Democratie si dialog

          Saptamâna trecuta revista Contemporanul – ideea europeana, condusa de prozatorul Nicolae Breban, a organizat o conferinta de presa mai putin obisnuita: cea a editorialistului cultural la reputatul ziar Le Monde, Edgar Reichmann. Sosirea lui Edgar Reichmann la Bucuresti a fost ocazionata, printre altele, de polemica virulenta declansata în lumea literara româneasca de o recenzie aparuta în Le Monde si semnata de Edgar Reichmann, o recenzie a unui articol aparut în revista bucuresteana „Sferele politicii” semnat de cercetatorul George Voicu.

          Saptamâna trecuta revista Contemporanul – ideea europeana, condusa de prozatorul Nicolae Breban, a organizat o conferinta de presa mai putin obisnuita: cea a editorialistului cultural la reputatul ziar Le Monde, Edgar Reichmann. Sosirea lui Edgar Reichmann la Bucuresti a fost ocazionata, printre altele, de polemica virulenta declansata în lumea literara româneasca de o recenzie aparuta în Le Monde si semnata de Edgar Reichmann, o recenzie a unui articol aparut în revista bucuresteana „Sferele politicii” semnat de cercetatorul George Voicu. În recenzia din Le Monde, domnii Nicolae Manolescu, fost critic literar si actual liberal, director al revistei „România literara” si Gabriel Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, s-au vazut nominalizati ca lideri ai unui grup antisemit în cultura româna contemporana.
           O neîntelegere, dupa parerea mea pe care, fair play, Reichmann a vrut s-o dezamorseze cu ocazia vizitei sale la Bucuresti, într-un dialog fata în fata cu cei nominalizati. La amintita conferinta de presa organizata la Contemporanul, cei doi directori au fost si ei invitati, alaturi de George Voicu si alte personalitati culturale românesti care aveau ocazia sa concilieze opiniile prea radicale, sa dialogheze fara complexe si sa stinga o polemica absolut fara nici un sens. Cei doi directori n-au onorat invitatia, cum n-au onorat nici invitatia la emisiunea Punct si de la capat de pe TVR 2, semn ca dialogul modern, european, nu este înca un câstig al mentalitatii învechite. Dupa parerea mea, acuzatia de antisemitism aruncata asupra celor doi „împricinati” nu li se potriveste, e mai curând vorba despre jocuri de culise culturale sau doar de derapaje controlate cu foarte putina finete. Facând o demonstratie a ceea ce domnia sa numeste real-semitism, Nicolae Cajal a fost de acord ca Nicolae Manolescu si Gabriel Liiceanu, pe care îi cunoaste de multa vreme, nu pot fi antisemiti, replicile lor adresate lui Edgar Reichamn fiind, poate, expresia unei ignorante culturale. Si pentru ca la Contemporanul s-a vorbit despre antisemitism si democratie îmi permit sa observ si eu ca un antisemitism autentic exista clar în democratiile occidentale si ca în tarile mai putin democratice, cum e România, nu exista antisemitism. Dincolo de acest paradox, ramâne mai curând o excesiva intoleranta care se manifesta prin neacceptarea ideilor adverse în cadrul unui dialog civilizat si prin tendinta acerba a monologului surd.Doi prieteni poetI
          Traian T. Cosovei, un poet autentic, plin de verva si care are înca ceva de spus în literatura româna, mereu uitat de premiile Uniunii Scriitorilor din România, nu se da batut si înca „patineaza sau crapa”. Daca întâlnirea cu exceptionalele poeme ale lui Traian T. Cosovei nu este pentru mine o surpriza, ci mai degraba o permanenta uluire si bucurie, întâlnirea cu versurile lui Dan Mircea Cipariu, locuitor în Vatra Luminoasa, cel cu care Cosovei împarte cartea de versuri „Mahalaua de azi pe mâine” de la Editura Vinea este o veritabila placere. Dan Mircea Cipariu este un poet apartinând altei generatii, talentat si el, strabatut de fiorul „veteranului” sau prieten optzecist, inspirat de atmosfera poetica pe care Traian T. Cosovei o raspândeste în jurul sau în orice clipa a zilei, iar poemele lui nu sunt rele deloc. Iata un exemplu numit „Apocalipsa din vatra luminoasa”: „hamal în portul neputintei / bataus cu himerele zilei / înalt cât rasaritul dintre blocuri / si mai puternic decât drogul neputintei // asta sunt / pentru ca pe vatra luminoasa / doar lanternele egoului pâlpâie / doar domnu Lazar administreaza / linistea stelelor a interfoanelor spaimei // aici e necesar / sa ai nume leafa nevasta / niciodata câine sobe metafizice / poeme balcoane ermetice // vecinii vegheaza cum vine / masina de injectat fericirea / cum vine dricul pentru suferinta // apocalipsa s-a inventat / în vatra luminoasa…”
          În schimb, Traian T. Cosovei, cel care „ când toti ai casei dorm si viseaza / eu fac sa se bâlbâie moartea” scrie în trasnita cartuluie de joaca poetica: „ Vreau sa lucrez pentru tine, viata / platita din valize vechi, de carton, cu scrumbii. / Vreau, pentru tine, sa port ochelari fumurii / de agent. // Pentru tine as vrea sa fluier un întreg regiment / de ani adunati ca la carte, parte în parte / cu masinaria umana care a visat decenii verzi pe pereti / Agnita-Botorca, Bumbesti-Livezeni – iata calea. // Vreau sa lucrez sub acoperire / pentru tine, viata, viata care m-ai învatat abecedarul cu târnacopul – / sa-mi gasesc prin cartiere de piatra pustiite de amintiri trecutul si calea. / Frumoase vremuri de ceasuri pustiite de timp / rasuna valea…/ valea, roiul, careala, batistele fluturând la aeroport / Vreau sa traiesc în numele tau, viata de import!”
          Dincolo de versurile cuprinse în carte, ramâne frumosul sentiment al prieteniei între poeti de vârste diferite, o bijuterie atât de rara într-o societate sfarâmata din temelii de orgolii si pretentii calpe.