intre aceste sapte pacate, unele introduc si ideea de ierarhizare: de pilda, lenea este supranumita uneori „mama tuturor viciilor”!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii